Marele Preot Alb o privi cu interes. Fata își acoperi pieptul dezgolit cu brațele de marmură, simțindu-se mai vulnerabilă ca niciodată.
- Cum ai supraviețuit? De ce te-a lăsat să pleci? întrebă soldatul din dreapta preotului.
Fata nu vorbi. Rămase cu privirea pironită în pământ, fără să schițeze vreo expresie. Soldatul o lovi cu mănușa grea de oțel peste față. Roșeața îi inundă obrazul stâng și un firicel de sânge începu să se prelingă de pe buza de jos a copilei, dar ea rămase la fel de impasibilă.
- Violența e interzisă în Sanctuar, Caius. vorbi preotul pe un ton blând, dar încărcat de reproș. Pesemne a scăpat pentru că sângele ei e blestemat. Celelalte fete sunt toate moarte, nu-i așa?
- Da. Ce înseamnă asta, Mare Preot? Sacrificiul nu a fost acceptat?
La fiecare lună sângerie douăzeci și una de fete erau sacrificate lui Arwin, zeul Rhyniei. Era un zeu sângeros, dar care aduce prosperitate în regat atâta timp cât oamenii își făceau datoria și îl slăveau. Războiul nu ajungea niciodată la granițele Rhyniei. Bolile nu îi atingeau locuitorii. Iar lipsurile nu existau, chiar și pentru cei de rând. În Rhynia nu exista seceta sau dezastrele naturale. Zeul Suprem își merita numele, dar și sacrificiile.
Niciodată nu își lăsase "miresele" să iasă în viață din Pădurea Viselor. Iar Marele Preot se temea că întoarcerea Anyei era un semn rău pentru regat. Dar tăcu pentru că știa că o asumpție greșită ar fi adus haos printre oameni.
- Sacrificiul a fost făcut. Zeul a lăsat-o în viață cu un scop. Până intențiile lui mi se vor dezvălui prin rugăciune, fata va fi închisă în Turnul de la Răsărit. Pune o gardă în fața ușii și asigură-te că are tot confortul necesar. E una dintre "mirese" și trebuie tratată ca atare.
Caius încuviință și o luă de braț pe față, îndreptându-se spre ușă.
- Încă ceva, Caius... Trimite-o pe Aries la mine când o vezi. mai adăuga preotul.
*
Turnul de la Răsărit era cel mai înalt dintre cele șapte turnuri dedicate lui Arwin care înconjurau castelul din capitala Rhyniei, Innu. Era și cel mai bine păzit, din cauza faptului că regele și regina locuiau în camerele de la primul etaj, iar Marele Preot la cel de-al doilea. Camera Anyei era la cel de-al treilea, în locul unde preotesele se adunau de obicei seara pentru a aprinde lumânări zeului. Altarul fusese înlăturat, iar în locul lui lângă fereastră acum se afla un pat cu baldachin, cu așternuturi albe dintr-un material pe care Anya nu îl recunoscu, dar îl îndrăgi imediat. Era moale la atingere și mirosea a flori sălbatice. Deasupra patului fata văzu o rochie albă din același material și îi mulțumi în gând preotului. Mirosea a sânge și a moarte și singura ei dorința era să se îmbăieze și să doarmă, sperând că nu avea să viseze ororile din noaptea sacrificiului.
Anya intră pe o ușă laterală, unde o slujnică măruntă îi pregătea baia. De cum o auzi, fata se întoarse și făcu o plecăciune pioasă, spunând cu o voce subțire:
- Doamna mea... Numele meu e Illyn. Marele Preot m-a trimis să vă slujesc.
Anya făcu un gest în semn de mulțumire.
- Doriți să vă spăl eu? se oferi Illyn. Apa e fierbinte, iar prosoapele sunt curate, abia ce le-am adus de la spălătoreasă.
Anya zâmbi, dar refuză scuturând din cap.
- Foarte bine... domnița... Atunci o să vă las singură. Dacă aveți nevoie de mine sunt în camera alăturată.
Illyn mai făcu o plecăciune și ieși, aruncându-i pe furiș o ultimă privire curioasă.
Anya își scoase rochia ruptă și murdară, iar pielea ei albă se înfioră de plăcere când intră în apă. Își despleti părul lung și argintiu și îl spălă, privind cum apa devine sângerie.
Urletele disperate ale celorlalte tinere încă nu se estompau. Anya asculta îngrozită. Cum putea un zeu atât de darnic și bun, să omoare cu atâta cruzime? Nu înțelegea. O luă la fugă printre copaci, cu speranța că exista o cale de scăpare.
Pădurea era plină de sânge. Iar pe cerul senin al nopții, luna sângera și ea. Treptat, zgomotele încetară și Anya se trezi înconjurată de o liniște amenințătoare. Văzu marginea pădurii chiar în fața ei și răsuflă ușurată. Era salvată.
- Nu poți fugi de mine, Anya.
Vocea îi îngheță sângele în vene și îi tăie aerul din plămâni. Picioarele refuzară să o mai asculte și se prăbuși la pământ. O mână puternică o ridică și se trezi față în față cu un chip de bărbat. Ochii lui erau atât de reci și morți, iar pielea atât de lividă, acoperită de sânge și noroi. Anya nu putu nici măcar să urle. O strivi la pieptul lui rece și îi șopti în ureche.
- O să mă întorc după tine...
Anya alungă amintirea din mintea ei. Ieși din apă, se îmbrăcă rapid, tremurând și se ascunse sub pături. Abia acolo, îndrăzni să dea drumul lacrimilor de frică, neputință și furie față de ambele.
