Regele era bolnav și vestea se răspândea rapid. Oamenii începeau să creadă că zeul era supărat pe ei, dar nu cunoșteau motivul. Nu știau că Anya încă trăia, Marele Preot se asigurase. Aries bănuia că tatăl ei ascundea multe lucruri în ultima vreme. Îl vedea pe ascuns plecând din turn nopțile. Ziua abia reușea să vorbească cu el, era mereu fie la sanctuar și nu voia să fie deranjat, fie îngropat în hârtii și cărți, în biblioteca lui din turn.
Starea lui devenea din ce în ce mai îngrijorătoare. Aries se întreba dacă nu cumva din cauza ei se îmbolnăvise regele, pentru că încercase să o ucidă pe Anya. Se hotărî să vorbească cu tatăl ei. El știa ce e de făcut.
Se îmbrăcă într-o uniforma simplă și neagră, fără să își pună armura. Se încălță și ieși, îndreptându-se spre bibliotecă. Dar nu îl găsi pe tatăl ei acolo. Pe masa lui de lucru erau hârtii împrăștiate, o pană de scris pe care se usca cerneala și o hartă desenată, dar incompletă. Curioasă, Aries o examină atent.
- Ce faci aici?
Vocea tatălui ei era furioasă și fata scăpă harta din mâini și se întoarse spre ușă. Arăta mai obosit ca de obicei, cu cearcăne negre sub ochi, nebărbierit și palid la față.
- Trebuia să vorbesc cu tine urgent și mă gândeam că vei fi aici.
Marele Preot îi făcu semn să ia loc și se îndreptă spre scaunul său. Cu un oftat se așeză și începu să strângă hârtiile din fața lui. Aries rămase în picioare.
- Spune-mi ce te frământă, fiica mea.
Aries ezită. Se temea de reacția lui. Dar nu avea de ales. Dacă nu îi spunea adevărul, cine știe ce avea să se întâmple.
- Am încercat să o ucid pe Anya. Cred că de aceea s-a îmbolnăvit regele. L-am supărat pe zeu.
Vorbi calmă, privindu-l în ochi. Văzu întâi surpriza, apoi teama și în cele din urmă furia. Tatăl ei se stăpâni și își ridică mâna cu care începu să își frece fruntea, așa cum făcea mereu când era sub presiune.
- Știu că am greșit. Dar sunt gata să îmi asum responsabilitatea. Du-mă în pădure.
Aries încremeni când bărbatul își izbi palma cu putere de lemnul mesei. Rar îl vedea nervos.
- De ce trebuie să îmi faci mereu probleme, Aries?
Lacrimile i se adunau în colțurile ochilor, dar fata refuză să le dea drumul. Se așeză.
- Îmi pare rău că sunt așa o povară pentru tine, tată. Tot ce am vrut a fost să te fac mândru.
Se simțea din nou ca atunci când era copilă și urma să fie pedepsită. Așteptă ca el să țipe în continuare, dar tot ce făcea bărbatul era să o privească îngrijorat.
- Ești fiica mea, Aries. Singura mea fiică. Nu te-aș oferi zeului chiar dacă tot regatul s-ar prăbuși din cauza asta.
Făcu o pauză și îi întinse mâna peste masă cu palma în sus. De data asta, în ochii lui, Aries putu să citească tristețea.
- Ești la fel ca mama ta. Prea încăpățânată pentru binele tău.
Fata îl prinse de mână. Pentru prima dată după mult timp, tatăl ei o pomenea pe femeia pe care o iubise. Nu își amintea multe despre ea. Știa că mama ei înnebunise când Aries avea cinci ani și la scurt timp se aruncase de pe acoperișul sanctuarului. Tatăl ei suferise multă vreme și evita să vorbească despre ea.
- Tată... Îmi pare rău pentru tot.
El scutură din cap.
- Nu e vina ta. Nu am fost părintele perfect sunt conștient. Dar mereu te voi proteja, indiferent de costuri. Acum, nu trebuie să îți faci griji pentru nimic. Lasă-mă pe mine să rezolv.
- Dar cum o vei face? Ești deja stresat de boala regelui. Văd cât ești de obosit, tată. Vreau să te ajut. Te rog. M-am săturat sa stau pe margine.
Marele Preot o privi gânditor.
- Prea bine. Dar va trebui să faci exact ce îți spun.
Fata încuviință.
- După cum știi, regele e bolnav și nu sunt sigur că o va mai duce mult. Dar am găsit ceva ce l-ar putea salva.
Bărbatul îi arătă harta pe care Aries o studiase mai devreme.
- În nord, spre pământurile oamenilor de gheață există o piatră despre care se spune că ar putea vindeca orice. El iksir se numește, dar până acum niciun om nu a reușit să o găsească. Pentru că niciun om nu a reușit să ajungă departe pe aceste tărâmuri. O să îl trimit pe Caius cu tine. Și o să îți dau asta.
Îi înmână un medalion din aur cu un pandantiv în formă de cerc. În mijlocul pandantivului o bucată mică de piatră strălucea cu o lumină aurie, ciudată. Piatra era caldă în mână ei.
- Oamenii de gheață te vor lăsa să treci dacă vor vedea asta. A aparținut mamei tale... Regina Freya însăși i-a dăruit-o.
- Mama a fost acolo? Când? Și cum de a cunoscut-o pe regină?
Tatăl ei surâse trist.
- Înainte să mă cunoască, mama ta a fost o Călătoare. A cutreierat nenumărate regate și s-a aventurat în locuri în care nici cei mai curajoși bărbați nu îndrăzneau să meargă. Du-te. Găsește-o pe regină. O să îți spună mai multe despre mama ta. Și cu voia zeului, vei găsi piatra și îl vom salva pe rege. Am încredere în tine, Aries.
Pe obrazul lui se prelinse o lacrimă. Aries se ridică.
- Nu te voi dezamăgi de data asta, tată.
*
Ieșind pe porțile orașului, Aries simți un gol imens în stomac. Aruncă o ultimă privire în urmă. Deasupra palatului o stea roșiatică strălucea mai tare decât restul. Caius îi urmări privirea. Își încruntă sprâncenele negre.
- Nu e semn bun. Steaua morții se numește.
Aries îl ignoră. Smuci de căpăstru și calul o luă la trap pe drumul pietruit. Avea o singură șansă. Și nu avea de gând să dea greș.
