Astreea era căminul soarelui și al verii fără sfârșit. Kai revăzu clar pădurile pe care le cutreierase pe când era doar un copil. Era din nou acolo, cu Iryn fugind pe urmele lui.
- Așteaptă-mă... Kaaai .... Am să te spun mamei...
Sora lui se smiorcăia încercând să îl prindă din urmă. Kai mări pasul, râzând. Alergă și alergă... Când își întoarse privirea, Iryn nu mai era în spatele lui. Se opri confuz. Unde dispăruse? Nu conta. " O voi aștepta aici" gândi el. Se așeză pe iarba verde și se întinse pe spate. Smulse o frunză și începu să o mestece așa cum îl vedea deseori făcând pe tatăl lui. Norii cutreierau leneș cerul azuriu și Kai își imagină cum ar fi fost să plutească alături de ei.
- Kaaai... urlă sora lui în timp ce se prăbușea peste el.
- Ești atât de slabă, Iryn. Nu poți nici măcar să ții pasul. o mustră el. Trebuie să fii puternică, așa ca mine.
- Vreau... Dar ... Dar...
Kai o îmbrățișă.
- Nu îți face griji. Voi fi eu puternic pentru amândoi până crești mare.
Iryn îl privi zâmbind și inima lui Kai crescu în piept. Își iubea sora. Îi era singura prietenă. În sătucul în care se născuse, părinții lui erau numiți venetici și lumea îi evita. Kai nu știa ce însemna acel cuvânt dar era conștient că datorită lui, ceilalți copii nu se vor juca vreodată cu el sau sora lui. Nici nu avea nevoie. Atât timp cât o avea pe Iryn, pe mama și pe tatăl său, restul lumii nu conta.
Cu surâsul pe buze se ridică și o trase pe Iryn după el.
- Vino. Să îi ducem mamei zmeură. Am văzut un tufiș pe drum. o anunță el.
- Dar Kaai... De abia am ajuns ...
Kai nu o așteptă și o luă la fugă, chicotind.
*
Soarele era pe cale să apună când în sfârșit ajunseră înapoi în sat, murdari de noroi și cu buzunarele încărcate de zmeură. Liniștea stranie care îi întâmpină îi provocă lui Kai fluturi de gheață în stomac. O strânse mai tare de mână pe sora lui. Probabil Iryn era la fel de neliniștită pentru că se opri în fața porții bătrânul Egin și refuză să meargă mai departe.
- Ce ai pățit? Haide, vino. Ne așteaptă mama și tata, sunt îngrijorați cu siguranță. Vino, Iryn.
Fetița nu se clinti.
- Nu vreau să merg.
Privirea ei era atât de serioasă, încât băiatul rămase mut de uimire.
- Ce?
Iryn îi repetă din nou.
- Nu vreau să merg.
- De ce?
Kai încercă să se miște, dar sora lui îl ținu în loc.
- Acasă e ceva rău. Nu putem merge.
Un țipăt ascuțit răscoli liniștea satului și copiii încremeniră. Băiatul se dezmetici și o luă la fugă spre casă, încă ținând-o strâns pe Iryn.
Imaginea din fața casei îl făcu să regrete. Tatăl lor stătea rezemat de gardul din lemn de nuc, într-o baltă de sânge și intestine. Ochii îi erau deschiși și sticloși. Kai se repezi la el, cu lacrimi șiroind pe obraji.
