Frumoasa și bestia

Capitolul III

Ceaţa cenuşie şi densă care se revărsase dinspre larg peste noapte încă se mai agăţa cu încăpăţânare de ţărm a doua zi dimineaţa. Harriet nu vedea mai mult de câţiva metri în faţă în timp ce străbătea drumeagul dintre stânci ce ducea la plajă. Se întrebă dacă Gideon avea să apară la întâlnirea stabilită pentru a vedea caverna hoţilor.

Nu era deloc sigură că îşi dorea cu adevărat ca acesta să vină. Zăcuse trează în pat cea mai mare parte din noapte, îngrijorată că făcuse o greşeală teribilă atunci când îi trimisese acea scrisoare fatidică faimosului viconte.

Botinele ei solide de piele alunecară pe pietre când coborî în grabă cărarea abruptă. Harriet îşi prinse mai ferm săculeţul de unelte şi se sprijini cu mâna liberă de un bolovan pentru a-şi recăpăta echilibrul.

Cărarea nu era prea periculoasă pentru cei care o cunoşteau, dar avea câteva porţiuni dificile. Şi-ar fi dorit să poată purta pantaloni când ieşea la vânătoare de fosile, dar ştia că mătuşa Effie ar fi leşinat de spaimă dacă ar fi menţionat aşa ceva, chiar şi într-o manieră inocentă.

Harriet se străduia să-i facă pe plac mătuşii ei atât cât era posibil.

Ştia că aceasta nu era de acord în general cu toată povestea vânătorii de fosile. O considera o ocupaţie deplasată pentru o tânără şi nu putea înţelege de ce Harriet se dedica acestui interes cu atâta pasiune. Nepoata ei nu voia s-o sperie şi mai mult mergând în căutare de fosile îmbrăcată în pantaloni.

Rotocoale grele de ceaţă se încolăciră în jurul ei când ajunse la baza cărării şi se opri să ajusteze greutatea sacului pe umăr. Auzea valurile lovindu-se de ţărm, dar nu reuşea să le vadă prin pâcla groasă. Răceala umedă se infiltra prin lâna mantalei ei ponosite.

Chiar dacă Gideon îşi făcea apariţia în dimineaţa aceea, probabil i-ar fi fost imposibil s-o găsească în ceaţă, îşi spuse. Coti şi o luă de-a lungul plajei, la baza stâncilor.

Mareea se retrăsese, dar nisipul era încă umed. În timpul fluxului, pe segmentul acela nu rămânea descoperită nici o bucată din plajă. Apele mării se loveau de stânci, inundând peşterile şi pasajele mai joase.

O dată sau de două ori Harriet făcuse greşeala de a zăbovi prea mult în explorările ei şi fusese cât pe ce să fie surprinsă de flux. Amintirea acelor momente, care încă o mai bântuia, o determinase să-şi calculeze foarte atent timpul petrecut în peşteri.

Înaintă cu băgare de seamă, căutând urme de paşi în nisip. Dacă Gideon venise pe acolo cu câteva minute înaintea ei, cu siguranţă avea să poată recunoaşte urma lăsată de ghetele lui uriaşe. Se îndoi din nou de înţelepciunea demersului ei.

Când îl chemase pe Gideon înapoi în Upper Biddleton, se alesese evident cu mai mult decât se aşteptase.

Pe de altă parte, îşi spuse ea încurajator, cineva trebuia să ia măsuri în privinţa tâlharilor care foloseau preţioasele ei peşteri drept depozit. Nu le putea permite să continue. Pur şi simplu trebuia să aibă libertatea de a explora acea peşteră anume.

Nimeni nu putea şti ce fel de fosile extrem de valoroase aşteptau să fie descoperite în acea încăpere subpământeană. În plus, cu cât le permitea mai mult nelegiuiţilor să folosească peştera, cu atât era mai mare riscul ca unul dintre ei să se dovedească destul de viclean încât să se apuce el însuși de căutat fosile. Era posibil să găsească ceva interesant şi să menţioneze acest lucru altcuiva, care apoi să anunţe un alt colecţionar.

Exista riscul ca Upper Biddleton să fie invadat de vânători de fosile. Era de neconceput. Oasele ce aşteptau să fie descoperite în acele peşteri îi aparţineau ei.