Frumoasa și bestia

Capitolul XVI

Lui Gideon nu-i fu uşor să afle întreaga poveste.

Se înarmă cu răbdare şi o ţinu pe Harriet la pieptul lui în timp ce aceasta îi oferi o explicaţie confuză în care se amestecau fosile falsificate, o piatră cu un peşte întipărit în ea şi Bryce Morland.

Dar numele lui Morland fu cel care îi stârni un val de furie rece.

- Aşa că am aruncat cu piatra în el. Şi l-am lovit. I-a dat sângele, Gideon. Mult sânge. Apoi a căzut pe podea şi nu sunt sigură, dar e posibil să se fi lovit cu capul de dulapuri. Când m-am dus să-i scot cheia din buzunar, nu s-a clintit. Gideon, ce-o să ne facem? Crezi că voi fi spânzurată fiindcă l-am ucis pe domnul Morland?

Gideon făcu un efort de voinţă pentru a-şi controla mânia.

- Nu, cu siguranţă nu vei fi spânzurată pentru crimă. Nu am să permit aşa ceva.

- Mulţumesc, milord, oftă ea uşurată. Asta mă linişteşte nespus. Luă batista albă pe care i-o întinse Gideon şi îşi tamponă ochii. Vom fi nevoiţi să plecăm în străinătate ca să evităm scandalul?

- Nu, nu cred că va fi necesar.

Gideon îşi simţi măruntaiele strângându-se. Morland mersese prea departe de data aceasta.

- Slavă Domnului Harriet îşi suflă nasul în batistă. Mi-ar fi displăcut profund să fiu nevoită să plec în momentul de faţă. Sunt atât de nerăbdătoare să mă întorc Upper Biddleton să-mi continui munca! Şi presupun că ţi-ar fi destul de dificil şi ţie să supraveghezi moşiile din străinătate.

- Fără îndoială. Gideon o prinse ferm de umeri. Harriet, eşti cât se poate de sigură că nu te-a rănit?

Harriet clătină din cap nerăbdătoare, suflând din nou în batistă.

- Nu, nu, sunt bine, milord. Cu excepţia rochiei, desigur, care este fără îndoială distrusă. Dar asta nu este în întregime din vina domnului Morland. Adevărul e că o murdărisem eu destul de tare până să apară el.

Era teafără. Morland nu reuşise să-şi pună mâinile libidinoase pe ea. Harriet se descurcase perfect singură, folosind un peşte antic încastrat într-o bucată de piatră fără ca el s-o protejeze. Mâinile lui Gideon se contractară blând pe umerii ei.

- Mica mea Harriet, ce curajoasă şi inventivă ai fost. Sunt foarte, foarte mândru de tine.

- O, mulţumesc, dragul meu!

- Dar sunt foarte furios pe mine însumi că n-am avut grijă de tine, adăugă vicontele sumbru. Nu ar fi trebuit să ajungi niciodată în pericolul în care ai fost azi.

- Nu e în nici un caz vina ta. Nu aveai cum să ghiceşti că domnul Morland avea să meargă la muzeul domnului Humboldt. Harriet se opri, apoi continuă entuziastă. Chiar e un muzeu absolut grozav. Nu cred că am apucat să-ţi povestesc despre el fiindcă am fost atât de ocupată să-ţi explic cum se poate să-l fi omorât pe domnul Morland, dar nu am găsit nici un dinte care să semene cu al meu.

Gideon zâmbi strâmb. Era de aşteptat ca Harriet să fie mai interesată de dintele ei de reptilă uriaşă decât de experienţa violentă prin care trecuse. îşi puse degetele pe buzele ei, făcând-o să tacă:

- Poţi să-mi povesteşti în amănunt mai târziu. Acum trebuie să văd despre ce e vorba mai precis.

~ Ce vrei să spui? întrebă ea alarmată.

- Mă duc la muzeul domnului Humboldt să văd dacă Morland e viu sau mort. Gideon o sărută pe frunte. După ce aflu în ce stare e, voi putea să fac planuri pe mai departe.