Frumoasa și bestia

Capitolul XIX

A doua zi dimineaţă, Harriet se afla în camera ei când Lady Hardcastle veni să o vadă. Lăsându-şi deoparte cartea, un tratat de istorie naturală pe care îl cumpărase recent, îi zâmbi afectuos:

- Bună dimineaţa, Lady Hardcastle. Credeam că încă mai dormiţi. Nu e decât ora zece, şi aseară ne-am culcat foarte târziu.

- Într-adevăr. Mă tem că am ajuns să mă deprind cu programul de la ţară. Mi-ar lua ceva timp să mă reobişnuiesc să stau trează până târziu. Lady Hardcastle pluti până la un scăunel aflat lângă fereastră şi se aşeză cu mare delicateţe. Voiam să discut cu tine, dacă nu te deranjează.

- Bineînţeles că nu.

- Nu sunt sigură cum să încep. Cred că primul lucru ar fi să-ţi mulţumesc.

- Pentru ce? întrebă Harriet surprinsă.

- Pentru tot ceea ce ai făcut pentru Gideon, fireşte. Şi pentru ceea ce ai făcut pentru soţul meu şi pentru mine, totodată.

- Dar nu am făcut nimic! Ba chiar v-am obligat să veniţi în pripă aici pentru o misiune care s-a dovedit a fi în van, şi am reuşit între timp şi să-l supăr pe Gideon peste măsură. Sunt recunoscătoare că toată povestea s-a încheiat definitiv. Cu puţin noroc, vom părăsi Londra în curând pentru a ne întoarce la Upper Biddleton. Chiar nu îmi place în mod deosebit viaţa în capitală.

Contesa flutură graţios din mână:

- Nu mă înţelegi, draga mea. îţi mulţumesc pentru mult mai mult decât invitaţia de a veni la Londra. Mi-ai redat fiul. Nu ştiu dacă te voi putea răsplăti vreodată.

- Lady Hardcastle, asta e o exagerare teribilă! protestă Harriet.

- Nu, nu e. Acum şase ani, după ce a murit fiul meu cel mare, am fost cuprinsă de cea mai profundă tristeţe pe care am cunoscut-o vreodată. Nu păream să fiu capabilă să ies din ea. După câteva luni ne-am mutat din Upper Biddleton la Hardcastle Hali fiindcă doctorul mi-a spus că schimbarea s-ar putea să mă ajute. Când am început în sfârşit să revin la viaţă, am aflat că fusesem foarte aproape de a-mi pierde şi cel de-al doilea fiu.

- E cumplit, murmură Harriet.

- Mult timp, soţul meu a refuzat chiar şi să-i vorbească sau să-l primească în casă. Toată lumea îl acuza pe Gideon de a se fi purtat absolut înfiorător cu biata Deirdre Rushton. După o vreme, el a încetat pur şi simplu să mai nege acuzaţiile. Ne-a întors spatele tuturor, şi cine ar putea să-l învinovăţească?

- Dar soţul dumneavoastră i-a încredinţat responsabilitatea de a administra domeniile Hardcastle.

- Da. Când a început să se teamă că îşi pierdea sănătatea, l-a chemat pe Gideon şi i-a dat totul pe mână. Am crezut că acel gest avea să ajute la vindecarea rupturii, dar nu a fost aşa. De fiecare dată când Gideon punea piciorul în casă, el şi tatăl lui se certau.

- Gideon e foarte încăpăţânat.

- La fel e şi tatăl lui, spuse Lady Hardcastle cu tristeţe. Seamănă foarte mult în unele privinţe, deşi nu au recunoscut acest lucru niciodată. Trebuie să-ţi mărturisesc faptul că ieri, când am dat peste ei în bibliotecă, aproape am izbucnit în lacrimi de fericire. Era pentru prima dată, după şase ani, când îi vedeam discutând calm. Şi totul ţi se datorează ţie.

Harriet o atinse cu blândeţe pe mână.

- Lady Hardcastle, sunteţi foarte binevoitoare, însă vă asigur că eu n-am făcut mare lucru.

Mâna contesei se închise pentru o clipă peste cea a nurorii ei.

- Fiul meu devenise atât de temperamental şi periculos, încât începea să-şi justifice porecla de bestie.