Frumoasa și bestia

Capitolul XIV

Harriet aruncă o privire peste balustradă şi studie scena puternic luminată. Şirurile de loji erau pline cu oameni în ţinute strălucitoare, toţi întrecându-se să atragă atenţia. Fiecare compartiment era o scenă în miniatură, o platformă pe care spectatorii să-şi etaleze ţinutele, bijuteriile şi amanţii sau amantele.

Dedesubt, la parter, o mulţime zgomotoasă şi pusă pe scandal, care aproape reuşise să-i acopere pe actori cu puţin timp înainte de pauză, oferea propria reprezentaţie.

Filfizonii şi fanţii se umflau în pene, declamau gălăgios glume fără perdea, se loveau reciproc peste spate şi, în general, creau un deranj vesel ce era la fel de interesant de urmărit ca piesa de pe scenă.

Harriet fusese interesată de spectacol la început, dar în scurt timp se plictisise. Ar fi preferat de departe să se afle acasă, studiind dinţi fosili, însă era de-abia a doua seară de când se întorsese la Londra cu titlul de vicontesă de St. Justin, iar Gideon insistase să accepte invitaţia familiei ei de a merge la teatru.

Nu înţelesese de ce fusese trimisă atât de insistent la spectacol până nu remarcase valul constant de vizitatori ce intrau în loja lui Adelaide. Gideon voia să se împăuneze cu soţia sa.

- Te simţi bine? o întrebă Felicity, într-o scurtă pauză între vizitatori. Radia frumuseţe într-o rochie de muselină roz-deschis, tivită cu volane şi funde. Teatrul e plin ochi în seara asta.

- Da, aşa e. Şi e şi destul de cald.

Harriet îşi făcu vânt energic cu evantaiul, dar se opri brusc atunci când sora ei clătină din cap exasperată.

Oftă cu amărăciune. Nu putuse învăţa cum să-şi folosească evantaiul într-o manieră sfioasă sau seducătoare, potrivit regulilor de bună-cuviinţă. Cel puţin nimeni nu se putea plânge de rochia ei. Era foarte atrăgătoare, din muselină turcoaz tivită cu volane şi funde albe. Felicity o alesese.

Draperia de la intrarea în lojă se deschise, lăsând să intre doi tineri chipeşi în ţinute de seară imaculate.

- Au sosit gemenii Adonis, îi murmură Harriet surorii sale.

- Văd. Felicity zâmbi, savurându-şi din plin rolul de giuvaier al lumii mondene.

Cei doi tineri pe care Harriet îi poreclise gemenii Adonis nu erau de fapt rude, dar aveau aceeaşi înălţime şi culoare a tenului, preferau acelaşi croitor şi îşi dedicau atenţiile aceloraşi femei. In prezent erau adoratori convinşi la picioarele lui Felicity.

Gemenii le salutară politicoşi pe Adelaide şi Effie, apoi se întoarseră nerăbdători spre cea mai tânără ocupantă a lojii, care izbuti de îndată să-i ameţească pe amândoi cu un zâmbet.

- Bună seara, domnilor. Mă bucur enorm să vă văd aici în seara asta. O cunoaşteţi pe sora mea, vicontesa de St. Justin?

- E o plăcere să vă revăd în capitală, doamnă, spuse primul Adonis cu o plecăciune graţioasă şi o expresie plină de curiozitate în ochi.

- E o plăcere. Felicitări pentru recenta căsătorie.

Cel de-al doilea Adonis imită plecăciunea primului, apoi ambii bărbaţi îşi îndreptară din nou atenţia asupra lui Felicity.

În partea din spate a lojii, Adelaide şi Effie stăteau la taclale cu o văduvă în vârstă îmbrăcată în negru.

Harriet o auzi întâmplător pe femeie spunând că întreaga familie era probabil uşurată că, până la urmă, căsătoria chiar avusese loc.

- Suntem, desigur, încântate de alianţă, spuse Effie, apoi minţi cu seninătate: Am fost dezamăgite, fireşte, că tinerii nu au mai avut răbdare să organizeze o nuntă ca la carte. Dar dragostea trebuie lăsată să-şi facă mendrele, nu?