Frumoasa și bestia

Capitolul I

Era o scenă parcă desprinsă dintr-un coşmar. Gideon Westbrook, viconte de St. Justin, se opri în prag şi îşi aruncă privirea în mica şi vesela anticameră a iadului.

Erau oase peste tot. Cranii ce rânjeau sălbatic, coaste şi femururi zdrobite erau împrăştiate haotic precum o grămadă de gunoaie drăceşti. Bucăţi de piatră cu dinţi şi degete de la picioare şi alte fragmente fără noimă încastrate în ele erau îngrămădite pe pervazul ferestrei.

Un vraf de vertebre zăcea pe podea intr-un colţ.

În mijlocul acestei dezordini teribile se afla o siluetă zveltă cu un şorţ pătat. O bonetă de muselină albă era cocoţată strâmb peste coama sălbatică şi încâlcită de cârlionţi castanii. Femeia, evident tânără, era aşezată la o masă grea de mahon. Spatele ei îngust şi graţios era întors spre Gideon. Realiza o schiţă, cu întreaga atenţie concentrată asupra a ceva ce părea a fi un os lung încastrat într-o bucată de piatră.

De unde stătea el, Gideon observă că nu purta verighetă pe nici unul dintre degetele suple ce ţineau condeiul.

Era deci una dintre fiice, nu văduva răposatului reverend Pomeroy.

Exact ce îi lipsea, îşi spuse, o altă fiică de paroh.

După ce ultima murise, iar tatăl ei îndurerat părăsise acele locuri, tatăl lui Gideon numise un nou preot în sat, reverendul Pomeroy. Dar când acesta îşi dăduse sufletul, cu patru ani în urmă, Gideon, care între timp preluase moşiile tatălui său, nu se obosise să-i caute un înlocuitor. Gideon nu era deosebit de interesat de binele spiritual al locuitorilor din Upper Biddleton.

Graţie unei înţelegeri încheiate între Pomeroy şi tatăl lui Gideon, familia Pomeroy continuase să locuiască în casa parohială. îşi plăteau chiria la timp şi asta era tot ceea ce conta pentru tânărul aristocrat.

Mai zăbovi o clipă cu privirea asupra scenei din faţa lui, apoi se uită prin încăpere în căutarea persoanei care lăsase deschisă uşa casei parohiale, oricine ar fi fost ea.

Cum nu apăru nimeni, îşi scoase pălăria şi păşi în micul hol. Briza vioaie ce bătea dinspre mare îl urmă înăuntru.

Era sfârşit de martie şi, deşi vremea era neobişnuit de caldă pentru această perioadă a anului, aerul mării era încă înţepător.

Imaginea tinerei aşezate printre oasele învechite împrăştiate prin toată camera îl amuza şi îl intriga deopotrivă.

Traversă holul în linişte, având grijă ca cizmele lui de călărie să nu facă zgomot pe podeaua de piatră. Era un bărbat masiv, unii spuneau monstruos, şi învăţase cu mult timp în urmă să se mişte fără un sunet, într-o încercare zadarnică de a compensa acest lucru. Atrăgea oricum destule priviri.

Se opri în pragul uşii, studiind-o pe femeia întoarsă cu spatele. Când deveni evident că era prea cufundată în schiţa ei pentru a-i observa prezenţa, spulberă fără să vrea vraja.

- Bună dimineaţa, spuse el.

Tânăra ţipă speriată, scăpă condeiul din mână şi sări în picioare. Se răsuci pe călcâie spre nou-venit, cu o expresie de groază întipărindu-i-se pe faţă.

Gideon era obişnuit cu această reacţie. Nu fusese niciodată un bărbat chipeş, iar cicatricea profundă care-i brăzda falca stângă sub forma unui fulger nu-i îmbunătăţea cu nimic aspectul.

-Tu cine naiba eşti?

Fata îşi ţinea acum ambele mâini la spate, străduindu-se în mod evident să-şi ascundă desenele în spatele a ceva ce părea a fi un jurnal. Expresia de şoc din ochii ei uriaşi, de culoare turcoaz, se transforma rapid în suspiciune.