Frumoasa și bestia

Capitolul XVIII

Două ore mai târziu, Gideon deschise cu piciorul uşa de legătură şi intră mânios în camera soţiei sale. Era hotărât să se certe cu ea.

Harriet se ridică în capul oaselor, sprijinindu-se de perne. Avusese timp să se pregătească pentru această confruntare. Era cât se poate de conştientă că Gideon îşi stăpânise cu mare greutate furia încă de când sosiseră acasă şi îi găsise pe părinţii lui aşteptându-l în bibliotecă.

Gideon se purtase politicos cu oaspeţii. Le oferise chiar şi un sumar al evenimentelor, care îi descumpănise complet. Era limpede însă că nu avea nici o intenţie să se poarte politicos cu Harriet. Toată lumea fusese extrem de neliniştită în această privinţă, cu excepţia ei.

Vicontele îşi încleştă o mână pe stâlpul sculptat de la piciorul patului. Nu mai avea pe el decât pantalonii.

Lumina lumânării scotea în evidenţă muşchii bine definiţi ai umerilor şi ai pieptului lat pe silueta ce se profila ameninţător în umbră. Ochii îi scânteiau.

- Nu sunt încântat de tine, doamnă, rosti el sever.

- Îmi dau seama de asta, milord.

- Cum ai îndrăznit să-mi inviţi părinţii fără să mă întrebi?

- Eram disperată. Tu cutreierai oraşul făcându-ţi planuri pentru duel şi refuzai să mă asculţi. Trebuia să găsesc o cale de a te împiedica.

- Aveam totul sub control, tună Gideon. Dădu drumul stâlpului de la pat şi se apropie de ea. Totul mai puţin pe tine, evident. La naiba, femeie. Bărbatul trebuie să fie stăpân în propria lui casă.

- Ei bine, tu eşti stăpân în această casă. în cea mai mare parte, adăugă Harriet cu un zâmbet împăciuitor. Dar din când în când mai apare câte o situaţie în care sunt nevoită să iau măsuri ferme. Erai într-una dintre dispoziţiile tale neînduplecate şi nu acceptai nici un sfat.

- Treaba cu Morland mă privea doar pe mine.

- Mă privea şi pe mine, Gideon. În fond, l-ai provocat la duel din cauza mea.

- Asta nu e relevant.

- Ba da. Harriet îşi ridică genunchii la piept şi îşi încolăci braţele în jurul lor. Eram la fel de implicată ca tine. De ce eşti atât de furios?

- Ştii bine de ce. Fiindcă nu te-ai consultat cu mine înainte să-i inviţi pe părinţii mei. Tonul lui Gideon deveni aspru. Nu vreau să-i ştiu aici. Abia dacă mai vorbim, în caz că nu ai observat. Nu-mi pot imagina ce sperai să rezolvi trimiţând după ei.

- Ştiam că aveau să-şi facă griji pentru tine dacă aflau că intenţionezi să-ţi rişti pielea într-un duel.

- Să-şi facă griji pentru mine? Pe toţi dracii! Singurul motiv pentru care le-ar păsa dacă aş fi ucis în duel e acela că ar rămâne fără moştenitori.

- Cum poţi să spui aşa ceva? Doar ai văzut faţa mamei tale în seara asta, când am intrat în bibliotecă. Era foarte speriată.

- Admit că e posibil ca mama să mai aibă o oarecare afecţiune pentru mine. Dar singurul lucru pe care şi-l doreşte tata din partea mea e un nepot, iar pentru asta are nevoie să fiu în viaţă. Să nu-ţi închipui că altfel îl preocupă soarta mea.

- O, Gideon, sunt sigură că nu e adevărat. Harriet se ridică pe genunchi şi îl atinse pe braţ. Tatălui tău îi pasă de tine. Atâta că e la fel de încăpăţânat şi de arogant şi orgolios ca şi tine. în plus, e şi mult mai în vârstă, deci mai greu de scos din deprinderile lui.

- Poate că eu nu am aceeaşi experienţă, dar îmi schimb la fel de greu deprinderile, crede-mă.

- Prostii. Să ştii că eşti mult mai tolerant şi mai flexibil decât el.