Frumoasa și bestia

Capitol XII

Vicontele studie camera micuţă. Era cea mai bună pe care le-o putea oferi hangiul, dar nici pe departe grozavă.

Avea un singur pat, şi încă unul destul de mic.

- Sper că nu te deranjează prea tare că i-am spus hangiului că suntem soţ şi soţie, zise el în timp ce răscolea cărbunii din cămin. Fără a privi în spate, putea percepe tensiunea lui Harriet.

- Nu. Nu mă deranjează, spuse ea încet.

- Va fi în curând adevărat.

- Da.

Gideon, cât se poate de conştient de propria mărime, se simţea jenat şi stângaci în micuţa încăpere. Aproape că îi era teamă să se mişte sau să atingă vreun lucru ca nu cumva să-l strice. Totul în jurul lui părea mic şi fragil, inclusiv Harriet.

- Nu mi s-a părut o idee bună să te las singură într-o cameră de pe hol, spuse el, evitând în continuare să o privească. Dacă ai fi fost însoţită de cameristă sau de sora ta, ar fi fost altceva.

- Înţeleg.

- O femeie singură într-un han e întotdeauna în pericol. Sunt deja mai mulţi mitocani beţi în cârciumă. Nu poţi să ştii când i s-ar putea năzări vreunuia să vină sus şi să încerce toate uşile.

- Un gând neplăcut.

- Şi mai e şi aspectul jenant că oamenii ar specula pe marginea pretenţiilor tale la un statut onorabil dacă s-ar afla că nu suntem soţ şi soţie. Gideon se ridică în picioare când focul se trezi la viaţă şi contemplă flăcările unindu-se intr-o vâlvătaie veselă. S-ar putea face anumite presupuneri.

- Înţeleg. E în regulă, Gideon. Te rog, nu-ţi face griji. Harriet se apropie de foc, întinzându-şi mâinile spre căldură. După cum spui, vom deveni soţ şi soţie în scurt timp.

Gideon o privi din profil şi întregul corp i se contractă drept răspuns. Strălucirea focului îi colorase pielea în auriu, iar părul ei moale şi cârlionţat îi înconjura chipul ca o aureolă difuză. Părea atât de dulce şi vulnerabilă!

- La naiba, Harriet, nu am să-mi revendic privilegiile de soţ în noaptea asta, bombăni el. Ai dreptul să te aştepţi să mă stăpânesc, şi sunt pe deplin hotărât să o fac.

- Înţeleg.

- Doar fiindcă mi-am pierdut capul în noaptea aceea în peşteră nu înseamnă că nu sunt capabil de autocontrol.

- Dar nu te-am considerat niciodată astfel, milord. De fapt, eşti cel mai raţional bărbat din câţi am cunoscut. Uneori mă îngrijorează. E singurul lucru legat de tine care îmi stârneşte ocazional neliniştea, dacă vrei să ştii adevărul.

- Găseşti că mă controlez prea mult? întrebă el puţin nedumerit.

- Probabil e din cauză că ai fost nevoit să înduri atâtea bârfe ticăloase în ultimii câţiva ani, spuse Harriet pe un ton practic. Ai învăţat să-ţi păstrezi sentimentele doar pentru tine. Poate chiar în mod exagerat. Uneori nu sunt deloc sigură ce gândeşti.

- La fel simt şi eu adesea în ceea ce te priveşte.

Gideon smuci de cravată, dezlegându-şi rapid nodul.

- În privinţa mea? Harriet făcu ochii mari. Dar eu rareori mă obosesc să-mi ascund emoţiile.

- Chiar aşa? Vicontele traversă încăperea până la singurul scaun şi îşi lăsă cravata pe spătar. Ridicând din umeri, se dezbrăcă de jachetă. Poate te va surprinde să afli că nu am habar care sunt sentimentele tale faţă de mine, domnişoară Pomeroy, zise el începând să-şi descheie cămaşa. Nu ştiu dacă mă găseşti amuzant sau nesuferit sau o nenorocită de pacoste.