PlayGirl

Patru

Îmi cer scuze pentru acest capitol care este absolut groaznic, dar nu am mai avut timp să scriu la el de ceva timp şi nici chef. Mă voi revanşa cu următorul, care nu vă va dezamăgi aşa cum o va face acesta.

De asemenea, îmi pare sincer rău dacă am uitat să anunţ pe cineva că am postat partea a 4-a, dar am avut atât de multe cereri încât le-am pierdut numărul

___________________________________________________________

- Crezi că eu nu ştiu? Nu, n-am habar ce mai vrea acum... Sigur că nu, eşti nebună?! Bine, ne vedem la şcoală.

Vocea de la celălalt capăt al telefonului se stinse, lăsând-o pe Olivia să se-mbete în propriile-i gânduri. Ce urmărea Greg de data asta? Nu ştia, dar trebuia să afle… şi o va face de dragul trecutului care până acum tânjea să fie dezgropat. Răzbunare… O, tu, dulce răzbunare mult aşteptată. Venele aproape îi pulsau prin piele de extaz. Zâmbea ca o idioată sub privirea fără expresie a menajerei care o considera de mult ciudată, aşa că se obişnuise cu temperamentul ei mai special decât al celorlalte fete de o vârstă cu ea. Îşi drese glasul pentru a-i atrage atenţia şi îi înmână nişte flori împachetate într-un material scump şi de bun gust. După ce rămase singură aruncă o privire la buchetul uriaş, observând un trandafir alb împrejmuit de alte zeci roşii. Undeva într-un colţ era un bileţel argintiu brodat pe margini cu o textură subţire sângerie. Îl luă cu grijă şi citi cu zâmbetul pe buze.

„ Pentru tine, singurul lucru pur din viaţa mea.”

Sări din pat de fericire, gândindu-se la cât de dulce putea fi Zac. Dansa, făcând piruete aiurea prin camera imensă, încântând-o pe biata menajeră care-i auzea din camera alăturată urletele piţigăiate. Se opri obosită şi îşi aruncă trupul peste marea de perne din mijlocul patului.

În cealaltă parte a oraşului, Felicia rânjea mulţumită de reuşita stilistului său personal şi se grăbea cu ritualurile ei matinale pentru a ajunge mai repede la şcoală. Într-un final termină, apoi îşi alese un outfit drăguţ, dar normal de firma şi porni către şcoală împreună cu Arthur şi minunata ei limuzină alba.

Prima oră decurse absolut normal: doamna Lee preda liniştită o lecţie înţeleasă numai de ea, când uşa fu trântită de perete de către domnul Blaze, beat criţă, cu sticla de Dom Perignon într-o mână şi ţigara jumătate fumată în cealaltă. Cămaşa lui iniţial albă, acum cu o uşoară tenţă de gri, sfâşiată pe alocuri şi pătată de ruj, probabil de roiul de fete care bâzâia excesiv în urma lui, strălucea în razele fulgerătoare ale soarelui. Părul îi era mai ciufulit ca niciodată, dar asta îl făcea să arate delicios şi adorabil în acelaşi timp, iar în jurul gurii avea urme roşiatice care-i puneau în evidenţă pielea rozalie, dar şi ochişorii care întruchipau cerul senin al unei zile de vară. Buzele îi păreau animalice, de parcă muşcase din carne vie - atât de senzuale şi atrăgătoare încât orice fata cu scaun la cap le-ar fi devorat pe loc. Pur şi simplu Alexander Blaze, cel mai dorit burlac din oraş. Visul comun împărtăşit de toate domnişoarele din încăpere referitor la Făt – Frumos din lacrimă fu brutal distrus de vocea enervantă a baborniţei care mai avea puţin şi mânca carioca cu care scria hieroglife pe tablă.,

- Nesimţire! Nesimţire, domnule Blaze! Cum ai tupeul să  te înfăţişezi aşa la şcoală? Măgarule, un măgar mai mare ca statuia libertăţii!

Printre sughiţuri băiatul reuşi a strecura o şoaptă, făcându-i semn Feliciei să-l însoţească. Aceasta porni într-un suflet spre el cu zâmbetul pe buze, ignorând strigătele de soprană ale profesoarei.

- Corigenţi, copiilor, corigenţi vă las. Să nu veniţi la mine cu milionu’ să-mi cereţi să vă trec. Da, da… eu nu glumesc, pramatiilor!