PlayGirl

Cinci

Un capitol pe care sunt sigura ca l-au asteptat multi dintre voi, mai ales cei care ii indragesc pe Fely si Alex. Vreau sa vad pareri si mai ales critici.

                                                                        ♦♦♦

 

 

O lună a trecut pe nesimţite, ajungându-se în perioada de Halloween, adică sărbătoarea mult aşteptată când Alex îşi serba aniversarea care se întâmpla să fie în acea zi în care fetele îmbrăcate după propria-i dorinţă îi făceau toate plăcerile. Dar oare va renunţa el la supremaţie şi o va răsfăţa numai pe Felicia?

Târâtura care îi ţinea locul directoarei a dispărut de ceva timp de pe faţa pământului, poliţiştii încă o caută.

Greg şi micul Zac încă se „luptă” pentru magnificul premiu, Olivia, confuză şi destul de dezorientată cu privire la drumul pe care ar trebui să-l aleagă sau mai bine zis, persoana de care ar trebui să se lege, iar pe cealaltă să o lase în umbra trecutului. Greu, dar totuşi simplu. Ştia care dintre cei doi o doreşte pe bune, dar ea ţinea doar la unul cu adevărat. Între timp se bucura de ei pe rând… sau uneori, de ce nu, de ambii odată, astfel plăcerea era cu mult amplificată, după cum se spune – cu cât mai mult, cu atât mai bine.

Ultima zi a lui octombrie veni, odată cu sfârşitul pregătirilor pentru evenimentul mult aşteptat. Seara, după ora când soarele se transforma în lună, astfel magia lua naştere, petrecerea abia căpăta forma. Tema de anul acesta era una destul de simplă, aceea de „Îngeri”. Triunghiul amoros îşi făcu apariţia prima dată, având în centru o domnişoară blondă cu o ţinută creată special pentru această festivitate. Rochia asimetrică, lungă până în pământ la spate, iar în faţa atât de scurtă încât aproape i se putea observa lenjeria din latex alb, pantofii de aceeaşi culoare, împodobiţi cu pietre preţioase şi părul drept cu două şuviţe strânse la spate o făceau să arate irezistibil, dar era deja curtată de către domnii în costume albe de o sumă  demnă de aspectul lor de milioane pe care îl afişau mândrii de o parte şi de alta a trupului femeii mult prea norocoase. Felicia şi Alex sosiră la ceva vreme după, într-o limuzină albă, ambii îmbrăcaţi ca doi adevăraţi conducători, mai bine spus ca două gazde care sunt gata să domine peste toată petrecerea. Singurii care aveau vagi pete de culoare albastre, ceea ce îi deosebea de ceilalţi. Pe exterior poate arătau ca un cuplu, dar oare ce se afla în inima lor? O mare de sentimente… Felicia ştia deja că el va face un lucru care o va dezamăgi, doar trebuia să-i intre în joc, apoi să aştepte până ce oceanul se va dezlănţui, înecându-o în propriile-i greşeli. Dar nu regreta… Avuse parte de cele mai frumoase treizeci de zile, care îi vor rămâne în memorie până la acel moment când Moartea îi va săruta buzele. Pe de altă parte, Alex se bucura nespus – şi pe exterior, dar mai ales în suflet. Simţea schimbarea care îl acapara, simţea cum fiecare părticică a personalităţii se metamorfoza, dând suflare unui eu interior ascuns, pe care nu ştia că îl posedă. Eul acela galant, mândru că are la braţ un asemenea accesoriu... pardon… femeie. Cea care l-a făcut să-şi recunoască sentimentele, nişte senzaţii noi pentru el, diferite faţă de tot ce întâlnise în toţi cei nouăsprezece ani ai săi. Ce bine că a trecut de optsprezece, nici nu mai dorea să-şi aducă vreodată aminte de acea zi şi de nebunia cauzată, apoi de cele treizeci de minute petrecute la închisoarea aia blestemată care l-au marcat pe viaţă.

Luminile pâlpâiau, stingându-se o dată la o secundă, lăsând încăperea în beznă totală, dar şi fantezii de care dispuneau minţile bolnave ale celor care-şi unduiau corpurile arzătoare pe muzica destul de domoală care le pătrundea până în măduva oaselor. Olivia şi cei doi masculi feroce aveau ochi doar unul pentru altul, oferindu-le celor cei priveau un spectacol pe cinste, în timp ce cealaltă blondă şi brunetul ei se retraseră într-o cameră special amenajată pentru cadoul pe care ea trebuia să i-l ofere, că doar.. na! Era aniversarea de nouăsprezece ani a lui şi cea de o lună de când şi-au găsit puterea interioară de a-şi mărturisi dragostea reciprocă. Pereţii aveau o culoare caldă, umbrită de lumina slabă a unor lumânări transparente, cu un miros dulce, podeaua era acoperită de un covor pufos, alb, dar patul rotund şi roşu din mijlocul încăperii făcea  toată atmosfera. Felicia zâmbi puţin jenată deoarece acum era prima dată când făceau dragoste, nu sex. El se încruntă un moment, apoi îşi împreună palmele cu ale ei, trăgând-o lin în patul moale, peste el. Rămaseră aşa, preţ de o clipă, privindu-se în ochi, apoi el îi sărută buzele atât de firav şi blând cum n-o mai făcuse niciodată. Ea răspunse avansurilor sale, plasându-şi ambele mâini peste umerii lui puternic încordaţi – probabil de emoţie - şi împrejmuindu-i bazinul cu picioarele, apoi fu ridicată cu abdomenul la nivelul gurii lui, pe care îl sărută lung prin materialul subţire care-i acoperea pielea fină. Simţind cum nu mai poate rezista dorinţei, îndepărtă cu repeziciune rochiţa care-i stătea în calea plăcerii extreme exercitată de trupul delicios al femeii pe care o iubea, lăsând-o numai în boxeri negri, pe care-i trase brutal, strângându-i carnea între palme. Aşa de minunată şi totuşi a lui. Fierbea în sucul fericirii, gândindu-se la cât de darnică a fost soarta cu el, aducând-o pe ea, cea care-l poate iubi pentru a ceea ce este, fără a-i judeca trecutul mizer, fără a-l acuza de faptele necurate pe care le-a săvârşit de-a lungul timpului, fapte care o includeau şi pe ea , dar ca victimă a acţiunilor necugetate. Ar dori să se întoarcă în vremea când s-au cunoscut – la gala organizată de mama ei pentru a-şi celebra cei 10 ani de căsnicie. Pe atunci erau copii, nici nu se gândeau ei că vor ajunge din fetiţa blondină cu ochişori puri şi zâmbet de îngeraş şi băieţelul obsedat de frizura lui, cu ochii ca două oceane agitate, nişte maniaci însetaţi unul după altul, ca două piese a unei maşinării care fără una nu funcţionează, ca două jumătăţi dintr-un întreg sau ca marea fără apă. Formau ceva epic, ceva a ce nu vor mai fi părtaşi niciodată. Totul, pentru ei însemna totul când erau împreună. Jocul lor era periculos, dar acum se sfârşi nu cu unul, ci cu doi învinşi, captivi în temniţa iubirii. Îşi alinau înfrângerea unul altuia, bucurându-se de ceea ce ei numeau „dragoste”. Numai că a lor scumpă dragoste era mărginită de plăcerile oferite de viaţă, plăceri de vinovăţie care-l urmăreau pe Alex pas cu pas. Deşi aveau o relaţie publică care părea puternică şi plină de raze luminoase, ea era stinsă în secret, întunecată profund de infidelitatea lui. Cert era că el încă nu putea renunţa la „Jocul Pasiunii” – cum numea el momentul când era alături de o altă femeie, de obicei angajată a firmei tatălui său, ori vreo fetişcană pe care o agăţa prin cluburi, pe care iarăşi le frecventa împotriva dorinţei Feliciei. Dar el nu se va schimba nicicând. Dragostea, viaţa, pentru el erau jocuri ce trebuiau terminate cu o victorie grandioasă. El era Alexander Blaze, idolul femeilor, puşlamaua de bani gata pusă mereu pe prostii. Nu se putea schimba, iar ea poate va afla curând ce reprezintă pentru el aşa zisa „iubire” pe care i-a recunoscut-o. Chiar dacă se lupta  împotriva inimii, mereu va fi ea cea care îi va dicta, controla fiecare mişcare, fiecare cuvânt. Mergea pe calea inimii, alegând inconştienţa in favoarea crudului adevăr. Mereu va fi aşa, ea – femeia care-l va aştepta, iar el nu va veni şi-şi va îneca plămânii în alcool în loc să fie lângă ea când avea nevoie. Uneori visa cum ar fi fost să aibă o familie a ei, doi copii blonduţi, cu ochii lui. Dar portretul de familie era incomplet, cu un tată absent, care-şi dezmierda familia cu scumpele cadouri găsite în magazine de fiţe. Doar nopţi reci îi rezerva viitorul, însă era dispusă să le accepte, de dragul sufletului şi al împlinirii că s-a măritat cu primul bărbat din viaţa ei, cu cel ce i-a drogat judecata şi i-a intoxicat sângele produs de inima distrusă de acele două oceane infinite.

Un freamăt le străbătu corpurile asudate, presărându-le trupurile contopite cu senzaţia plăcută a finalului. S-au desprins uşor unul de altul, apoi s-au unit din nou, de data aceasta într-o îmbrăţişare dureroasă pentru infidelitate şi neîncredere. El schiţa un zâmbet plăcut, slab, dat totuşi puternic pentru chipul ei, care se lumina, alungându-şi toate gândurile rele şi gustând din iubirea nevinovată pe care o avea pentru el. Se ridică într-un cot, mutându-şi mâna vag umedă peste abdomenul lui, trasând mici linii, apoi coborî, până ajunse la ce reprezenta diferenţa dintre ei, rânjind diabolic pe sub mustăţi. Îi sărută pieptul magnific, coborând, jos şi mai jos. Printre săruturi şoptea, aproape gemând un „Te iubesc”, urmat de încă o răsuflare de plăcere apoi mult aşteptatul „Te iubesc”  din partea lui, mângâieri apăsate şi cuvinte obraznice produse de subconştientul lui îndrăgostit.