PlayGirl

Treisprezece I

nici nu ştiu ce-i asta.

după 2 ani

                                                                       ***

          Stătea nemişcată în pragul uşii, urmărind cu privirea silueta ce se agita cu zădărnicie în micul living. Atmosfera tensionată provoca intrarea prieteniei lor în penumbră. Olivia cerceta atent situaţia actuală, compătimind-o mintal pe Felicia, care devenise instabilă după accidentul suferit cu patru luni în urmă. Se uita şocată la imaginea sa reflectată în oglinda de langa biblioteca plină cu cărţi groase de filozofie. Nu se mai recunoştea, nu.. nu era ea aceea. Femeia din oglindă părea să aibă treizeci de ani, pielea îi era uşor întinsă, foarte galbenă. Cearcănele deveneau pe zi ce trece tot mai albăstrui, iar părul îşi pierduse strălucirea şi culoarea radiantă de altădată. Ochii mari, ieşiţi din orbită calculau defectele şi schimbările. Slăbise, însă se vedea mai grasă ca niciodată. Îi era teamă de timp, de impactul pe care îl are acesta asupra ei. Nu mai putea gândi, simţea fiori, auzea voci şi sunete asurzitoare. Nu putea plânge. Se opri şi îşi reorientă poziţia. Încercă să mai facă un pas, însă îi era parcă ceva o ţinea pe loc. Olivia o privea cu ironie, scuipând din privirea veninoasă vorbe dezamăgitoare. Ea nu se schimbase, ci arăta la fel ca înainte; ca o femeie la limita dintre provocatoare şi vampă. Acelaşi păr blond şi chip de gheaţă. 

           Brusc, încăperea se întunecă. Vedea umbre şi încerca să ignore râsetele feminine de batjocoră. Se întoarse, iar oglinda reflecta acum două siluete identice care se mişcau sistematic ca şi cum ar dansa pe ritmul unui cântec vechi. La vie en rose... 

                 Închise ochii şi alungă toate gândurile obscure. Îi deschise, iar o lumină puternică fu primul lucru pe care îl văzu. Un neon. Îşi aminti... a fost doar un vis. Întoarse capul într-o parte şi privi peretele alb, pozele atârnate în relief, un ursuleţ şi un scaun lânga pat. La televizor era un talk show care producea sunetul de fundal, insa ea era intrigată de vocile iritate de dincolo de uşa metalică.

                    La radio se difuza o melodie veche, în franceză. Îi plăcea, deşi nu înţelegea decât foarte puţin din versuri. Se grăbea. Ceasul arăta ora 22, deci întârziase. Mereu întârzia. Zâmbi şi opri lângă o cafenea. Mai avea timp şi pentru o ţigară, aşa că îşi scoase pachetul şi bricheta din buzunarul gecii. Privi gânditor advertismentul şi îşi aminti că are doar o singură viaţă, una pe care nici banii nu o pot lungi, una pe care este dator să o preţuiască. O singură şansă. Pufni. Îşi trecu mâna prin părul brunet şi îşi aprinse ultima ţigară.

           

                - Ţi se pare că ei glumesc?! Ai auzit şi tu foarte bine ce înseamnă asta şi cred că ar trebui să bagi dracului odată la cap că nu e vina mea!

                - Ai vrea tu, spuse Olivia zâmbind. Cred că tu ar trebui să bagi la cap că eşti cel care le-a distrus.

              Şi plecă, lăsându-l într-o beznă totală. Nu înţelegea cum putea avea el legătură cu toate astea, de fapt, nici nu îşi amintea cum s-a ajuns la situaţia de faţă. Atunci încă funcţiona pe amfetamină şi nimeni nu se obosea să îi spună în faţă adevărul de când a reuşit să scape de dependenţă. Nu era vina lui... Adică, nu îşi amintea să aibă.

              Picăturile abundente de ploaie se scurgeau ca nişte fluvii pe geam. Din nou nu îşi amintea unde a fost noaptea trecută. Nu ştia de ce îl dor coastele şi cum a ajuns acasă. Avea nevoie de încă o pastilă, doar una.

             Luă trei. După 10 minute se simţea mai bine ca niciodată şi se gândi că ar fi bine să mai ia una mai târziu. Telefonul îi sună, iar vocea de la celalalt capăt îl anunţă că este chemat la sediu într-o oră. Nu prea îi păsa. Zac părea să se descurce cu fetele lui. Săptămâna trecută primise 24.000 pe o virgina din Africa de Sud care nici măcar prea exotică nu era. Îi mergea din ce în ce mai bine, iar soţia nu bănuia nimic. Se privi pentru o ultimă dată în oglindă şi îşi netezi părul blond şi costumul all black.

                Ajunse în faţa complexului după două ore şi îşi anunţă secretara că are nevoie de nişte timp singuri în biroul lui, inainte să îl sune nevasta.. sau Felicia.