PlayGirl

Şapte

Înainte să citiţi... NU MĂ URÂŢI, dar povestea începea să devină monotonă!

În poză Victoria, cea pe care ar trebui s-o dispreţuiţi, nu pe mine :))

Urechile îi bubuiau excesiv, iar fumul de ţigară din încăpere, contopit cu un parfum dulce de damă, îi deruta nările.  Simţind că nu-şi putea susţine greutatea, îşi trânti capul peste perna umeda care era înconjurată de fulgi albi ce-şi reluau zborul cu fiecare respiraţie a lui. Îşi miji ochii pentru a-i desluşi figura femeii care îl privea cu interes şi avu surprinderea de a vedea în faţă o domnişoară brunetă cu trăsături delicate şi un zâmbet larg trasat pe chip.

- Tu… cum am ajuns aici?... Unde sunt? Zise el nedumerit.

- Nu-ţi face griji, dulceaţă… eşti exact unde trebuie să fii, răspunse ea sigură pe sine, apoi se aruncă peste corpul fără nici un pic de vlagă, încălzindu-l cu al ei.

- Nu… Pleacă de  lângă mine! Ţipă el şi o împinse, încât aceasta făcu contact cu salteaua rece. Lasă-mă în pace…şopti dezamăgit de ceea ce tocmai realiza că făcuse. Cine eşti?

- Victoria… deja m-ai uitat, scumpule? Spuse ea jucăuşă. Ntz, ntz, ntz…după tot ce ţi-am oferit… şi ţi-am tot oferit… şi iar… şi...

- Bine, gata! Opreşte-te! Spune-mi cât vrei şi am plecat…

- Nu te grăbi, frumuşelule, chiar crezi că-ţi merge cu mine aşa de uşor?! Nu, dragă, eu nu sunt ca celelalte târfe cu care te vezi tu. Spre deosebire de ele, eu am creier. Acelaşi lucru pot spune şi despre blonda aia spălăcită în jurul căreia te tot învârţi! Ce părere are ea despre tine şi ceea ce faci?

Bruneta ridică ambele sprâncene şi-l privi curioasă. Acesta îşi strânse buzele, iar chipul i se îndreptă automat spre fereastră, ignorând-o.

- Aşa deci…nu ştie. Ea râse şi îşi acoperi faţa cu o pernă moale. Ce-ar fi dacă ne-am juca puţin?... Se ridică din pat şi i se aşeză în faţă, după continuă:Uite cum facem, drăguţă. În primul rând plăteşti pentru serviciile de care ai beneficiat, apoi îmi vei cumpăra acel apartament de pe Green Valley care îmi place mie aşa mult… A, da… noua colecţie de pantofi Louboutin mă aşteaptă, deci mi-ar trebui încă un bonus de o mie de dolari.

Zâmbi fals şi îi aruncă hainele care se odihneau pe podea la piept. Băiatul scoase portofelul, apoi carnetul de cecuri şi după ce însemnă câteva cifre şi litere, i-l înmână.

- Cred că va fi de ajuns momentan. Acum valea, am şi alţi copilaşi naivi ca tine de şantajat.

Femeia plecă într-o altă încăpere şi-l lăsă pe Alex să-şi tragă rapid hainele pe el. După ce se îmbrăcă, ieşi din apartament şi trânti uşa nervos în spate. Cum putea târfa aia mizerabilă să-i facă asta? Lui, Alexander Blaze?! Nu, nu se putea ca Felicia să afle de la ea. Niciodată! Zâmbi ştrengăresc atunci când o soluţie excelentă i se arătă, ca o revelaţie. Ştia ce avea de făcut şi va reuşi, ca de obicei. Nimeni nu se joacă cu el, ci el îşi bate joc de alţii. El e jucătorul, iar restul sunt pionii, cei care execută ceea ce porunceşte el. El e regele, ceilalţi sclavii lui. Dar… ea nu va şti, nu va permite să se întâmple asta vreodată.

Între timp, Felicia răsfoia plictisită nişte reviste, dar se opri la o pagină anume şi îşi scăpă cafeaua pe marmura de culoarea caisei, care se prefăcu în nenumărate cioburi cu tenţe albăstruie. Îşi închise ochii, dar apoi îi deschise din nou. Nu era un vis, era realitatea… era el, cu o domnişoară brunetă. Poza era făcută cu o seara în urmă, ceea ce însemna că încă era cu ea. Ştia că se va întâmpla asta odată şi odată…