PlayGirl

Unsprezece

Bă, eu nu mai ştiu ce anotimp era când am scris ultimul capitol, dar na, acum am făcut iarnă :)))

Acest capitol e unul de probă, aşa să mă mai obişnuiesc şi eu cu povestea.

Logic, e naşpa rău de tot şi scurt, dar heeei, măcar există :P

N-ai să fii tânăr pe vecie. N-ai să faci toate lucrurile pe care le doreşti. N-ai să întâlneşti niciodată persoana perfectă. Toţi avem defecte, dar asta e ceea ce ne face umani. Mereu vom face greşeli, mereu vom distruge şi vom vrea mai mult decât este posibil. Mereu e doar o floare ofilită ce zace pe mormântul veşniciei.

Stropi reci de ploaie băteau în geamul uriaş din noul apartament al Feliciei. Îi plăcea să vadă cum picăturile se spărgeau în milioane de particule sub peretele de sticlă; cel care o despărţea de căderea de la etajul treizeci şi patru al clădirii. Şi-ar dori să zboare, să cadă în vid, să simtă presiunea aerului cum îi învăluie pielea uscată, să îi mângâie rănile şi s-o poarte spre El. Uşa dormitorului se deschise, iar o umbră înainta spre lumina slabă. Era doar Greg, care purta numai un prosop alb în jurul taliei. Îi zâmbi amar, îndreptându-şi privirea înapoi asupra geamului îngheţat.

-         Ce faci tu aici, încă o dată? Spuse, cu ochii fixaţi pe petalele incolore ale cerului.

-         Nu ţi-am zis? Olivia mi-a cerut să am grijă de tine, răspunse pe un ton calm, afectat.

-         Sigur…şopti ea, pentru propriul auz, continuând să analizeze stelele oraşului.

Ca şi cum ar fi fost singur în încăpere, el lăsă prosopul să-i cadă la picioare şi îl abandonă acolo, în bezna nopţii, alinată de cele două perechi de cristale ce se priveau pe furiş. El deschise o altă uşă, iar paşii lui apăsaţi se pierdură în ecoul produs de gândurile ei.

Ceva era în neregulă… felul cum o privea, lucrurile pe care le spunea, modul în care se purta cu ea… Era confuză şi speriată; nu înţelegea de ce nu o lasă în pace şi nu renunţă la a-i face avansuri. Chiar şi aşa, seceta din sufletul ei nu putea fi stinsă. O seca de orice putere rămasă şi durea.

Îşi lipi fruntea de geam şi închise ochii, simţind răceala unei seri de decembrie.

Pantaloni bej cambraţi, verificat.

Cămaşă albă Gucci, verificat.

Sacou LV asortat, verificat.

O ultimă privire în oglindă şi un zâmbet aruncat fugitiv. Era gata, îşi va face mult aşteptata intrare, în sfârşit. Deschise uşa, fiind întâmpinat de razele orbitoare ale aparatelor de fotografiat şi de strigătele ascuţite ale paparazzilor. Cu o atitudine triumfătoare şi destul de arogantă, îşi introduse mâna dreaptă în buzunarul interior al sacoului şi îşi scoase ochelarii de soare Carrera Champion pe care îi primise în dar de la mama lui cu ocazia întoarcerii sale în NY. Le era superior acelor bestii însetate de informaţii, îi compătimea. De fapt, el, Alexander Blaze era superior oricui, cel puţin aşa credea el. Acompaniat de şoferul şi de asistenta personală care se ocupa de călătoria sa în cele mai bune condiţii cu limuzina, parcurse aleea care ducea spre locul unde maşina stătea parcată. Cu aceeaşi graţie cu care păşise, se urcă în autoturism, urmat de femeie care închise portiera în urma ei.

- Şampanie, domnule Blaze? Se făcu auzită angajata printre sunetul slab al lui Britney S. care vibra în boxe

El rânji şi scoase un oftat uşor printre buze.

-         Nu. Vreau să stai pe bancheta din faţa mea, continuă după câteva momente.

-         Desigur, domnule, spuse roşcata şi imediat se supuse ordinului, aşezându-se cuminte cum i se ceruse şi îşi împreună mâinile în poală în semn de respect.

-         Acum desfă-ţi părul şi primii doi nasturi ai cămăşii... Pantofii jos, te rog… şi lenjeria intimă… Aşa… Ridică fusta puţin şi depărtează picioarele.

Fata ezită, iar el zâmbi inocent.

-         Nu-ţi  fie jenă, suntem doar noi doi şi n-am să îţi fac rău, vorbi pe cel mai cald şi blând ton posibil unui şarlatan veritabil.

Ea se supuse, dându-i lui priveliştea perfectă.

-         Mulţumesc, zise, iar maşina se opri. Te rog să mă scuzi, eu voi pleca, dar stai aşa până mă întorc, nu durează mult. Şi să nu te prind că te mişti că te voi concedia.

Îi făcu cu ochiul afişându-şi obişnuitul zâmbet şi trânti portiera în urma lui cu un zgomot asurzitor. Singurul beneficiu al angajaţilor săi era că aveau un salariu bun, dar trebuiau să suporte multe ca să supravieţuiască până la sfârşitul lunii având încă un post.

Elevii îl studiau din cap până în picioare, şoşoteau şi îl ţintuiau cu priviri suspecte. Câteva fete chicoteau pline de entuziasm ceva mai încolo, iar anumiţi profesori care treceau pe lângă el se opreau pentru a analiza faptul că acel elev semăna perfect cu A Blaze sau poate doar îi admirau fizicul de vedetă.

Ajunse într-un sfârşit la clasa unde doamna Lee preda chimia ei neştiută de altcineva în afară de ea din acel liceu. Ca şi altădată, deschise uşa care se lipi de perete şi îşi eliberă privirea de ochelarii de soare, dând imediat cu ochii de cei ieşiţi din orbită de nervi ai profesoarei.

-         Bună dimineaţa, colegi, doamnă Lee, zise el calm şi porni spre locul lui obişnuit.

Bineînţeles, era centrul atracţiei în acel moment. Un băiat o susţinea pe baborniţa de chimie, care leşinase în urma şocului, iar  altul suna pentru a solicita o ambulanţă pentru alte câteva fete care erau în aceeaşi stare. Restul priveau uimiţi spre el, care se îndrepta cu paşi legănaţi spre Felicia, blondina ce stătea nemişcată la locul ei şi respira greu încercând să-şi ţină lacrimile în frâu. Se ridică mânioasa atunci când el se opri şi izbucni într-un ţipăt ascuţit, lovindu-l cu pumnii, palmele, zgâriind-ul şi împingându-l.

-         Idiotule, cretinule, handicapatule, tâmpitule, prostule, nu îmi vine să cred! Eşti un nenorocit, te urăsc, porcule, cum ai putut să-mi faci asta?! Dobitocule, te urăsc, te urăsc, te urăsc!

Se stăpâni atunci când rămase fără aer şi se aşeză înapoi cu capul în mâini, dându-le drumul cristalelor incolore. Alex se ridică de pe podea şi o cuprinse cu braţele, încercând să o liniştească.

După ce profesoara fu luată de către para-medici şi dusă la spital, iar elevii se mai liniştiră şi se întoarseră la bârfit şi discuţii aiurea, uşa fu trântită a doua oară de perete de nimeni altul decât Zac, care îşi butona telefonul şi râdea de scorul lui record. Îşi ridică privirea şi zâmbi, apoi se retrase în banca sa de lângă a Feliciei, unde brunetul încă încerca să o consoleze şi să îi explice ceea ce a făcut.

-         Salut, frate, Felicia, spuse el.

Căpătând o nouă nuanţă a feţei şi a furiei nestăpânite, fata se ridică în picioare şi îşi aruncă palma în aer.

- Tu ştiai?!