PlayGirl

Opt

Ar gusta din buzele lui, dar îi e teama că veninul lor ar străpunge-o ca o săgeată şi îi va sfâşia învelişul inimii încât aceasta se va topi la slaba-i atingere. De ce durea atât? De ce acele simple lucruri erau cele mai grele? De ce el nu o poate iubi aşa cum este?

Întrebările nu au rost… Ele zboară îmbibate abundent în cerneală, încercând să traverseze marea de sânge fără a o păta, dar eşuează patetic şi ajung să prindă acea culoare de un roşu vineţiu, culoare ce păstrează vina ce bombardează sufletul ei.

Zgârie, muşcă, ţipă şi iar zbiară. Nu o mai aude nimeni. Deja a căzut în infernul său propriu şi se îneacă în otrava produsă de lacrimile ei deşarte. De ce? Nici ea nu ştie de ce pierde timpul alergând după cel ce  niciodată nu va fi al ei, cel ce încă tânjeşte după dragostea pură a Oliviei, cea care reprezintă siropul de arţar… iar ea… ea este smoala ce-i murdăreşte trupul; parfumul tare ce-l ameţeşte, esenţa de rom vărsată peste o întindere de zăpadă, piperul ce-ţi provoacă acea mâncărime în gât. Ea este prea mult pentru el, ceva diferit, unic, iar originalitatea ei nu va putea fi niciodată apreciată de ceea ce el numeşte „nesemnificativ”.

 Dar merită asta, merită pentru că din cauza ei Alex este captiv într-un vis continuu, iar corpul îi zace fără vlagă într-un pat de spital. Merită, pentru că Felicia e distrusă şi obligată să trăiască cu gândul că el ar putea muri fără ca să o ierte, ar muri chinuit de cuvintele ei demne de dispreţ, spuse cu cea mai mare uşurinţă. Merită… pentru că din vina ei o flacără se va stinge pentru totdeauna.

 

 

 

 

Palmele lui se plimbau peste abdomenul şi sânii ei, iar cu buzele îi plasa mici săruturi pe gâtul încins de atâta dorinţă. Cu una dintre mâini ea reuşi să atingă colţul unei perne, apoi îşi arcui trupul până ce-şi afundă chipul în ea, dorind să-şi mascheze figura satisfăcută de cea a lui, dar şi buzele ce erau captive în strânsoarea dinţilor, aproape sângerând. El aruncă brutal perna, dar înainte de a-şi lipi buzele arzătoare de ale ei, sunetul de apel al unui telefon începu a răsuna pretutindeni.

- Nu răspunde, şopti el în timp ce încerca să-i depărteze buzele şi s-o devoreze cu toată pasiunea lui, dar trupul îi fu răpus de al ei, blonda aflându-se la conducere.

Privirile lor se jucau într-o cursă nebună, fiind electrocutate de dorinţă. Dar nu, ea se îndepărtă şi îl lăsă pe şaten cu ochii în soare, rece şi încătuşat de boxeri, ce păreau cu fiecare secundă mai strâmţi.

Vocea ei îi delecta auzul, aşa de lină şi senzuală… numai ea putea să-l distrugă într-un asemenea fel. De ar putea ar menţine-o pe vecie în patul lui şi i-ar face toate plăcerile, nu ar mai mânca, dormi sau merge la şcoală. La ce bun, dacă ea este lângă el? Brusc, şirul gândurilor îi fu oprit cu violenţă de chipul lui, cel ce obişnuia să-l numească „prieten”. Blondul cu ochii negri ce-şi făcea veacul fumând Marijuana şi regulând profesoare. Da, Greg, cel ce o avea oficial pe Olivia, cel de care nu putea scăpa din simplul fapt că ea îl iubea mai mult decât pe el… Deşi încerca… Încerca zi şi noapte să-i arate că ceea ce alege nu e potrivit pentru viaţa ei… Pentru că Greg o distruge psihic. El o iubeşte, deşi dragostea ce i-o poartă nu e de ajuns, conform spuselor ei. Chiar dacă ambii ştiu asta, nici unul dintre ei nu se poate lipsi de celălalt. Împreună formează ceva frumos, magnific, un întreg exotic, dar care niciodată nu va fi real pentru ochii celorlalţi. Doar o aventură adolescentină, o iubire trecătoare, cum toţi au la un moment dat.

Zac simţi cum două braţe firave îl scutură din universul lui creat de iluzii şi apoi acordurile produse de glasul ei îl făcu să-şi închidă ochii, să savureze cea mai plăcută linie melodică de pe pământ.