Puterile Intunericului

>Capitolul 19<

                    STATEAM CU OCHII BULBUCATI la Dragomir si in gandul meu ma intrebam cum de nu erau lacul si luna prezente in visul meu. Dar adevarul era ca nu era un vis, eram intr-o inchisoare a Curtii cu Dragomir ! Repet, cu Dragomir ! Ma lovisem bine de tot la cap daca acuma il vedeam pe Dragomir.

   - Visez ? am intrebat eu.

  - Nu. A spus Dragomir aspru.

   - Ce sa intamplat ? am intrebat eu in timp ce incercam sa ma ridic de pe patul jegos al inchisorii.

   - Ti-am salvat viata. A spus Dragomir in timp ce incerca sa se uite altundeva.

   - Poftim? Dar... cum ai putut sa ajungi aici ? Am intrebat eu.

   - Am...omorat-o pe Milla. A spus Dragomir.

   Eu am tasnit in picioare si am vrut sa ma duc spre Dragomir, dar el ma trantit inapoi pe pat cu o viteza supranaturala.

   - Cum... constrangerea inca mergea, cum ai putut asa ceva? Am intrebat eu incercand sa ma ridic, dar el inca avea o mana pe bratul meu si nu ma lasa.

    - Nu stiu, Valery. Am simtit cum mori, cum ti se scurg ultimele picaturile de sange. Le-am mirosit. Oh, chiar nu stiu cum s-a putut intampla. Am fugit cat am putut ( prin fugit vroia sa spuna ca a ajuns intr-un minut, datorita puterilor de vampir) si cand am vazut-o pe Milla ca vroia sa iti soarbe magia din tine, nu am stiut ce sa fac si in aceea secunda, eu cred ca Milla si-a indreptat toate puterile sale pe tine si datorita acelei secunde, aaa... in acea secunda te-am iubit iarasi. Iar atunci am sarit pe ea si m-am luptat cu ea, dar am reusit....am omorat-o. A spus Dragomir.

   -Oh... vrei sa spui ca acum nu mai esti sub constrangere? Am intrebat eu.

    Cand l-am vazut pe Dragomir ca se aseaza pe patul inchisorii langa mine, inima mi-a tresaltat. El era aaa... Dumnezeule ! Arata ingrozitor, buza lui era sparta, pielea ca varul, parul vraiste iar hainele aratau ca si cum ar fi fost fugarit de niste cai si acei caini il prinsesara. Si totusi Milla, era moarta ! Am tresarit cand mi-am dat seama bine. Dar daca nu ar fi fost Dragomir eu as fi murit si totusi imi venea sa il omor pe Dragomir pentru ca imi omorase cea mai buna prietena. In schimb m-am aplecat incet spre el, era o distanta doar de un centrimetru intre noi, iar bataile inimei mele nu putea absolut nimeni sa mai tina numaratoarea cu ele. Am tot stat asa si ne-am uitat unul la celalalt pana cand, buzele noaste in sfarsit s-au intalnit. Imi fusase atat de dor, incat sincera sa fiu m-am abtinut tare mult sa nu sar pe Dragomir, dar tot l-am tras mai mult spre mine. Buzele lui erau atat de calde si aveau gust de... sange, sangele lui Dragomir de la buza sa, dar nu imi pasa.Tot ce imi pasa era ca eram cu el si Doamne cat de fericita eram, in sfarsit dupa atata timp eram cu el, in realitate nu in vis. 

   Dupa ce ne-am despartit Dragomir parea din ce in ce mai slabit si nu stiam cum sa il ajut. Am chemat si pe cei de la paza sa le spun ca era pe moarte si trebuiau sa aduca un hranitor, dar lor chiar nu le pasau nici macar cred ca nu ma auzeau si totusi, ochii lui se dilatau, piele ii devenea din ce in ce mai alba si am facut ochii mari cand mi-am dat seama ce trebuia sa fac. El imi salvase viata, acuma era randul meu. Da ! Asta trebuia sa fac. 

    Mi-a dat jos jeaca si am ramas in maieu. Mi-am indreptat gatul spre Dragomir si i-am spus la ureche :

   - Trebuie sa te hranesti, daca nu o sa te hranesti o sa mori ! Am spus eu.

   - Nu ! A spus Dragomir in timp ce incerca sa ma indeparteze.

     Dar nu mai avea acea forta supranaturala asa ca am ramas tot langa el. I-am impins capul spre mine si buzele lui mi-au sarutat gatul. Muscatura a fost dureroasa la inceput, dar dupa aceea endorfinele isi faceau efectul si pur si simplu era ca si cum as fi trait intr-o alta lume, mai frumoasa,mai blanda si mai ales o lume numai cu Dragomir. Cand el s-a oprit sa mai bea din sangele meu, a gemut, dar eu sincera sa fiu eram pe jumatate suparata si pe cealalta jumatate fericita datorita endorfinelor. L-am privit cum se refacea, pielea lui nu mai era asa de alba, iar ochii sai... ochii aceia gri isi revenisera. Si nu am mai rezistat, l-am sarutat pe piept, pe buze, pe gat si el nu ma oprit. Intr-o secunda ma urcat in patul inchisorii si si-a dat tricoul intr-o clipa. Dar trebuia sa opresc asta, NU, nu trebuia sau da ? Ba da, nu trebuia sa facem dragoste intr-o inchisoare... era o nebunie, dar oricum... mai ieseam eu din inchisoare ? Nu, sigur ca nu ! Asa ca nu l-am oprit. Insa intr-un final cand am vrut sa imi dau tricoul jos, el m-a oprit. Si mi-a spus tot ce eu gandisem. Dar am adormit in bratele lui, era rece dar pentru mine el ardea. 

      - Valery... A spus Dragomir in timp ce incerca sa ma trezeasca.

     - Oh ! Dumnezeule, sa intamplat ceva !? Am spus eu in timp ce incercam sa ma ridic de pe pat.

  Si atunci l-am vazut pe Alvin... avea nistie chei in mana si... Dumnezeule. Paznicii erau toti muscati. Iar usa era deschisa. Am tasnit in picioare si nu stiam care intrebare sa o pun prima : Ce se intampla aici ? Dragomir, tu ai omorat acesti oameni nevinovati ? Alvin vrei sa ma eliberezi, ca parca nu puteai sa ma eliberezi ?  O sa fugim de la Curte ?... atatea intrebari.

     - Ce o sa facem acuma? Am intrebat eu in timp ce imi prindeam iarasi parul in coada.

    - O sa fugiti departe de aici. A spus Alvin putin stresat.

    - Ohoho, ia stati putin... de cand voi doi... ? Am intrebat eu in timp ce aratam cu degetul spre Alvin, dupa care spre Dragomir.

    - Nu conteaza, va asteapta o masina afara. Chiar daca o sa va urmareasca cineva sa nu opriti mergeti pana cand scapati de masina care o sa va urmareasca. A spus Alvin.

       Era o nebunie ! Si totusi ceva inauntrul meu imi spunea ca trebuia sa fug neaparat, fara sa mai stau pe ganduri sau altceva. Asa si am facut. Am fugit toti trei pana la masina. Ne-a luat ceva, pentr u ca, Curtea era foarte mare si sincera sa fiu daca eram numai eu cu Dragomir... ne-am fi pierdut sigur, dar totusi noroc cu Alvin. Chiar daca inca nu imi venea sa cred ca ne ajutase sa scapam, sau mai bine zis ma ajutasem, pentru ca stiam ca, chiar daca il scosase si pe Dragomir, el tot il ura. Int-un final am ajuns la masina si inainte sa ma arunc in masina si sa plec, m-am intors spre Alvin si l-am imbratisat.

   - Multumesc pentru tot ! Am spus eu.

  - Oricand, Valery. A spus Alvin in timp ce imi dadea un fir care imi iesise din coada prinsa dupa ureche.

    Eu am zambit si i-am luat mana. M-am apropiat de el, stiam ca Dragomir se va infuria, dar mai stiam si ca Alvin ma iubea si ca ar fi facut orice pentru mine. Asa ca am decis sa... il sarut. Stiam ca era o gresala, dar el merita un sarut pentru tot ceea ce facuse pentru mine. Absolut tot. Cand buzele noastre s-au atins, respiratia lui Alvin s-a oprit pur si simplu pe perioada de cateva secunde cat a durat sarutut. Nu a spus nimica, stia ca sarutul nu fusase din dragoste, dar totusi era al naibi de fericit, pur si simplu se vedea pe fata lui. 

 - Mi-a parut bine. Am spus eu in soapta.

 - Si mie. A spus Alvin. Dupa care ma sarutat pe frunte.

 - Cu bine, Valery. Ah !.. o sa te mai revad ? A spus Alvin.

- Promit ! Am strigat eu inainte sa ma urc in masina.

    Cand mi-am intors privirea spre Dragomir, nu era furios pentru sarut chiar mi-a dat de inteles ca fusase bine ce facusem si chiar l-am crezut pe cuvant. Iar inainte ca Dragomir sa bage cheile in contact l-am privit pe Alvin si... plangea. Plangea de bucurie, dar si de suparare pentru ca ii era frica ca nu o sa mai ma revada. Am zambit la el incurajator si el mi-a raspuns tot printr-un zambet.