Evelyn Evans o tânără de 19 ani, este o fire timidă cu o încredere în sine aproape inexistentă. Aceasta pleacă departe de acasă la un colegiu din New York cu scopul de a deveni un medic renumit. Cu timpul își dă seama de adevăratul motiv pentru care...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
–Ce cauți aici? Nu ar trebui să fi la tăticu' explicându-i faptul că fiica lui mult iubită apare pe toate posturile TV? Rose face pași în direcția mea, purtând pe chip un zâmbet viclean.
Îmi strâng pumnii pe lângă corp încercând să nu îi dau satisfacția de a mă enerva, număr în minte până la zece, respir adânc și afișez cea mai calmă expresie de cate sunt capabilă.
–Dacă ai nevoie de un loc de muncă, găsește-ți în altă parte, Rose, nu am nevoie de o secretară pentru a îmi face programul, replica mea i-a șters instant zâmbetul, iar acum mă privește cu ură pură, sunt sigură că nu se aștepta să îi țin piept, sincer nici eu, habar nu am de unde a venit tupeul ăsta, dar sper să nu mă părăsească prea curând, am nevoie de el pentru ce urmează.
–Cum îți permiți să îmi vorbești astfel? Nu-mi dau seama dacă răspunsul meu chiar a ofensat-o sau o enervează faptul că încercările ei de a mă intimida nu îi merg, dar se uită la mine de parcă tocmai e pe cale să mă ucidă, cine știe poate că, dacă am fi fost singure ar fi încercat. Și brusc ideea de a fi singure chiar îmi surâde.
–Nu-mi spune că ești mama sub acoperire și acum trebuie să îmi cer scuze din cauza ,,lipsei mele de respect" îi spun dându-mi ochii peste cap, iar la final mimez ghilimelele.
–Mama ta? Repetă ofenstată gesticulând anapoda din mâini, de parcă nu i-ar veni să creadă ce tocmai i-am spus. Câți nenorociți de ani crezi că am să mă compari cu ea?
Îmi scarpin bărbia, adoptând o expresie gânditoare analizând-o de sus până jos. Îmi mușc ușor buza de jos apoi privirea mi se oprește asupra chipului ei.
–Dă-ți machiajul jos, nu îmi pot da seama așa, clipesc inocent din gene de parcă nu i-aș vedea furia care i se oglindește vizibil în privire, îmi dau seama că mă joc cu focul, tot ce sper e ca la final să nu mă ard, țin să cred că acolo sus e cineva care mă iubește dacă până acum nu am cedat.
În spatele meu îi pot auzi pe toți trei cum râd în hohote, mă întorc spre ei și primul pe care îl văd e Ezra care era la propriu pe jos, ținâdu-se de burtă, Jade era întoarsă cu spatele dar îi pot vedea umerii cum i se mișcă din cauza râsului. M-am uitat în direcția lui Wess și am rămas uimită când l-am văzut ștergându-și lacrimile. Asta e o imagine pe care nu credeam că o pot vedea vreodată, Wess râzând cu lacrimi.
Mă uit la ei ca la cele mai mari minuni ale lumii, mai ales la Wess, el nu ar fi trebuit să râdă, ar fi trebuit să fie nervos, tocmai ce i-am jignit iubita până la urmă, ar fi trebuit să mă scoată afară să țipe la mine. Ce naiba se întâmplă? A facut insolație la bec? Poate are febră?
O aud pe Rose cum țipă de frustrare și mă întorc spre ea, lăsând de-o parte gândurile despre boala care e posibil să îi fi sucit mințile lui Wess, nu are decât să îl trateze iubita lui.
