Câteva clipe mai târziu mă trezesc aruncată de parcă aș fi un sac de cartofi pe umărul lui Wess, încep să mă zbat atunci când văd privirea șocată a prietenei mele înainte că ușa camerei să fie trântită. Lovesc din picioare țipând să îmi dea drumul și nu îmi pasă de posibile lovituri pe care le încasează, pumnii mei se izbesc de spatele lui, dar e ca și cum aș lovi un zid, pumnii încep să mă doară de la atâtea lovituri.–Dacă nu încetezi cu agitația asta, îngeraș, te mușc.
Ignor ceea ce spune, aud vocile șoptite și zăresc câteva fețe șocate prin suvițele de păr care îmi acoperă chipul, nici nu vreau să mă gândesc la spectacolul pe care îl oferim si cat o sa se vorbeasca de asta în zilele ce urmează.
–Dă-mi drumul, se uită toată lumea, care dracu e problema ta, încep să îl lovesc mai tare până când simt o durere ascuțită în zona șoldului.
Nenorocitul tocmai m-a mușcat de fund.
–Cum îndrăznești!, încep să mă zbat mai tare în prinsoarea sa.
–Mai loveste-ma încă odată,îngeraș, și îți promit că nu mă voi opri doar la asta.
Ochii mi se măresc de uimire, când realizez ca Wess chiar nu glumește dovadă fiind mai mult ca sigur urmă dinților lui pe fesa mea,încetez să mă mai zbat, și rămân cuminte ignorând șoaptele persoanelor care ne privesc că pe niște nebuni.
Abea când ajung cu picioarele pe pământ realizez că am ajuns în parcare, mâinile lui mari sunt asezate pe talia mea pentru a mă ajuta să mă stabilizez, locul în care mâinile lui îmi ating carnea mi se înfierbântă, iar inima îmi bate atât de tare încât îmi e frică că mi-ar putea auzii bătăile ei, îmi ridic privirea și observ că e deja mă privește ochii lui frumoși sunt atenți pe chipul meu, în cele din urmă privirea acestuia rămâne fixată pe buzele mele.
Mâna îi urcă spre obrazul meu pe care îl mângâie ușor, de parcă i-ar fi frică că m-ar putea rănii fizic. Un suspin îmi scapă când degetul său mare îmi mângâie buza de jos, ochii săi se întunecă și rămân fascinată de culoarea intensă pe care o capătă, se apropie buzele lui aproape atingandu-le pe ale mele, înghite în sec si respira adânc înainte să se îndrepte de spate și să ofteze.
–Urcă în mașină, îngeraș, vocea lui răgușită mă scoate din visare și tresar dându-mă un pas în spate.
–Trebuie să plec, încerc să mă întorc pe călcâie, dar brațul musculos al lui Wess se încolăcește în jurul taliei mele, spatele mi se lovește de pieptul acestuia.
Respirația caldă a lui Wess ajunge în dreptul urechii mele, îmi sărută punctul sensibil, pe care nu stiam ca îl am, din spatele acesteia și mă cutremur, senzații necunoscute îmi invadează corpul si simt cum temperatura corpului îmi crește brusc iar un fior electrizant îmi cutremură șirea spinării, suspin adânc, iar mâinile mi se încleștează pe brațul lui Wess.
–Nu te-am întrebat dacă vrei să urci, iubito, ori o faci de bună voie, ori o fac eu, și nu cred că mă mai abțin de data asta.
Ochii mi se măresc, când mă eliberează, dar nu mă întorc spre el, îmi îndrept pașii spre mașină și urc fără a mai spune nimic, după puțin timp părăsim parcarea universității fără alte cuvinte, radioul mașinii fiind singurul care umple liniștea dintre noi.
Îmi frământ neliniștită mâinile în poală telefonul meu e la cămin, River cred că a ajuns deja, probabil Ayla la pus la curent cu ceea ce s-a întâmplat și când credeam că seara asta nu putea fi mai rea trebuia să se întâmple asta. Nu știu cum voi reuși să o scot la capăt până la urmă fără ca tata să fie dezamăgit sau chiar furios pe mine.
–Calmeaza-te, îngeraș, totul va fi bine, promit, palma sa se strânge în jurul palmei mele si le lasă asezate pe coapsa mea.
–M-am cam săturat de promisiunile tale Wess, tot aceleași vorbe ne-au adus aici până la urmă, mâinile i se strâng pe volan de parcă ar fi gata să îl rupă iar maxilarul i se încleștează de parcă s-ar abține de la o eventuală izbucnire.
–Dacă m-ai fi ascultat de la început nu am fi ajuns aici, am fi terminat deja cu toată drama asta.
Schimba nervos vitezele apoi mâna i se pierde în suvițele brunete pe care le dă pe spate într-un gest nervos
–Toată dramă asta e din cauza ta Wess, ce ar mai fi de explicat?
–O să lămurim toată treaba asta când o să ajungem, în niciun caz nu port discuția asta aici.
–Du-mă înapoi la cămin Wess, trebuie să ajung acasă și River sigur mă așteaptă.
Privirea criminală pe care mi-o aruncă mă face să mă afund în scaunul meu si să îl privesc cu frică, mașină zboară pe șosea și abea acum observ viteză cu care ne deplasăm, frică îmi paralizează trupul și rămân ațintiță cu privirea în parbriz văzând cum Wess face slalom printre mașini primind câteva claxoane din partea mai multor șoferi. Dar Wess nici nu pare să îi audă în schimb rabufnește de parcă simpla pronunțare a numelui său îi provoacă scârbă.
–Cine dracu mai e si măscăriciul ăla, și cum naiba îndrăznește să se dea drept iubitul tău și să te atingă.
Aș vrea sa-i pot reproșa aceleași lucruri, să urlu la el și să-i spun toate lucrurile pe care nu i le-am putut spune până acum. Dar viteză cu care ruleaza pe șosea îmi îngheață sângele în vene si simt cu lacrimi de frică mi se formeaza in ochi
–Wess, oprește mașină, vocea îmi tremură, iar mâinile mi se încleștează pe centura de siguranță.
Îl observ cu coada ochiului cum își întoarce privirea spre mine, dar nu mă simt capabilă să îi susțin privirea, nu când mașină zboară efectiv pe șosea, abea acum pare conștient de vitează cu care conduce, scoate o serie de înjurături odioase în timp ce mașina încetinește.
–Iartă-mă, iubito, m-am lăsat condus de nervi.
Își așează palmă peste a mea și o strânge ușor până să i-o îndepărtez, simt cum o lacrimă își face drum pe obrazul meu în timp ce inima stă sa-mi spargă pieptul.
–Oprește dracu masina acum, Wess.
Nu mai spune nimic, cu toate că îi observ maxilarul înclestându-se, mă privește îngrijorat în timp ce trage pe dreapta, și imediat ies afară, trântind portiera mașinii cu putere, lacrimile îmi șiroiesc pe obraji, tușesc iar gâtul mă arde din cauza lipsei de aer. Nu mai pot respira. Frica pune din nou stăpânire pe mine, palma îmi apasă pieptul, încerc să trag aer în piept, dar un acces de tuse pune stăpânire pe mine. Wess apare în fața mea vorbind dar nu înțeleg ceea ce spune, vocea lui sună atât de departe, mă privește îngrijorat,iar în ochii lui se poate citi frica pură. Îmi prinde fața în palmele sale și mă forțează să îl privesc în timp ce vocea să se face auzită
–Respiră, iubito, totul e bine, îmi așează mâna deasupra inimii care bate cu putere în pieptul lui, mă concentrez pe bătăile inimii sale și respir adânc de câteva ori, își lipește fruntea de a mea respirând adânc, ești în siguranță îngeraș.
CITEȘTI
Îngerul cu aripile frânte
RomanceEvelyn Evans o tânără de 19 ani, este o fire timidă cu o încredere în sine aproape inexistentă. Aceasta pleacă departe de acasă la un colegiu din New York cu scopul de a deveni un medic renumit. Cu timpul își dă seama de adevăratul motiv pentru care...