Evelyn Evans o tânără de 19 ani, este o fire timidă cu o încredere în sine aproape inexistentă. Aceasta pleacă departe de acasă la un colegiu din New York cu scopul de a deveni un medic renumit. Cu timpul își dă seama de adevăratul motiv pentru care...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Respir adânc în așteptarea unui răspuns care întârzie să apară, mă uit la el și îi pot vedea regretul din privire. Mă ridic brusc din brațele lui, nu îmi vine să cred cât de proastă am putut fi, aruncându-mă atât de ușor în brațele lui. Îl urăsc, dar, mă urasc mai tare pe mine însămi că nu îi pot rezista. La dracu cu mine și ziua în care am acceptat să merg la meciul ăla de box.
-Îngeraș...
-Taci! Nu ai niciun drept să îmi spui așa. Nu îmi vine să cred cât de proastă am fost să cred că între noi poate fi ceva, când pentru tine e clar că a fost doar distracție.
-Nu spune asta, Ev, știi foarte bine că nu a fost așa. Se ridică la rândul lui și face un pas spre mine, dar se oprește când vede făcând instinctiv un pas înapoi, în momentul ăsta îi urăsc apropierea. Mă privește de parcă ar fi rănit de respingerea mea, dar decid să nu dau importanța lucrului ăstuia.
El nu s-a gândit la sentimentele mele, eu de ce m-aș gândi la ale lui.
-Ai face bine să rezolvi toată neînțelegerea pe care iubita ta a cauzat-o.
-Rose nu e iubita mea Evelyn, dacă m-ai lăsa să îți explic ai înțelege odată lucrul ăsta!
-E târziu pentru explicații, nu crezi?
-Îngeraș, cinci minute, dă-mi doar cinci minute și îți voi spune totul, cum de s-a ajuns în situația asta.
Simt cum toată rezistența pe care m-am chinuit să o mențin până acum se clatină și e pe cale să se prăbușească, m-ai ales acum când îl văd uitându-se la mine atât de rugător. Ochii lui imploră să îl ascult. Respir adânc nelăsând sa mi se vadă emoțiile care încep să mă copleșească.
-Ai timp până diseară să rezolvi toate neînțelegerile Wess, sau ai cuvântul meu vei regreta toate astea.
Nu mai aștept să îi aud răspunsul, mă întorc pe călcâie și pornesc spre ieșire, ignorând sunetul de sticlă spartă din urma mea, apuc să fac doi pași pe hol, când încheietura îmi este prinsă și nu sunt surprinsă când Jade îmi apare în față, având pe chip o expresie tristă.
-Ev, trebuie să vorbim.
Îmi arcuiesc buzele într-un zâmbet batjocoritor, și cu ultimul gram de curaj pe care îl dețin îi răspund pe cel mai senin ton al meu.
-Nu trebuie, noi două am discutat despre tot ce trebuia discutat seara trecută, sau ai uitat. Acum, Jade, scuza-mă, dar trebuie să rezolv neînțelegerile cauzate de prietena ta, Rose.
Mă întorc și îmi continui drumul spre lift, fără a mă uita în urmă, intru în lift si apăs butonul ce duce spre parter.
-Rose nu e prietena mea, Ev, tu ești, te rog asculta-mă...
Asta e tot ce o aud pe Jade spunând înainte că ușile liftului să se închidă.
Imediat ce ies din complexul de apartamente las un oftat să îmi scape, și simt cum lacrimile îmi încețoșează vederea, adrenalina căpătată în timpul confruntării cu Rose, îmi părăsește corpul lăsând în urma ei o epuizare psihică de care nu am avut parte din timpul perioadei în care stăteam cu mama și noul său soț.
