Evelyn Evans o tânără de 19 ani, este o fire timidă cu o încredere în sine aproape inexistentă. Aceasta pleacă departe de acasă la un colegiu din New York cu scopul de a deveni un medic renumit. Cu timpul își dă seama de adevăratul motiv pentru care...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu știu de cât timp stau plângând la pieptul Aylei, mă simt ca un copil are căuta alinare în brațele mamei sale. Ayla îmi mângâie părul în timp ce îmi șoptește că totul va fi bine. Momentele astea îmi dovedesc ce persoană bună este cea în ale cărei brațe mă aflu, este o prietenă minunată și mă bucur că am ajuns să o cunosc, nu știu ce m-aș fi făcut singură și nici nu vreau să mă gândesc. Mă bucur că venirea mea în New York nu a avut doar părți rele și că am ajuns să o cunosc pe Ayla care până acum s-a dovedit a fi o prietenă adevărată.
–Shh, calmează-te, Ev, murmurul ei se pierde în părul meu.
–Încerc, dar nu pot...
–Totul o sa fie bine, Ev, nu trebuie să cedezi, nu acum.
–Dar doare foarte tare, suspin la pieptul ei întețind strânsoarea din jurul ei.
Mâna ei mă mângâie liniștitor pe spate, iar toate astea mă duc cu gândul la trecut, la fiecare moment în care simțeam că sunt pe punctul de a ceda, cum mă baricadam în camera mea, ghemuindu-mă în colțul camerei, strângându-mi genunchii la piept, tresărind la fiecare zgomot, iar tot ce îmi doream în momentele alea era că totul să se termine, ca toata frică și panica din corpul meu să dispară, îmi doream că eu să dispar. Jade e singura persoană în fața căreia m-am putut deschide și m-am putut elibera de o parte din durerea pe care o aveam, fără frica că mă va putea trăda. A fost lângă mine de fiecare dată când eram pe punctul de a claca, deși eram la mile distanță asta nu o oprea din a mă ține cu orele pe Skype până mă calmam, vorbindu-mi de fel de lucruri care îmi abateau mintea de la gândurile care puneau stăpânire pe mine. Îmi amintesc când mă sună plângând din cauza vreunei cerți pe care a avut-o cu mama sa, sau diverse motive ce considera că o depășesc, iar atunci eu eram cea care încerca să o înveselească și să o calmeze.
–Știu, scumpo, dar o să treacă, o să vezi, totul va fi bine, iar toată suferința de acum va rămâne doar o amintire nesemnificativă.
Vocea calmă a Aylei mă trezește din amintirile ce mi se derulau în minte, aducându-ma la realitate, iar cu un ultim suspin mă îndepărtez din strânsoarea ei, punând puțină distanță între noi. Îmi trec palmele peste obrajii umezi pentru a-mi șterge lacrimile, telefonul scoate un sunet semn că am primit un mesaj, dar îl ignor, nu am starea necesară pentru a vedea ce mai este de data asta, îmi focusez toată atenția pe Ayla, care acum are un zâmbet slab pe buze.
–Te-ai mai calmat?
–Mhm...dau aprobator din cap, încercând să îi zâmbesc, deși cred că mai mult mi-a ieșit o strâmbătură.
–Bun, acum că te-ai calmat, ce ai zice dacă mi-ai spune ce s-a întâmplat și ce te-a adus în starea asta? Când ai plecat țin minte că erai în cu totul altă stare față de asta.
–E o poveste lungă.
–Am timp, își încrucișează brațele la piept, iar spatele și-l rezeamă de tăblia patului adoptând o poziție relaxată.
Iar cu un ultim oftat, mă apuc și îi povestesc totul, cât de hotărâtă am plecat pentru a lămuri toată treaba cu știrea, și de al face pe Wess să plătească dacă totul nu se rezolvă, ajung la partea în care dau de Rose în apartamentul său, și de mică confruntare ce a avut loc între noi, dar nu apuc să continui că izbucnește în râs ceea ce mă face să tresar.
–Ai pocnit-o! Tu!?
Hohotele ei răsună în toată cameră de cămin, iar la cât de zgomotoase sunt, nu m-aș mira ca persoanele de pe hol să o audă, îi fac semn disperată să se oprească, dar tot ce face este să râdă și mai tare, asta dacă este posibil. Ultimul lucru le care mi-l doresc în momentul ăsta este ca cineva să de-a buzna aici curios sau curioasa de motivul amuzamentului roșcatei.
–Încetează, o sa te audă tot căminul, asta dacă nu a facut-o deja.
–Scuze, dar, la asta nu m-aș fi așteptat vreodată, scumpa și inocentă Evelyn, să o pocnească pe scorpia blondă numărul 1, își ridică mâna stergându-și o lacrimă din colțul ochiului.
–Numărul 1? Îmi arcuiesc o sprânceană curioasă de remarca ei.
–Da, am decis că ea e numărul 1 sau cum îmi place mie să îi mai spun :scorpia mamă, îmi face cu ochiul purtând pe buze un rânjet amuzat.
–Cine e numarul 2? Nu mă pot abține și încep să râd alături de ea.
–Brianna, normal. Doamne, ce aș fi vrut să fiu acolo să te văd în acțiune Ev. Mi-aș da toate economiile să îi văd reacția scorpiei ăleia.
–Surprinsă în prima fază, acum, stând aici și povestindu-ți, nici mie nu îmi vine să cred că am făcut asta, dar m-am lăsat copleșită de furie și am reacționat. Eram dispusă să continui, la fel și ea, dar s-au băgat Ezra și Wess.
–Încă un motiv să îi urăsc pe ăștia doi, murmură, iar mie îmi scapă alt chicot. Apoi? Ce s-a întâmplat?
–Printre alte discuții, Wess a dat-o afară.
–Cum? ochii ei surprinși mă privesc atent, așa pur si simplu, dau aprobator din cap la întrebarea ei. Îi pocnești așa zisa iubită, dacă ne luam dupa tabloide, și tot ea e cea dată afară?
Ridic pur și simplu din umeri, neavând ce răspuns să îi dau.
–Ce s-a întâmplat după ce a plecat scorpia mamă? Sunt sigură că nu te-ai fi întors așa doar pentru că i-ai ,,retușat" machiajul ăleia.
Îmi simt fața arzând, și inconștient îmi mușc ușor buza de jos.
–Ce ai făcut? Vocea Aylei pare precaută când rostește întrebarea.
–M-a sărutat, iar eu i-am permis, șoptesc vinovată.
–La dracu, Ev!
Bună! Sper că va plăcut noul capitol, vă mulțumesc tuturor pentrucăîmicitiți cartea si pentru fiecare vot pe care îl dați, va aștept părerile în comentarii, și de abea așteptsă le citesc!❤
