༄Flori din 1970༄

3

"...Nu pot să-ți spun multe. Nu este științifico-fantastic cunoscut faptul că a spune cuiva prea multe despre trecut ar da peste cap viitorul?" i-a spus Aria lui V.

— Presupun că ai dreptate. V a oftat: „Ei bine, acum știu că m-am mutat, din moment ce acum locuiești în casa mea".

— Deci cine este Jin? întrebă Aria.

„Prietenul meu Seok-jin. Îi spunem Jin și bănuiesc că ai telefonul lui, dar nu știu de ce a ajuns acolo la mine acasă."

"Serios? De asta ești confuz? Dar toată partea „vorbești cu cineva dintr-o altă epocă"? a menționat fata.

— Evident că și eu sunt confuz. Deci câți ani ai?

„20". Aria nu știa de ce îi spunea asta unui străin, dar singurătatea și disperarea ei au îndrumat-o să facă asta.

"Am 21 de ani." V a răspuns fără ezitare, iar Aria a presupus doar că era un tip de om încrezător.

"Cu ce ​​​​te ocupi?" Aria a lăsat curiozitatea să-i înlocuiască anxietatea prin telefonul magic.

V a chicotit: "Eu sunt într-o trupă. Îmi place să cânt. Dar tu?"

"Dacă îmi place să cânt? Sau ce fac pentru a-mi câștiga existența?"

„Hm de ce să nu răspunzi la amândouă, am timp".

Aria s-a întins pe pat și s-a uitat în sus la tavan: „Nu sunt așa de pasionată de muzică. De asemenea, programez jocuri video pentru computere pentru a-mi câștiga existența".

— Ce fel de meserie este aia?

Fata a zâmbit: „Am uitat că probabil nu știi încă ce sunt acestea".

"Da. Alo?! Sunt în trecut!" a glumit V, scoţând un hohot de râs care i-a încălzit inima fetei.
Ea a zâmbit înainte de a arunca o privire la ceasul cu alarmă digital: „Ei bine, trebuie să plec, ar trebui să dorm".

"Nuu." V gemu în telefon.

Oricât de distractiv era să vorbească cu el, era noaptea târziu și avea proiecte de finalizat, lăsa aceste telefoane să-i stea în calea muncii, care era ultimul lucru pe care îl avea în fața ei.

„La revedere, număr greșit". V își ia rămas bun de la ea.

— La revedere, bătrâne.

"Hei! Nu sunt încă bătrân." V a râs înainte de a închide.