PUTEREA MIRACULOASÃ A SUBCONŞTIENTULUI
Puterea subconştientului este uriaşă. El vă inspiră, vă dirijează acţiunile, vă ajută să rememoraţi diferite fapte, nume sau locuri. De asemenea, controlează bătăile inimii, circulaţia sîngelui, reglează digestia, asimilarea substanţelor nutritive şi eliminarea rezidurilor. Atunci cînd mîncaţi o bucată de pîine, subconştientul este cel care are grijă ca ea să fie transformată în ţesuturi, muşchi, oase şi sînge. Aceste procese nu pot fi controlate de omul obişnuit. Iată, însă, că subconştientul este capabil să controleze toate procesele vitale, funcţiile corpului şi poate da răspuns corect la orice întrebare.
Subconştientul nu doarme niciodată şi nici nu se odihneşte, fiind mereu activ. Puteţi să vă convingeţi de puterea sa miraculoasă, arătîndu-i în mod clar înainte de a adormi, că doriţi un anumit lucru. Veţi fi de-a dreptul uimiţi, constantînd că s-au declanşat anumite fenomene care au dus în final la îndeplinirea dorinţelor voastre. El este, deci, o adevărată sursă de putere şi de înţelepciune care vă pune în legătură cu forţa omnipotentă, cea care stăpîneşte întreaga lume, face să strălucească soarele şi să dirijeze planetele pe orbitele lor.
Subconştientul este sursa idealurilor voastre, a aspiraţiilor către înalt şi a impulsurilor altruiste. Tocmai datorită acestei mari puteri a subconş-tientului, Shakespeare a reuşit să perceapă adevărurile profunde, ascunse majorităţii oamenilor din acea vreme. Fără îndoială, tot subconştientul este cel care i-a permis sculptorului grec Phidias să materializeze în marmură şi în bronz frumuseţea, simetria şi armonia fiinţei umane sau zeieşti. La fel au fost pictate madonele de către Raphael şi au fost compuse simfoniile de către Beethoven.
În 1955, am ţinut cîteva conferinţe la "Yoga Forest University", în Rishikesh (India) şi, cu această ocazie, am discutat cu un chirurg din Bombay, care se afla în vizită acolo. El mi-a povestit despre dr. James Esdaille, chirurg scoţian care activa în Bengal, încă dinainte de a fi descoperite eterul şi alte metode de anestezie. Între 1843 şi 1846, dr. Esdaille a realizat cca. 400 de operaţii importante, precum amputări de membre, extirpări de tumori, cancer, precum şi operaţii la ochi, urechi şi gît. Toate aceste intervenţii chirurgicale au fost realizate doar sub anestezie mentală. În mod surprinzător, mortalitatea post-operatorie era de 2% sau 3% printre pacienţii dr. Esdaille. Bolnavii nu simţeau nici o durere şi nimeni nu a murit în timpul operaţiei.
Dr. Esdaille sugera subconştientului pacientului aflat în stare de hipnoză, că nu se va produce nici o infecţie sau septicemie. Trebuie să menţionăm că acestea s-au petrecut cu mult timp înainte ca Louis Pasteur sau Joseph Lister să fi descoperit originea bacteriană a bolilor şi faptul că infecţiile se produc datorită microbilor, atunci cînd instrumentele nu sunt sterilizate. Interlocutorul meu indian a remarcat faptul că, mortalitatea foarte redusă şi absenţa oricărei infecţii se datorau fără îndoială, sugestiilor puternice pe care dr. Esdaille le făcea pacienţilor săi.
Este minunat să descoperi că un chirurg s-a folosit de puterea uriaşă a subconştientului încă de acum 120 de ani. Nu-i aşa că gîndul la puterea ascunsă din subconştient vă umple de respect şi admiraţie? Puteţi avea acum încredere în puterile sale extrasenzoriale, în clarviziunea şi claraudiţia sa, în capacitatea sa de a transcede timpul şi spaţiul şi de a vă elibera de orice durere sau suferinţă. Toate aceste fenomene miraculoase dovedesc că există în dumneavoastră o putere uimitoare prin efectele pe care le poate produce.
Subconştientul reprezintă o carte deschisă, în care vă puteţi citi perfect întreaga viaţă
Oricare ar fi gîndurile voastre, opiniile, teoriile asupra lumii, dogmele sau prejudecăţile pe care le-aţi acceptat în decursul timpului, voi faceţi în aşa fel încît ele să pătrundă în subconştient. Ca urmare, veţi trăi diferite experienţe care sunt manifestări clare şi obiective ale acestor sugestii. Ceea ce imprimaţi în interior (în profunzimea subconştientului) veţi trăi în însăşi lumea fenomenală care vă înconjoară. Viaţa omului prezintă două laturi distinctive: latura obiectivă şi latura subiectivă, faţa văzută şi faţa nevăzută a vieţii, gîndul şi manifestarea.
