ARTA DE A FI IERTÃTORI ŞI BUN CU CEI DIN JUR
Nimeni nu este favorizat de soartă. Energiile vitale impregnează toate fiinţele şi se manifestă sub forma frumuseţii, a armoniei, a bucuriei şi a prosperităţii. Cei sensibili şi devotaţi percep în aceste energii sublime însăşi Atotputernica Voinţă Divină.
Prin gîndurile necontrolate, pe care le întreţineţi, puteţi crea adevărate blocaje psihice, care opresc scurgerea liberă a fluxului vital prin fiinţa voastră. Nu Dumnezeu este vinovat de depresiunile voastre sau haosul care domneşte în întreaga lume, ci gîndurile distructive în care oamenii se complac. Este stupid să daţi vina pe soartă pentru nenorocirile pe care vi le-aţi povocat singuri.
Mulţi dintre noi construiesc adevărate bariere între ei şi forţa Vieţii, prin faptul că-şi plîng mereu soarta, blamîndu-L pe Dumnezeu pentru bolile şi suferinţele ce le îndură. În ignoranţa lor, ei nu realizează că, de fapt, se pedepsesc singuri. Dacă nu vor renunţa la ură şi resentimente, nu se vor putea angrena în acţiuni creatoare, benefice. Pe de altă parte, ar trebui să păstreze în suflet imaginea unui Dumnezeu bun şi iubitor, a unui Tată ceresc care veghează mereu, plin de compasiune şi bunăvoinţă asupra lor. Astfel, subconştientul se va impregna cu credinţă şi optimism.
Viaţa vă iartă întotdeauna greşelile
Cînd vă tăiaţi la deget, Natura vă iartă, deşi - într-un anumit fel - aţi greşit faţă de ea; imediat începe să vă vindece, să creeze noi celule care să acopere rana. Dacă vă intoxicaţi sau vă răniţi, Natura nu vă condamnă niciodată, ci vă vindecă, pe cît este posibil acest lucru. Chiar atunci cînd sunteţi sănătoşi, ea va poartă mereu de grijă, vă conferă vitalitate, armonie şi calm lăuntric. Trebuie doar să o ajutaţi, să cooperaţi cu ea. Intenţiile rele, văicăreala, tristeţea, toate acestea sunt piedici în calea acţiunilor ei benefice.
Am cunoscut un om care muncea în fiecare noapte; de multe ori îl găseau zorile la masa de lucru. Nu-i mai păsa de soţie sau de cei doi băieţi, căci era prea preocupat. Nu-şi găsea timp nici măcar pentru el însuşi. Într-o zi, a constatat că are hipertensiune şi că organismul său obosit nu mai face solicitărilor. Un om normal nu procedează aşa. Niciodată nu-şi pedepseşte proprii săi copii, privîndu-i de iubire şi de atenţie.
I-am arătat cauza pentru care el se autopedepseşte astfel, provocînd în acelaşi timp un mare rău întregii familii: "Există ceva în dumneavoa-stră, care vă devorează, altfel nu aţi proceda aşa. Ar trebui să fiţi mult mai înţelegător cu propria voastră fiinţă şi să nu vă mai solicitaţi peste posibilităţi". Suferinţa apare întotdeauna atunci cînd încălcăm legile naturii. Nici o energie nu este rea sau bună prin ea însăşi, ci modul în care este folosită o orientează într-un sens sau altul. Electricitatea, de exemplu, poate să lumineze un oraş sau să provoace un incendiiu. Rea este ignoranţa din noi, iar ceea ce numim pedeapsă este, de fapt, urmarea naturală a acţiunilor noastre inconştiente.
Cineva care amestecă diferite substanţe chimice într-un laborator, fără să aibă nici o cunoştinţă în domeniu, poate provoca un accident. Dacă punem degetul pe tăişul unui cuţit, ne vom răni. Dar acelaşi cuţit este folositor, atunci cînd vrem să tăiem pîine cu el.
Omul a înţeles că nu Dumnezeu îl pedepseşte. Suferinţa apare ca urmare firească a propriilor noastre gînduri distructive şi anxioase. În trecut el greşise, dar pedeapsa o primise fratele său. De aceea, el continua să se simtă vinovat. L-am întrebat: "Îi faceţi vre-un rău fratelui dumneavoastră în prezent?". "Nu" - mi-a răspuns. "Deci trebuie să încetaţi să vă mai pedepsiţi, împăcaţi-vă cu dumneavoastră înşivă. În plus, nu sunt vinovaţi copiii pentru greşelile pe care le-aţi făcut în trecut. Nu-i lipsiţi de sprijinul dumneavoastră preţios." Autocondamnarea este un adevărat infern, plin de suferinţă şi limitări. Remediul este împăcarea cu tine însuţi.
