Aurora

9. Istorie

KHAOS RHODES

Alesesem să stau în casa, chiar dacă mama era de acord să mă lase afară. Voiam mai mult decât orice să îi simt prezența Victoriei lângă mine, dar alesesem să stau cu familia mea: mama, tata. Javvad și Cairo.

Știam că nu mă vrea acolo. Sunt o influență proastă pentru fiica sa – asta îmi repeta încontinuu tatăl meu.

Mă întorceam dese ori acasă plângând pentru că știam ce mă așteaptă. Nu era mare mirarea atunci când mama încerca să-mi dea ea să mănânc deoarece mă înecam cu propriile lacrimi. Atât de dur era omul acesta încât nici nu știu cum este tatăl meu.

Îl uram atât de mult pentru asta. Îmi venea să îi prind gura și să i-o omor între palmele mele de parcă ar fi fost o vrabie amărâtă care îi distruge cultura de floarea-soarelui a bunicii mele.

Când eram mic, îmi tot spuneam: „Într-o zi, o să calc peste cadavrul tatălui meu!".

Și ziua asta, știam că nu o să existe. Eram un copil mic pe lângă el. A-tot-puternicul Oliver Rhodes nu putea să fie omorât de către fiul său, care deși este moștenitorul imperiului său, niciodată nu o să poată ajunge la standardele sale. Sau, la puterea sa colosală, asemănată dese ori cu viteza unui meteorit.

Chiar dacă ura pentru acest om creștea pe zi ce trece, și nimeni și nimic nu putea să mă întoarcă înapoi, ceva din mine îmi spunea că fac una dintre cele mai fatale greșeli.

Îl iubeam mult, chiar dacă mă omora să-l aud.

Cine spune că nu o mai face? Până la urmă, să fii mâna dreaptă a marelui mafiot, Oliver Rhodes, nu este atât de ușor nici pe plan psihic.

Dar îl iubesc.

Sunt conștient că indiferent de situație, o să fiu fiul său cel mare, speranța sa la continuitate. Dar, pe de altă parte, realizez că dacă nu va mai exista, o să am parte de o libertate pe care nici măcar nu pot să mi-o imaginez; pe care nici nu o cred posibilă.

Certurile deveneau dintre mine și el deveneau din ce în ce mai dese, iar casa familiei Black era singura mea scăpare.

Începusem să prind tupeu iar asta nu îi plăcea absolut deloc. Pentru cei 10 ani ai mei, eram destul de dur atunci când venea vorba de contrazicerile dintre mine și tata. Știam să mă impun, dar nu la nivelul la care aș fi vrut să o fac.

Chiar dacă mama încerca să-l calmeze, el continua să îi explice ceea ce voia de la mine.

Abia când mama îl punea la punct, mă chema la masă. Nu exista masă în 4. Doar în 5, mai exact, toată familia.

O iubea – mai mult ca oricine pe pământul acesta.

Îmi cerea scuze și apoi puteam să mâncăm în liniște. Asta mi-a plăcut cel mai mult la el – sinceritatea și puterea de a recunoaște greșeala pe care a comis-o.

În schimb, niciodată nu a fost sincer cu prietenul său cel mai bun, Hunter Rhodes, tatăl Victoriei Rhodes. Asta a avut să influențeze și prietenia dintre mine și copiii cuplului Black, în special cu fiica lor.

Nu că m-ar fi urât, dar ura atât de mult numele meu de familie încât încerca să mă trimită acasă atât de subtil încât nici eu nu-mi dădeam seama. Abia atunci când ajungeam și îi povesteam mamei realizam că Hunter nu m-a trimis acasă pentru a mânca, ci pentru a scăpa de mine.

Aveam momente în care nici eu nu-l suportam.

Îi țineam partea tatei, dar asta de foarte puține ori, pentru că nu știam să fac distincția dintre bine și rău la vârsta aceea.