Aurora

15. Camera Neagră

VICTORIA BLACK

— Dacă tu chiar ai impresia că o să mergi așa, te înșeli amarnic, fato, mă atenționează Barbara care stă întinsă pe patul meu.

Blugii negri evazați cu corsetul albastru chiar nu îi erau pe plac, și sincer nici mie. Dar, tot nu o să țin cont de cerința lui Khaos de a purta ceva provocator. Nu vreau să îi satisfac nevoile încă de acum, chiar dacă prietena mea ar vrea chestia asta mai mult decât el.

Arunc corsetul de pe mine, ridicându-mi mâinile în aer exasperată, Barbara începând să facă ochii mari. Atunci am realizat că am rămas la bustul gol în fața ei fără ca măcar să vreau asta. Îmi astup bustul imediat cu perna, dar prea târziu. Nu am fost niciodată în această ipostază în fața unei prietene, oricât de apropiate am fi la acel moment.

— Și tu chiar te întrebi de ce vrea Khaos să te îmbraci sexy, face ea o remarcă, aruncând perna către ea în timp ce mă întorc pentru a-mi lua un tricou până când îmi găsesc altceva de îmbrăcat.

Machiajul și părul erau deja finalizate, iar asta îmi era ultima grijă, la propriu. Barbara deja era gata de la ora 6 jumătate, iar la 7 a venit la mine ca Stefan să vină să o ia înainte de a veni Khaos. Asta este mai complicată decât matematica, dar cumva are un sens. Dacă nu era ea aici, cu siguranță mergeam în ținuta pe care tocmai am dat-o jos de pe mine.

Ea era îmbrăcată într-o rochie albă cu pene la nivelul tivului și cu platforme albe cu cap de meduză, făcând-o să fie apropiată de înălțimea mea. Are în jur de 1,55 iar asta o face mereu să decurgă la tocuri când iese în lume, și o înțeleg oarecum. Și eu aș face asta dacă nu m-aș apropia de 1,80.

— Ce este în cutia aia de pe dulap? întreabă ea într-un final, evitând complet subiectul. Nu am de gând să port rochia mamei mele pentru o asemenea ocazie.

— O rochie. Nu cred că ai vrea să o vezi, este prea simplă, spun eu, dar Barbara face complet opusul.

Se ridică de pe pat hotărâtă, ajungând cu greu la cutia din catifea. Suflă praful ce se adunase pe ea, deschizându-i panglica și venindu-i în față pozele de când eram mică pe care le-am primit de la tata. Se uită cruciș la ele, luând-o pe prima în care eram eu și acel băiat.

Întoarce poza, lovind-o numele care era scris pe spatele fotografiei, făcând ochii mari și căscând gura la conștientizarea pe care tocmai a făcut-o. Poate că nu a fost cea mai bună idee să o las pe ea să deschidă cutia, dar acum nu mai este drum de întoarcere.

Lasă fotografia șocată pe pat, scoțând rochia și mănușile negre din mătase ale mamei, holbând ochii la ele. Ba se uita la mine, ba la ținută, ca într-un final să mi-o pună în mâini și să îmi spună prin privire că trebuie să o iau pe mine în acest moment.

— Cât iei rochia asta pe tine și mănușile, ai să-mi explici cum de Khaos și tu vă cunoașteți încă din 2005, Victoria! îmi zice autoritar, rotindu-mi ochii la ea.

— Chiar atât de interesată ești? îi spun absent, ea trântindu-se pe pat cu fotografia în mână.

Îmi dau jos pantalonii, așezând rochia pe un umeraș ca să nu o șifonez până când o să o iau pe mine. Scot o cremă de corp din dulap, și în timp ce o întind pe picioarele mele proaspăt epilate, mă uit la Barbara care încă aștepta un răspuns.

— Ia zi, chiar sunt? ridică sprâncenele mele, oftând.

— Nu-mi aduc aminte mai nimic din perioada aceea. Eu și Khaos ne cunoaștem prin prisma familiilor noastre, dar în 2005 a fost ultima dată când l-am văzut. Nu-mi aduc aminte când, cum și în ce context ne-am luat rămas bun, dar a fost pentru 13 ani jumătate.