Aurora

23. Minciuni de Familie

VICTORIA BLACK

Marți, 23 octombrie 2018

— Ești oribil.

Khaos se întoarce către mine cu o expresie mirată, de parcă fi gata să-mi ia placa de creponat a bunicii sale și să o arunce pe geam.

— Pentru că port negru? se miră el, ridicând mâinile în aer. Era abia ora 7 și amândoi aveam ochii în gură de somn, dar aveam o singură misiune amândoi: ca eu să ajung la timp la cursuri.

Îmi finalizez și ultima șuviță, scuturându-mi părul pentru a-i oferi mai mult volum. Nu puteam să nu o folosesc când am găsit-o prin șifonierul lui Khaos, și habar n-am cum a ajuns acolo.

Arătam ca o adevărată oaie, dar gândul că nu am mai avut părul făcut în asemenea mod de mai bine de 3 ani pe când lucrurile mergeau ca pe roate, începe să-mi placă la nebunie.

De obicei nu obișnuiam să pun căldură pe păr, dar astăzi a fost o excepție. Mă simțeam de parcă m-am renăscut întrucât ieri seară poate a fost momentul în care amândoi am realizat cât de norocoși suntem.

Ieri seară ne-am unit. Am format oficial un întreg.

— Zici că mergi la o înmormântare, Khaos. Ai atât de multe haine colorate în garderobă, și de când stau cu tine, numai Duminică ai purtat un hanorac care avea altă culoare decât negru, gri sau alb.

Scot placa din priză, legându-mi șireturile de la pantalonii maro de trening pe care Khaos a avut grijă să îi aducă. Cum de a făcut rost de haine pe măsura mea, nu am să întreb în viața mea, dar tot ce pot să fac este să mă bucur că-mi știe gusturile și a învățat paleta de culori pe care adesea o port.

Acesta se întoarce cu fața spre dulap, dându-și hanoracul negru jos de pe el și îl aruncă pe jos. Era mult prea concentrat la ceea ce face, așa că iau bucata de material din locul în care a aruncat-o și mă așez în spatele său, uitându-mă la alegerile sale care nu mă satisfăceau absolut deloc.

Înjurături inofensive îi scapă pe gură, aruncând pe patul său mai multe haine decât am avut eu în adolescență. Doamne, și credeam că eu am fost nebună după o garderobă cât mai complexă când aveam 16 ani.

— Chiar îmi pare rău Victoria, dar eu nu o să port hanorace cu Spongebob în oraș! spune el, arătându-mi haina albastră ce avea imprimat pe el un desen cu buretele galben și prietenul său, Patrick.

Era chiar simpatic. Aș fi plătit să-l văd pe Khaos purtând această piesă pe el, dar se pare că nu are aceeași părere ca și mine. Ba din contră, el își caută cu privirea haina sa neagră care era în mâinile mele.

— De ce nu? Îți este rușine?

Îmi plăcea prea mult să fac râs de el și să-l văd enervându-se pe orice prostie scoasă pe gura mea. Era o satisfacție atât de ciudată încât nici eu nu puteam să mi-o explic.

— Da, îmi este rușine. Acum dă-mi hanoracul și haide să plecăm, îmi zice el autoritar, ridicând instinctiv haina sus, chiar dacă eram conștientă că el poate să mi-o ia.

— Dacă mă prinzi, o să ți-l dau. Dacă nu mă prinzi, îți iei hanoracul cu Spongebob, îi spun cu un zâmbet imens pe față, plecând în pas alergător din camera sa.

Numele îmi este țipat în urma mea, pașii săi grei coborând pe scări după mine. Puteam să jur că el cobora 2 trepte deodată pentru că ajunsese în spatele meu în câteva secunde de când am ieșit de pe ușa camerei sale.