Te-ai gândit vreodată că iubirea nu este un semntiment real și este doar în mintea noastră? Ei bine, așa gândește Enzo Hernandez, fiul lui Ares și Ailyn Hernandez. La cei douăzeci și trei de ani, maturitatea sa încă nu l-a găsit, iubind jocurile de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Esra
Urc în mașina bărbatului ce m-a salvat de la un viol în toată regula, fâstâcindu-mă din cauza sacoului său ce nu mă acoperă prea tare când stau jos. Îl privesc și pot spune că este un bărbat extrem de arătos, barba proaspăt rasă, ochii de un albastru senin, iar părul deranjat îi oferă un aer așa de sexy. E un bărbat frumos, n-am ce spune, însă imaginea din cameră cu el ce a omorât acel bărbat nu o să-mi iasă vreodată din minte. E un criminal, la fel ca el. Oamenii aceștia au sânge rece și nu-i interesează de suferința altora. Imaginile din seara aceea îmi acaparează mintea.
„ După o zi lungă de facultate pășesc în livingul casei, unde este o liniște apăsătoare. Luminile sunt stinse, ceea ce înseamnă că părinții mei s-au culcat, sau cel puțin așa credeam. Aprind lumina, înghițind în sec imediat ce camera se luminează. Părinții mei sunt legați de scaune, trei bărbați înconjurându-i, fiecare ținând în mână câte o armă îndreptată către tâmpla lor. Unul din ei mă privește, dar tot ce pot observa sunt ochii și faptul că pe mâna stânga are un tatuaj cu un Ak-47 înconjurat de un șarpe. Mama plânge și se zbate la vederea mea, iar eu încerc să mă apropii.
— Dacă încerci să mai faci un pas o să mori alături de ei, rostește cel ce mă privea.
Rămân pe loc, frica acaparându-mi tot corpul. Două focuri de armă se aud, iar părinții mei rămân fără suflare. Alerg către ei, căzând în genunchi în fața lor, oamenii aceia privindu-mă cu o satisfacție enormă în ochi.
— Ne vom mai revedea, spune același individ, plecând alături de cele două matahale.
Încep să plâng, strigându-le numele pentru a-i trezi, dar în schimb nu primesc nimic. Nici nu conștientizez faptul că mă aflu într-o baltă de sânge ținându-i în brațe pe amândoi, până ce sirenele poliției se aud."
De atunci am avut coșmaruri în fiecare noapte, am mers la psiholog aproape zi de zi, iar când aproape mi-a trecut imaginea cu bărbatul din camera de hotel o să-mi bântuie visele din nou. Nici nu conștientizez că plâng, până când două brațe mă strâng puternic. Îl privesc și oricât de mult aș vrea să plec, ceva mă ține în loc, mă simt protejată în brațele sale, mă simt în siguranță.
— Calmează-te, mă îndeamnă, șoptind.
Îi răspund îmbrățișării, strângându-l la rândul meu. De când părinții mei au murit n-am mai simțit afecțiune din partea nimănui, iar acum cred că o caut în brațele unui necunoscut. Nu, ceea ce fac nu este bine, este un criminal ce mai devreme sau mai târziu mă va ucide și pe mine. Mă retrag brusc din brațele sale făcându-l să se încrunte. Tot ce vreau acum este să mă ducă acasă și să nu-l mai văd vreodată.
