Jocul Pasiunii: Războiul iubirii

Războiul iubirii: Capitolul XIII

Esra

Mă trezesc din cauza zgomotului unui motor de mașină. Mă doare capul infernal de tare, încerc să analizez unde sunt, dar tot ce văd sunt două persoane, o fată și un băiat ce se află la volanul mașinii. Nu știu cine sunt și dacă au de a face cu mine sau nu, dar cert este că tremur toată. Îmi amintesc că am urcat nervoasă scările spre camera mea, când am deschis ușa un val de aer rece m-a lovit. Ușa de la balcon era deschisă, iar în următoarea secundă am simțit un material ud acoperindu-mi gura și nasul.

          Prind o conversație între cei doi răpitori ai mei, așa că mă prefac adormită, încât să nu-și dea seama și să se oprească.

— Vladimir, tata a zis că dacă Hernàndez s-a atins de un fir de păr de-al ei, îl omoară cu mâinile lui, se aude vocea fetei.

— Nu numai tata! exclamă, punând frână bruscă.

Mă lovesc cu umărul de banchetă, bolborosind câteva cuvinte în barbă. Perfect, acum știu că sunt trează. Brusc, se lasă o liniște apăsătoare, ca mai apoi fata să spargă gheața.

— Te-ai trezit, surioară? mă întreabă bărbatul, punând accent pe ultimul cuvânt.

Sora lui? Cum adică sora lui? N-are cum să fie adevărat, totul e o cursă, sunt doar niște dușmani de-ai lui Enzo și m-au luat pe mine pentru a se răzbuna pe el! Simt cum ochii îmi sunt eliberați, lumina unor faruri orbindu-mă direct. Prost moment să deschid ochii, îmi spun în gând. Mă uit către fata din fața mea, care mă privește cu niște ochi blânzi.

          — Nu o să-ți facem nimic, ești sora noastră! exclamă fata, vrând să-mi dea puțină încredere că sunt în siguranță.

Mă încrunt puțin în urma spuselor sale, n-am cum să fiu sora lor, eu n-am familie. Sunt încă în stare de șoc așa că nu pot spune nimic, doar privesc în gol prin parbrizul mașinii. Dacă tot sunt familia mea, de ce nu m-au căutat atâta timp, de ce tocmai acum când lucrurile se așezau.

— Esra, mama o să-ți spună mai multe, roșește din nou fata.

O privesc în ochi, analizându-i fiecare părticică a feței. Este o fată extrem de frumoasă, datorită farurilor, mașinilor, ce trec pe lângă noi, îi pot observa părul lung, ondulat de un șaten deschis, având multe șuvițe blonde. Ochii căprui, cu genele lungi și dese, ce îi oferă o latură senzuală, buzele mari, probabil cu acid și un mic năsuc. Seamănă mai mult cu o păpușică. În schimb bărbatul este total altfel, părul negru ca albanosul, ochii, pe care i-am văzut în oglinda retrovizoare, sunt verzi asemenea smaraldului. Pare o fire dură, cel face să semene mult prea mult cu Enzo.

Oare Enzo ce face acum, şi-a dat seama că lipsesc sau deja a sărit la alta cum e el obişnuit. Nu vreau să mă mai gândesc la el. Acum mă gândesc dacă oamenii aceştia mă mint sau chiar sunt familia mea.

Intrăm pe porţile unei vile enorme, ce se vede în depărtare. Nu înțeleg de ce nu am nici măcar o reacție, parcă mi se pare totul extrem de adevărat. Coborâm din mașină, ușile casei deschizându-se larg, parcă așteptându-ne cu ardoare. O femeie blondă, undeva la patruzeci și trei de ani, îmbrăcată cu o rochie roșie, ce-i lasă la vedere atât decolteul cât și talia perfectă, apare în ușă, urmată de un bărbat la vreo cincizeci de ani, cu părul cărunt, dat pe spate cu gel, îmbrăcat cu un costum.