Te-ai gândit vreodată că iubirea nu este un semntiment real și este doar în mintea noastră? Ei bine, așa gândește Enzo Hernandez, fiul lui Ares și Ailyn Hernandez. La cei douăzeci și trei de ani, maturitatea sa încă nu l-a găsit, iubind jocurile de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Esra
Intru în camera de oaspeți, că nu o pot numi „camera mea" închizând ușa, sprijinindu-mă cu spatele de ea. De ce tocmai el din toți băieții? De ce trebuia ca el să fie fiul unei femei așa de blânde, e total opusul dânsei. O brută fără inimă! Lacrimi îmi curg șiroaie la gândul că eu chiar m-am îndrăgostit de un om de nimic. De ce de el? Mă întreb oare nu-mi ajunge cât am suferit până acum? Pofta de mâncare mi-a pierit și deși știu că doamna Olsen se va supăra, n-am să pot sta la masă cu necioplitul acela. Mă așez pe pat, lăsându-mă pe spate, până ce fac contact cu așternuturile moi. Camera asta este cât tot apartamentul meu. Dacă camera de oaspeți este asa mare, mă întreb cum or fi și camerele lor. Îmi înlătur acest gând, închizând puțin ochii, până ce aud o bătaie în ușă. Mă îndrept către oglindă, ștergând puțin rimelul de la ochi, pentru a nu se observa că am plâns, și o deschid. Dau să o închid la loc, dar un picior mă oprește. Ce mai vrea de la mine?
— Putem vorbi? mă întreabă, pe un ton extrem de calm.
— Enzo, te rog, pleacă, îl îndemn, oftând.
— Nu plec de aici până nu vorbim, ce dracu nu înțelegi! exclamă, forțând în ușă ca sa intre.
Mă dau la o parte, lăsându-l să intre și închid ușa în urma sa. Se așează confortabil pe pat, privindu-mă din cap până în picioare. Îi evit privirea, așezându-mă la rândul meu pe un taburete, puțin mai la distanță de el. Nu vreau să stau lângă el, e un nemernic. M-a salvat de la violul acela doar ca să poată să-și bată el joc de mine, să aibă o satisfacție proprie. Se ridică, venind în dreptul meu și într-o fracțiune de secundă mă ridică și mă aruncă în pat. De ce am acceptat să intre aici?
— Vreau să-ți aud bătăile inimii să știu dacă minți sau nu, la distanța aceea n-aveam cum, rostește, așezându-și capul comod pe pieptul meu.
— Enzo, dă-te, încerc să-l împing, dar fără folos.
— De ce m-ai eliberat? mă întreabă și rămân fără cuvinte.
Oare de ce te-am eliberat? Nu pentru că m-am îndrăgostit de un nemernic care apare așa din senin oriunde când eu am probleme? Îmi spun în minte. Nu aveam cum să-l las să stea în pușcărie, atâta timp cât sunt îndrăgostită de el, dar deși știe foarte bine acest lucru observ că nu dă nici doi bani pe asta.
— De ce m-ai ales pe mine în locul părinților tăi? mă întreabă și simt cum lacrimi apar în colțul ochilor mei.
