Jocul Pasiunii: Războiul iubirii

Razboiul iubirii: Capitolul VII

Esra

          Îi privesc chipul încruntat și mă face să regret că am avut puterea de ai spune povestea mea. Oricum pe el nu-l interesează viața mea, vrea doar să cad mai repede la el în așternuturi. Partea proastă este că îi iese ușor, ușor ce și-a propus. Îmi las privirea într-o parte, nevrând să-l mai privesc. Ajunge rapid lângă mine, prinzându-mi bărbia și forțându-mă să mă uit în ochii săi.

          — Cine ți-a omorât părinții? întreabă printre dinți.

          — Uită ce tocmai am zis, rostesc, lăsându-mi privirea în jos.

— Dacă nu-mi spui tu, o să aflu singur și nu răspund de gesturile ce vor urma, spune, ridicându-se de lângă mine.

          — Când aveam șaisprezece ani, tata s-a certat extrem de tare cu un bărbat în trafic, omul acela l-a bătut, iar ai mei au depus plângere la poliție, rostesc încet. Poliția i-a deschid dosar penal, după care a fost arestat, adaug, ridicându-mi privirea.

          Se așază lângă mine, luându-mi mâna într-a sa și îndemnându-mă să continui.

          — La câteva zile după, doi bărbați, înarmați, au intrat în casă, aducându-ne pe toți, forțat, în livingul casei, rostesc, făcând o pauză.

          Simt cum lacrimile încep să curgă și nu știu dacă mai pot spune continuarea poveștii. Îi simt mâna calda, cum urcă pe spatele meu și mă trage la pieptul său. Nu știu dacă este bine să continui, având în vedere că și el face parte din aceeași lume cu indivizii aceia și mă pot aștepta ca oricând să am aceeași soarta ca a părinților mei.

          — Continuă, rostește.

          „ Închid cartea de matematică, luându-mi telefonul în mână. Văzând că am primit mesaj de la iubitul meu, Daniel. Nu apuc să-i răspund căci două focuri de armă se aud, jos, în livingul casei. Cobor încet scările, fiind prinsă de unul dintre bărbați ce ținea un pistol îndreptat către tâmpla mea. Sunt așezată pe un scaun și legată, în fața mea stând în genunchi mama și tata.

          — Mama, ce se întâmplă? reușesc să întreb printre suspine.

          Nici nu mi-am dat seama când am început să plâng. Mi-e tare frică de ceea ce o să se întâmple. Un alt bărbat, lipește pistolul de tâmpla mea, iar tata se ridică vrând să-l oprească. Nu mai apucă, căci celălat individ îl împușcă, căzând lat în brațele mele. Sirenele poliției se aud, probabil vecinii au sesizat sunetele repetate de armă, dar înainte să fugă o omoară și pe mama, murmurând un «Ne vom întoarce după tine, păpușică.» "

          — Esra! exclamă, Enzo, pentru a mă face atentă.

          — Mi-au împușcat părinții și au spus că se vor întoarce după mine, rostesc printre suspine.

          Mă trage cu totul în brațele lui, picioarele mele fiind de-o parte și de alta a bazinului său. Se lasă pe spate, cu mine în brațe, trăgând pătura peste noi. Telefonul îi sună în continuu, dar nu-l bagă în seamă și continuă să mă strângă la piept.

          — Enzo, este importat, altfel nu te suna în continuu, rostesc, cu capul în pieptul său.

          — Nu mă interesează ce vor ei, îmi place caldura emanată de corpul tău, spune, făcându-mă să mă înroșesc.