În pat cu Infernul

Prolog

— Îl vreau mort! Mort!

— Dar, domnule, este polițist! Ne vor înfunda!

— Polițist pe dracu! A spart mai multă cocaină decât toți din camera asta, la un loc.

— Fabrizio Bernolli nu poate fi atins!

Îmi arunc ochii spre cel mai înțelept om din încăpere. Întâmplător este vărul meu. Singurul de care sunt obligat să ascult atunci când furia îmi întunecă judecata.

— Este de negăsit! mă anunță Mario, mâna mea dreaptă. A părăsit țara! S-a evaporat.

Încep să văd negru în fața ochilor. A îndrăznit să îmi dea de gol depozitul principal, iar șacalii ăia au distrus tot. Acum și-a luat tălpășița și se așteaptă să stau cu mâinile în sân? Înseamnă că nu știe cu cine se joacă!

— La dracu! Cunosc rânjetul ăsta! se lamentează Luca Marquez, singura rudă pe care o mai am în viață.

— Mario, vreau adresa nemernicului!

Luca îi face semn să nu mă asculte și să stea pe loc.

— Vreau adresa aia! zbier făcându-i pe toți să mă privească ca pe un nebun. Vreau să știu totul despre șobolanul de Bernolli! Totul!

— Calmează-te, Vic! Oricum nu vei găsi nimic care să te ajute. Omul este ca o fantomă. Nimeni nu știe nimic despre viața lui, cu adevărat. Nici măcar nu se știe dacă ăla este numele lui real.

Afirmațiile lui Luca mă aprind și mai tare.

— Are o fiică, se aude o voce sugrumată din colțul camerei.

Toți ne îndreptăm privirea spre cel ce a rostit cuvintele magice. Fiecare cu o altă expresie. Eu cu încântare, vărul meu cu furie.

— Ascult! așez pistolul pe birou în semn de amenințare.

Așa sunt sigur că toți își vor închide gura, lăsându-mă să discut în liniște cu ținta mea.

— O cheamă Hellena Bernolli, mă anunță unul dintre angajații mei. Este în clasă cu sora mea, Sofia.

Un rânjet sadic, plin de satisfacție îmi încălzește sufletul.

— Detaliază!

— Învață la Liceul Saint Louise. Este în ultimul an.

— Unde o găsesc în clipa asta?

— Sora mea este la cursuri, deci sigur acolo.

— Perfect!

Mă ridic de pe fotoliu și îmi așez pistolul la spate.

— Mario, mă vei însoți!

— Nu vorbești serios! Luca îmi blochează calea stând în ușă. Nu te poți atinge de ea. Este o copilă!

— Copilă sau nu, poartă numele bastardului. Nu este vina mea că nu și-a asumat pericolul la care o supune! Și ce idiot. Să fugă abandonându-și propriul copil, rânjetul meu se lărgește.

— Ce ai de gând să faci? insistă vărul meu.

Mario se oprește lângă noi si se uită la mine cu aceeași mutră derutată care prevestește o nouă crimă.

— Mă asigur că nu mai apucă ziua de mâine!

⭐️
Asta ar fi surpriza mea
de Crăciun!
🎄

Și odată cu acest început, anunț că se apropie sfârșitul celeilalte povești.
Mai sunt doar câteva capitole până când ne vom lua rămas-bun de la
Hunter și Cassandra.

Dar abia aștept să parcurgem o nouă călătorie împreună.
❤️