În pat cu Infernul

Capitolul 14

Victor

M-am întors la rutina mea de noapte, doar că totul se simte complet diferit. Nu credeam că mă mai poate surprinde ceva când vine vorba de Bernolli. Nemernicul ăla. Continui să mă holbez pe fereastra, iar uneori îmi mai arunc ochii la Hellena. A trecut puțin de când s-a luptat cu ultimul coșmar, acum este liniștita din nou.

Singura problema ar fi impedimentul de a o atinge. Gândul că se poate trezi și se poate vedea în brațele mele, îmi provoacă greață. Și nu pentru că nu îmi doresc să o strâng în brațe. La naiba, ard să o simt. Dar acum totul este diferit. Nu pot să mă mai las controlat doar de instinct. Doar de ceea ce îmi dictează aiurita asta de inima.

Nenorocitul ăla a pus mână pe ea. A îndrăznit să o lovească. Am simțit că mi se retează picioarele când s-a ferit de mine, mai devreme. S-a ghemuit mică în fata mea, așteptând, numărând chiar. Numără secundele de agonie ce urmau să vină. Oare cât de des trecea prin asta?

Un scâncet firav îmi atrage din nou atenția. Se foiește lângă mine și își arunca piciorul peste al meu. Tricoul i se ridica puțin peste talie și încep să zâmbesc ca un cretin. O fașie de piele i se ivește și simt furnicături în palmă. Îmi este atât de greu să îmi stăpânesc atracția ce o simt fața de ea. Dar măcar știu cu certitudine că nu sunt singurul ce o simte. Nu după sărutul de la piscina.

Poate cândva, in viitor, dacă drumurile noastre se vor intersecta din nou, îmi voi permite să mă las pradă fanteziilor ce au luat amploare în mintea mea. Dar nu acum. Cred ca nu am simțit niciodată cât de crudă este soarta. Cel puțin nu ca acum. Să întâlnești persona potrivita în cel mai nepotrivit moment. Și să rămâi cu speranța că poate, cândva, in viitor, va exista un moment ideal doar pentru voi.

Se foiește din nou și se întoarce cu spatele la mine. Încep să cred că o face intenționat. Cu poziția asta. Cred că va trebui să mă îngrop direct într-un butoi cu gheata. Un duș rece nu va rezolva nimic. Inspir adânc și închid ochii.

Știu că se apropie dimineața deja. Iar eu nu am închis un ochi toată noaptea. Tot ce am făcut a fost să gândesc o mie de modalități prin care sa îl fac sa plătească. O să îl omor. Asta este o certitudine. Recunosc, după ce am răpit-o pe Hellena, m-am tot gândit că as putea să îl fac să plătească in alt mod, pe tatăl ei. Fără sa îi pun în joc viața. Dacă l-as omorî, tânăra din patul meu, mă va urî, fără cale de întoarcere.

Să o pierd pe ea, este un gând ma inspaimantor decât faptul că Bernolli ar putea trai bine mersi din mila mea. Și totuși, după ce mi-a mărturisit chinul prin care a trecut, în casa aia, decizia mea este ferma. Îl voi omorî. Și înainte de a o face, mă voi asigura ca îi voi rupe fiecare os din corp, lent și dureros, pentru fiecare secundă pe care ea a numărat-o. Va implora milă. Așa cu probabil și ea a implorat. Doar gândul asta mă face să vreau să vărs.

Nu credeam ca pot urî vreodată în halul asta. Și totuși. Cred ca va trebui sa încetez să îmi subestimez capacitățile emoționale. Sunt adus la două extreme. Iubesc și urăsc două persoane ce împart același sânge. Deschid ochii si o privesc din nou. Mă sprijin în cot si ma ridic puțin cât să îi pot vedea profilul fetei. Respira greoi si sunt bucuros să o simt liniștita, in sfârșit. Măcar acum știu care este sursa coșmarurilor ei. De ce tipa cu disparare ore în șir același rugăciuni.

O sa ma asigur că voi deveni eu un coșmarul real pentru tatăl ei. Va plăti pentru tot ce i-a făcut. Chiar dacă asta mă va face să o pierd. Însă știu că va fi în siguranța, după ce nemernicul ăla va fi îngropat cât mai adânc în pământ, si nu va mai putea niciodată să pună mana pe ea.