A hurricane of secrets

Planuri si fapte

Cand am ajuns acasa, si parintii mei erau disparuti. Ma indrept spre frigider, vrand sa-mi iau ceva de mancare. Vad un bilet:

Scumpo, am plecat in Boston la o sedinta importanta cu directorul companiei la care lucreaza tatal tau. Afacerea merge din ce in ce mai prost, trebuie sa facem rost de clienti. Tatal tau va lipsi doua saptamani. Eu voi veni peste 3 zile. Ti-am lasat bani in cutia de servetele de pe masa din sufragerie. Sa fii cuminte! Te iubim mult!
Mama.

Perfect. Acum voi putea face ce am planuit de la incidentul neplacut cu trenul: sa tip. Dar sa tip. Tare. Nu in perna. In megafon. Vreau sa se auda. Dar, cum vecinii mei si asa nu prea ma plac, am decis sa nu fac asta. In schimb, ma voi tranti pe canapea si voi schimba canalele plictisitoare de la tv pana adorm. Si exact asta am facut. Pe masuta din fata mea erau trei lucruri: telecomanda, cutia de servetele aparent foarte valoroasa si un pliant. Il iau si ma uit atent la el, incercand sa pronunt numele pe silabe. Sh. Shetz. Shetzfried. Eagle. Storm. Shetzfriedeaglestorm. O, doamne! Si atunci, mi-am dat seama ca era vorba de cartierul de la marginea orasului Dallas, atat de mic incat intregul cartier era ocupat de adolescentii nevinovati trimisi de parintii lor in tabara anuala organizata de liceul Middle Narrow. Ma refer la Faimoasa tabara educativa in care inveti cum sa tunzi lame si cum sa te protejezi de bolile pe care acestea ti le pot transmite. Pe scurt, cel mai mare rahat, pentru ca 1) lamele sunt cele mai dragute animale si 2) nu transmit boli (bine poate doar un miros imbietor care te face sa lesini pe loc, dar nu boli). Si de aceea, nu m-am dus niciodata in vreo astfel de tabara. Si pentru ca am cei mai minunati parinti care sunt plecati foarte departe si... Bingooo!! Asta e! Washington, venim!

Plan de lupta: cand mama va veni acasa va vedea biletul de la mine in care scrie Mama, m-am decis sa ma duc in Faimoasa tabara educativa in care inveti cum sa tunzi lame si cum sa te protejezi de bolile pe care acestea ti le pot transmite din cartierul Shetzfriedeaglestorm din Dallas, Texax. Te iubesc si imi e dor de tine. Anna, cand de fapt, voi fi in drum spre Washington, urmaridu-l pe Noel care planuieste sa se intalneasca cu minunata sa sora care mi-a distrus intreaga viata si de asemenea, costumul de cavaler al lui Thomas.
In cas ca: misiunea gaseste sora diabolica se finalizeaza inainte sa se intoarca mama acasa, voi da foc acestul bilet jalnic scris din dragoste pentru mama.

Super planul, nu-i asa?

Acum, tot ce mai am de facut este sa-mi dau seama cum arata necunoscuta masina pe care va trebui s-o urmaresc, din ce necunoscut loc va pleca si la ce necunoscuta ora se va intampla acest lucru. Floare la ureche.

Dintr-o data, telefonul a scos un fluier. Era Jackie.

Hei, ce faci? Imi pare rau pentru mai devreme.

Am decis sa ignor mesajul. Teoria mea era ca daca acorzi prea multa atentie unui lucru, iti va parea rau pentru ce-ai facut. Asta era adevarul, imi parea rau. N-am vrut sa ma cert cu Jackie. Niciodata. Dar de data asta, pur si simplu, si-a meritat-o. Si totusi, n-am putut rezista.

Si mie. Poate am fost putin prea curioasa. Chiar imi pare rau.

Instantaneu, alt fluierat.

Ma pot revansa cu ceva? :)

Si atunci, mi s-a aprins beculetul. Tatal lui Jackie detinea toate retelele de telefonie din California, si avand niste computere ce detineau informatii bine ordonate in fisiere aranjate in ordine alfabetica (in functie de numele fiecarei persoane ce folosea tehnologia numita telefon) se putea gasi foarte usor orice numar. Insa, in cazul in care persoana nu avea nume de familie, lucrurile se cam complicau. Totusi, am decis sa incerc.

Ai putea. Insa e o treaba destul de complicata pt o combinatie intre un IT-ist si un hacker. Te bagi? :)

Hmm. Suna provocator. Normal!