A hurricane of secrets

Amintiri uitate

1:30 a.m

Am iesit de pe autostrada pe o sosea laterala de pe dreapta. Dupa, am mai mers ceva timp pe un drum neasfaltat. Ii vad masina lui Noel intrand in padure, dupa care o parcheaza intre doi stejari. Din masina a coborat o pereche de cizme super misto cu tocuri, o silueta subtire nu foarte inalta ce avea fata acoperita de o gluga neagra, parul blond si lung cazandu-i pe umeri. A.o.leu. Nu-l urmarisem pe Noel, ci pe sora lui diabolica!!

Okay? Nu okay. Panica. Panica. Panica. Daca voia special s-o urmaresc pana aici ca acum sa ma poata omora si sa ma ingroape linistita langa un stejar batran??

Respir adanc si imi alung gandurile ce ma conduceau pe un cu totul alt taram, nu cel al unicornilor si a vatei de zahar, ci cel al cadavrelor si al pietrelor de mormant.

Concentreaza-te! Ceea ce este important in acest moment este sa raman in viata cat timp o urmaresc pe blonda in padure.

Mergeam pe varfuri pana la urmatorul copac, unde ma lasam in jos in spatele lui si imi verificam telefonul. Isi pierduse semnalul de mult, dar ma simteam mai in siguranta avandu-l in mana.

Dupa vreo cativa copaci, ma ascund in spatele unui tufis. O aud pe blonda parca calcand pe niste frunze. Apoi, se aude un fermoar. Ce facea? Incerc sa dau la o parte cateva crengutele ce imi impaienjeneau privirea, insa degeaba. Nu vedeam nimic. Eram in inima padurii iar intunericul era pretutindeni. Copacii inalti cu coroana bogata nu lasau niciun intrus sa-si faca drum printre crengile lor, nici macar lumina lunii.

Dintr-o data, in fata mea se arata un contur nu prea bine definit ce parea a fi un cort. O lumina portocalie il lumina. Blonda iese din el, iar eu ma las in jos ca sa nu ma vada. Dupa cateva minute, e din nou liniste. Cand ma uit inspre cort, blonda disparuse. Imi iau inima in dinti si ies de dupa tufis, indreptandu-ma catre vizuina siretei vulpi. Locul parea a fi o parte din padure care arsese, insa nu-mi pot da seama daca acest lucru se intamplase acum mult timp sau recent, deoarece, in pofida faptului ca nu prea era iarba, iar copacii lipseau din peisaj, locul acesta cu forma aproape sferica era bine mascat de ceilalti copaci de pe margini. Era ca si cum cineva decupase un cerc din aceasta padure, lasand totul asa cum era in jurul decupajului. Ma intreb cum de gasise un astfel de loc?

Vad un drum facut din frunze care pornea din fata cortului si se continua mult in padure.

Ce sa fac? Daca se intoarce si ma vede, va fi rau. Foarte rau.

Asa ca decid sa intru in cort.

O lumina rosiatica iese din cort in momentul in care deschid fermoarul. Intru inauntru si raman uimita. Este plin de poze developate prinse cu carlige de sfori care sunt intinse prin tot cortul. Incep sa cred ca sunt sfori care te electrocuteaza daca le atingi, genul acela de capcana intalnita in filmele cu spioni. Nu stiu care e treaba cu fata asta, dar cu siguranta nu e una buna. Stau putin pe ganduri, dupa care ma apropii de o poza si o privesc. Observ ca in fotografie este o doamna cu par lung si blond si ochii verzi. Alaturi de ea, sunt doi bebelusi tare simpatici. Celelalte poze sunt cu niste copii mai mari, de vreo 4-5 ani. O fata si un baiat. Intr-o poza, fetita sufla in lumanarile unui tort, iar mai in spate, baiatul incearca sa se urce in picioare pe scaunul dr langa fata. Mi se pareau atat dr familiare acele poze. Le mai vazusem undeva, dar nu mai stiu unde. Insa, ceea ce ma framanta cu adevarat era faptul ca aceste fotografii pareau sa aiba o adevarata valoare sentimentala pentru blonda. Sa le ascunda intr-un cort in mijlocul unei paduri intunecate e ceva nu chiar obisnuit. Adica, putea sa-si ia pur si simplu un album foto, nu e asa de scump. Totusi, nu inteleg cum de nu-mi dadeam seama unde le mai vazusem. Mai belesc inca o data ochii la poza cu tortul aniversal si cu cei doi copii. In fundal, se vedea un hambar vechi care statea sa cada. Seamana extrem de mult cu cel al bunicii mele din Phoenix.....O DOAMNE!
Nu, nu, nu, NU! Nu-mi venea sa cred asa ceva. Nu putea fii posibil! Insa, acum totul era clar. Motivul pentru care mi se parea atat de familiara poza era ca o gasisem si eu printr-un cufar in podul casei bunicii mei acum 4 ani, cand fusesem ultima oara prin Phoenix. Ba mai mult, mi-am adus aminte ca fusesem invitata la aniversarea fetitei aleia. SI M-AM DUS. CU BUNICA. Tin minte ca se intelegea bine cu toti vecinii, insa nimeni, inafara de mine, desigur, nu ii era mai drag si mai de pret decat fetita blonda si baietelul brunet de alaturi. Mereu imi spunea ca ei sunt verisorii mei si mereu veneau pe la bunica si vizita. Imi aduc aminte ca ne jucam leapsa in vechiul hambar din spatele casei. Era si un pisoi alb ca laptele cu un ochi verde si unul albastru. Mereu ne certam care sa-l tina in brate. Acum ca vad totul atat de clar, nu-mi dau seama cum de nu am vazut pana acum. Cum sa pot uita de momentele alaturi de ei? Si mai mult, cum se face ca n-am mai vizitat-o pe bunica de atat de mult timp? Cred ca si de ea uitasem, ca altfel nu-mi pot explica. Pe bunica din New York o vizitez in fiecare vacanta care se investe.
Ma doare capul. Nu-mi pot aduna deloc gandurile. Ma simt de parca m-as fi nascut ieri. Atatea lucruri si amintiri mi-au naucit capul intr-o secunda. Inca imi apar secvente din copilaria mea petrecuta la bunica. Pana acum insa, nu aveam nimic in ceea ce priveste Phoenix si vechiul hambar. Totul a pornit de la aceste fotografii. Ce se intampla?
Brusc, aud un fosnet. Si inca unul, si inca unul. Treptat, sunetul pasilor pe frunzele uscate devine din ce in ce mai usor de identificat. Se indreapta spre cort. Simt ca e foarte aproape. Daca ies din el, cu siguranta ma va vedea. Insa daca raman aici, nu voi mai avea nicio sansa sa ajung la masina. Stau o secunda, dupa care insfac poza cu aniversarea si tasnesc imediat din cort, luand-o la fuga inspre masina.
Dupa ceva timp, arunc o privire in spare sa vad daca ma urmareste. De vazut, mai mult ca sigur m-a vazut, insa se pare ca nu s-a obosit sa alerge dupa mine. Rasuflu usurata. Cred ca si ei ii e frica de mine la fel de mult cum mie imi e frica de ea. Totusi, cred ca pune ea ceva la cale. Cand ma voi astepta mai putin, atunci are sa actioneze. Macar mi-a lasat timp. Si mai mult, m-a lasat sa iau poza. Sau poate n-a observat. Daca aceste poze chiar conteaza pentru ea, isi va da seama ca lipseste una si va veni dupa ea. Trebuie sa fiu pregatita. Si trebuie sa stiu daca ea e chiar inocenta fetita din poza. Trebuie sa merg la bunica.
Fara a mai sta pe ganduri, incep sa alerg din nou pana cand ajung la masina.
Ajunsa acolo, trantesc portiera cu putere si blochez masina. Mereu ma simt in siguranta cand privesc lumea din interiorul ei, chiar daca tot ce pot vedea in jur este padurea intunecoasa in care stiu ca va trebui sa ma intorc candva.

Heiheihei :)) Oke, deci imi pare nespus de rau pentru pauza pe care am facut-o. Sper ca unii dintre voi sa-mi citeasca povestea in continuare. Voi posta mai rar,intr-adevar, dar promit sa fie interesanta si captivanta :) love ya <3