"Stai! Ce tocmai s-a intamplat? Nu poti sa sari nepasatoare peste un cadavru pus in calea ta, este impotriva firii umane, plus ca ar trebui sa se declanseze o reactie ceva mai potrivita, avand in vedere ca pe pamantul rece se afla corpul neinsufletit al celei mai bune prietene ucise cu mai putin de o saptamana in urma. Ma asteptam la ceva mai adecvat, cum ar fi tipat, plans, fuga, ceva care sa aduca a fiinta umana."
Stiu ca trebuie sa actionez repede, nu o pot lasa sa imi scape, nu asa de repede, nu asa de usor. Nimeni nu scapa de mine, nici macar cel mai aprig luptator. Nu imi ramane altceva de facut decat sa sar asupra ei nelasand-o sa scape atat de repede precum probabil ar fi vrut.
Mi-am simtit corpul cazand asupra corpului ei. Stiam, credeam, speram, ca macar acest lucru o va aduce pe linia de plutire, o va face sa realizeze ca este in pericol, sau macar o va face sa simta durerea provocata de cazatura. Imi pun picioarele in jurul ei constient ca nu mai are cum sa scape de mine acum. O intorc cu fata la mine, la masca, la ochii albastri reci. Insa ceva la ea nu se leaga. Nu se uita la mine nici cu ura, nici cu frica, ci.....cu indiferenta. Asa ceva nu mi s-a mai intamplat niciodata de cand m-am apucat de ucis. Nimeni nu s-a uitat indiferent la omul care ii va aduce moartea in cele din urma. Nimeni nu se uita la un criminal ca si cum nu i-ar pasa. Gura ma ia pe dinainte si nu ma pot opri sa o intreb:
- Realizezi ca vei muri, nu?
Sper sa faca macar o grimasa, sa ii vad o lacrima scurgandu-i-se pe obrajul cald, inca viu. Inima mi se zbate in piept.
- De ce nu ti-e frica? Zbate-te! Implora-ma sa-ti crut viata!
Nimic. Nimic de pe fata ei nu se misca, niciun muschi nu-i vibra, nimic nu o dadea de gol ca ii este frica. Vedeam in ochii ei albastri un gol adanc, o indiferenta apasatoare. Nu ii era frica de moarte, sau de mine. Vedeam si simteam asta. Simt cum mainile ii aluneca de sub stransoarea mea. O vad cum o mana si-o pune la gat atingandu-si artera, iar cealalta o ridica la nivelul ochilor. Plina de nepasare o vad cum isi falfaie degetele in fata mea si cum isi misca buzele spunand :
- Fa ce crezi ca e bine sa faci!
Cand am auzit, inima mi s-a oprit. Pentru prima data, pradatorul devenea pradat. "Trebuie sa o omor. Trebuie!" Tip la mine insumi, insa nimic nu pare sa ma asculte. Nu ma pot opri. M-am aplecat asupra ei simtind cum respiratia mi se accelereaza. Imi scot cutitul pentru a ii vedea de aproape, reactia la vederea obiectului care ii va aduce moartea. Nimic nu se schimba la ea, nici privirea, nici respiratia. Nimic nu o da de gol ca ii este frica. Ma apropi mai tare si din ochi incerc sa arunc scantei, insa nu ma pot uita la ea decat cu o admiratie nebuna. Imi infing cutitul in pamant foarte aproape de degetele ei. Ii vad in sfarsit pieptul cum tresare si cum ii scapa un suspin de groaza. Imi duc mainile la masca si o desfac pe jumatate astfel incat de sub ea sa mi se vada buzele si nasul. Ma aplec spre Ammy si mai tare si ii dau cateva fire blonde de pe fata care stau sa ii intre in ochi si in gura. "Este asa de frumoasa. Atat de curajoasa" Ma aplec asupra ei si o sarut. Fiecare celula din mine imi spune ca nu este bine ceea ce fac, insa buzele sale rosii, ochii ei mari albastri, parul blond, curajul de a infrunta un criminal in serie chiar daca stii ca are avantaj, ma atrag la ea si nu pot sa neg faptul ca o vreau aproape, lipita de buzele mele, in bratele mele, in gandurile mele pline de amintiri sangeroase. Buzele ni se contopesc perfect, iar din sarutul nostru ies scantei. Insa ea reusi sa intrerupa totul atunci cand isi ridica mana asupra mastii mele. Ma desprind furios din sarut, smulg cutitul din pamant si ma ridic. In urma mea, si ea, la randu-i, se ridica doar pe jumatate. Ii simt privirea in spate in timp ce eu fug cat mai departe de aici, cat mai departe de ea, cat mai departe de efectul pe care il are asupra mea.
