Hei, hei! Ştiu că a durat mult, dar tocmai de aceea am revenit cu un capitol mai lung. Sper să vă placă. Lucrurile încep să se complice. Aştept păreri, critici, orice. Xo, Eva:)
Capul îmi bubuia cu putere, iar faţa încă îmi ardea din cauza impactului cu mana lui….nici nu merita să-i pronunţ numele. Nu mai este el, cel pe care îl cunoşteam şi iubeam, persoana care mi-a ascultat toate of-urile chiar dacă erau penibile şi fară sens, care a fost langă mine atunci când tata ne-a părăsit pe mine şi pe mama, atunci când am ramas singură pentru că mama a fost nevoită să plece în străinătate pentru a mă întreţine, care m-a ţinut de mana atunci când am plâns din cauza primei iubiri şi pe care-l sunam în mijlocul nopţii. Acum a devenit cineva, ceva, de nerecunoscut. Poate aşa a fost de la început însă nu mi-am putut da seama din cauza momentelor de vulnerabilitate…
Încheieturile de la mâini şi de la picioare îmi zvâcneau, iar de-a lungul coastelor simţeam o presiune puternică. Doar am întredeschis ochii, dar a fost de-ajuns pentru a-mi da seama că am intrat într-o mare belea. Mă aflam în mijlocul unei păduri, legată de un copac, aparent fară cale de scăpare. Primul meu impuls, probabil primul impuls ar oricăruia, a fost să ţip, să urlu atât de tare până când, poate, dintr-o întâmplare, cineva mă va auzi şi mă va ajuta să scap. Am tras aer în piept dar ţipătul meu nu a ieşit tocmai cum voiam. În acel moment mi-am dat seama că eram legată cu bandă adezivă la gura. “Ticălosul! Se gândise la toate”. Mi-am adunat toate forţele încleştându-mi pumnii şi dinţii, şi am smucit cu putere legăturile. Nicio şansă. Toata forţa mea nu fusese indeajuns de mare pentru a rupe banda adezivă. Am mai încercat o data, şi încă o data până când am simţit cum toata forţa şi energia mi se scursese din corp cu o viteză alertă. M-am oprit pentru a reuşi să-mi trag sufletul şi pentru a mă pregăti de o nouă încercare. În filme sau cărţi evadarea părea câteodată atât de uşoară. Personajul trăgea doar de câteva ori şi scăpa…Aş fi dat orice ca tot ce mi se întamplă să fie doar ficţiune, sau să fie doar în imaginaţia mea.
- Bănuiam eu că te-ai trezit.
Vocea lui răsună atât de tare incât mă făcu să mă cutremur şi am simţit instantaneu cum mi se face pielea de găină. Ăsta era sfarşitul pentru mine, fără nicio îndoială… Am înghiţit în sec şi am încercat să-mi alung lacrimile care deja mi se formaseră în jurul ochilor. Am respirat de câteva ori cu greutate din cauza benzii din dreptul gurii, iar în gândul meu resemnarea cu moartea deja se instalase. Nu mai exista nicio umbră de speranţă pentru mine aşa că nu mai avea niciun rost să încerc să creez un scenariu care se va dovedi a fi irealizabil.
- Mă gândeam totuşi că ar fi trist să te omor direct, deşi o moarte rapidă ne-ar face amândurora un favor.
M-am auzit înghiţind în sec. Oare ce avea de gând să-mi facă? Cu ce i-am greşit de a ajuns la o astfel de idee? Nu-mi puteam imagina sau aminti. Totuşi nici nu voiam. Tot corpul mi se încordă la comandă , iar creierul se programase deja pentru a face faţă durerii pe care “cel mai bun prieten” avea să mi-o provoace. Încă nu-mi vine să cred lângă ce monstru am stat si ce incredere oarba am avut in el. L-am vazut cum din geanta mare pe care o tinea in gat a scos un set intreg de cutite si injectii. Nu mai gandeam. Am inceput sa ma smucesc iar din legatura in timp ce el se concentra asupra cutitului pe care avea sa-l foloseasca. Il vedeam cu mangaie taisul fiecaruia in parte testand ascutimea lamei. La urma urmei alese un cutit mic, dar cu lama destul de ascutita pentru a forma o taietura adanca la simplul contact cu pielea. Se apropie de mine senin jucandu-se cu lama cutitului.
- Ma gandeam, spuse el gadilindu-mi pielea gatului cu varful lamei, sa vorbim putin. Poate ajungem la un pact, sau doar pur si simplu imi va face placere sa te torturez.
