Raman ghemuita langa perete, cu ochii incetosati, plin de lacrimi si cu inima batandu-mi prea tare, parand sa imi sara din piept. Imi este frica. Am impresia ca pana si bataile zgomotoase a inimii mele ar fi putut sa atraga criminalul mai aproape, sa ma dea de gol in privinta locatiei mele. Respir sacadat desi incerc cu greutate sa ma controlez. De ce nu ajunge odata? Ce poate sa-l retina atat? Ar fi trebuit sa fie aici de mult sa ma mangaie pe par si sa-mi spuna ca totul va fi bine, lucru pe care nu il voi crede dar pe care il voi simti in vocea lui calda. Inima imi bate mai tare si simt cum incep iar sa plang atunci cand usa se tranteste cu putere de perete si cineva vine si ma ia cu putere in brate:
-Gata, micuto! Sunt aici! Ssst!
Imi sopteste in ureche in timp ce eu stau aproape de el, lipindu-mi obrajul plin de lacrimi de bluza lui. Plang incontinuu iar el ma lasa. Stie ca e singurul mod prin care ma pot descarca momentan, stie ca imi va fi greu pana sa incep sa povestesc ceea ce s-a intamplat si lasa totul sa decurga in ritmul sau normal, fara sa ma grabeasca, fara sa traga de mine. Pana la urma reusesc sa ma potolesc si sa-mi opresc lacrimile.
- A incercat sa ma omoare!
Privirea i se tulbura si vad deja cum ii iese fum pe nas si pe urechi. Stiu ca desi nu stie cine este si-l imagineaza deja rupandu-i gatu si calcandu-l in picioare. Intotdeauna a fost atat de grijuliu, de iubitor si de atent cu mine, incat nu mi-as fi putut imagina un prieten mai bun decat el. Se ridica de jos, eliberandu-ma din stransoarea mainilor sale calde. Mana ii zboara spre perete si un bubuit se aude. Mi-am ridicat ochii si l-am vazut cu mana in peretele grijuliu vopsit in alb. Muschii ii sunt incordantii si se vad prin piele cum zvacnesc.
- Spune-mi cine e!
Vocea lui tuna prin toata casa. Stiu ca nu mi-ar face rau si de asta nu mi-e frica, in schimb oricine altcineva ar fi fugit din casa in minutul doi.
- Nu stiu! reusesc sa soptesc simtind iar cum lacrimile mi se aduna in coltul ochiului.
Isi ridica ochii sai albastri din pamant si se uita la mine aruncand fulgere, insa in cateva secunde privirea i se inmoaie. Ma ridic de jos si ii iau mana intre ale mele. Mangai usor portiunea lovita si ma uit la el trista. Isi tine dintii stransi ca si cum ar incerca sa se calmeze iar o vena pe frunte ii zvacneste iesindu-i in evidenta. Pe langa aceste detalii care sa-i semnaleze furia, chipul ii ramasese la fel de frumos, ochii albastri, desi tulburi, aduna in colt cateva lacrimi, parul scurt tuns militareste, buzele rosii stanse, imi aduc inca aminte de momentele in care radeam copios in mijlocul noptii.
- Nu te mai las niciodata singura.
Vocea lui desi plina de ura pentru persoana care ma atacase, imi mangaie usor urechea si ma face sa ma cutremur. Imi mangaie usor obrajul, tragandu-ma sper el si sarutandu-ma pe frunte.
- Am sa-l prind si am sa-l distrug. Iti promit!
