Ammy's side of story
Stiu ca este in spate, si stiu ca ma urmareste de ceva timp. Dar ce as putea face? Poate daca vede ca nu imi pasa ma va lasa in pace. Banuiesc ca voi muri si stiu ca nu am nicio cale de scapare, dar macar cat mai traiesc, incerc sa il fac sa creada ca isi iese din mana, ca nu mai poate omori asa cum facea, ca nu mai e asa de fioros, ca nimanui nu ii mai e frica de el, ca metodele lui sunt invechite si neeficinte.
Daca mi-e frica? Sunt paralizata de ea, dar nu trebuie sa las asta sa se vada. Daca observa sunt terminata. Va stii ca prezenta lui ma obsedeaza si asta ii va da incredere si ma va omori asa cum presimt ca a facut si cu Abby. Saraca...Mi-e asa de dor de ea, de rasul ei, de privirea ei atunci cand isi aduce aminte de ceva sau cand are o revelatie in materie cu un lucru, de tot ce insemnam eu in prezenta ei, de toate lucrurile bune pe care le scotea din mine. Imi vine greu inca sa vorbesc despre ea la trecut, desi stiu ca asta e cel mai corect lucru de facut. Presimt ca tot el a omorat-o. De fapt, nu presimt...stiu...o simt.
Din departare vad ca in calea mea se afla un corp probabil neinsufletit menit probabil sa ma sperie, sa ma faca sa fug, sa ma impiedic, sa cad, dandu-i sansa sa puna mana pe mine, sa ma omoare, sa faca din mine trofeul sau..Inca un mort scris pe lista. Pas cu pas, ma apropi de locul mortii mele, de momentul in care, nemaiavand unde sa fug, voi fi prinsa. Inima imi bubuie, simt in cosul pieptului fiecare suflare, imi simt picioarele ca de plumb, iar ochii incetosati de lacrimi. Nu vreau sa ma uit la cadavrul din fata mea. Picioarele de un alb murdar imi sunt de ajuns pentru a stii ca oricine ar fi...nu vreau sa-i vad fata. Pe masura ce ma apropii ma gandesc la o metoda prin care sa evit corpul, dar care, in acelasi timp ca il scoata din sarite pe atacatorul meu. Inchid ochii si sar peste cadavru...Groaznica imagine...groaznic sentiment.
O greutate imensa imi sare in spate, simt inima cum bate din ce in ce mai tare, cum corpul mi se inclina sub greutatea criminalului care a sarit asupra mea. Simt cum fata imi atinge brutal pamantul si cum pielea incepe sa-mi arda din cauza impactului. Ma intoarce cu putere, fioros, vrand sa arate probabil cine detine controlul in aceasta relatie pradator-prada. Stiu ca viata mea se termina aici, ca sufletul meu va ajunge in curand langa cel al mamei si a Abbei. Si gandul deodata imi surade. Ma simt totusi impacata. Nu am lasat niciun lucru neterminat, niciun cuvant urat neiertat, nicio lacrima nestearsa de bunul meu amic, J.D. Cred ca din toti cei care vor ramane in urma mea, de el imi va fi cel mai dor, de ochii lui albastri uitandu-se dragastos la mine, de mainile lui calde care obisnuiau sa ma tina in brate pana adormeam atunci cand eram trista, de vizitele lui neasteptate in miez de noapte cu supa cu taietei atunci cand ma simteam rau. Atatea amintiri placute si pe langa ele atatea amintiti amare. "Imi va fi dor de tine, J.D".
Nu ma mai gandesc la nimic. Imi retrag mainile dintr-ale sale si imi dau parul la o parte descoperindu-mi artera si fluturandu-mi doua degete in fata lui. "Voi muri oricum, asa ca mai bine sa mor cu tupeu. Poate cine stie, ma va avea pe constienta. Pe cine pacalesc? Daca face toate astea este clar ca nu are asa ceva."
Raspunsul la atitudinea mea este neasteptat si surprinzator. Sarutul lui este cald si doritor, contrar imaginatie mele. Mainile lui, de asemenea calde, se juca cu degetele si cu parul meu. Vreau mai mult. Vreau sa vad cine se ascunde sub acea masca. Degetele mi se urca instinstiv spre masca lui pe care incerc subtil sa i-o dau jos. Gestul il enerveaza complet si rupe sarutul nostru plecand nervos si lasandu-ma in ceata...
