Ammy's point of view
Nu pot sa-mi iau gandul de la el, de la mainile lui reci si totusi fierbinti pe pielea mea, de la buzele lui care, cu numai cateva ore mai devreme erau lipite de buzele mele. Le am inca tatuate, le simt inca atat de aproape, chiar daca sunt acum atat de departe. Ma arunc pe pat si inca nu pot sa concep ceea ce mi se intamplase. Nu numai ca fusesem fata in fata cu propria moarte, ma sarutasem cu ea. Parfumul lui, cutitul care putea fi acum plin de sangele meu...toate astea mi de amesteca in cap, nepermitandu-mi sa realizez ce e real si ce e fals. O mica parte din mine crede ca tot ceea ce s-a intamplat a fost fictiv, insa, cealalta parte, considerabil mai mare, se zbate, urla, imi aduce constant aminte ca totul este adevarat. Nu ma pot gandi decat la cat de bine ar fi sa il am mai aproape? Nu pot sa cred ca ma gandesc la toate astea....la cat de bine ar fi sa stau cuibarita in bratele lui calde si puternice, sa ii simt caldura trupului si rautatea sufletului atat de aproape, sa imi sarute fruntea si sa ma simta tremurand la fiecare miscare a lui, sa ma vada ca ma gandesc constant, ca intr-o mica neatentie a mea, ar putea, in mai putin de trei secunde sa ma omoare. Poate sa faca un simplu sarut toate astea? Poate sa ma faca sa ma indragostesc atat de repede si irevocabil de un om al carui prim gand a fost sa ma omoare? Nu-mi pot da seama inca... Adrenalina inca imi fuge prin corp, inima imi bate mult prea repede, iar respiratia imi este neregulata. Este imposibil sa-mi dau seama daca ceea ce simt este inceputul unei iubiri uriase sau doar adrenalina sporindu-mi toate simturile si lipsa de oxigen afectandu-mi creierul.
Ma ridic si incep sa ma invart prin camera ca un leu in cusca. Vreau sa plec, sa fug, sa dispar, sa nu mai privesc niciodata moartea in ochii sai albastri. Ma indrept spre geam pe care il deschid larg. Vantul rece de noapte de vara imi loveste fata, facandu-mi parul sa fluture si tot corpul sa-mi tremure la mangaierea lui. Inchid ochii si inspir puternic aerul de vara. Muschii mi se relaxeaza, plamanii incep in sfasit sa aiba o respiratie mai putin sacadata, iar inima incepe sa bata normal. In sfarsit, tot ceea ce s-a intamplat azi incepe usor usor sa mi se stearga din minte. Gandurile aluneca usor, retraiesc fiecare secunda, mai putin intens si privesc analitica tot ceea ce se intamplase. Insa nici macar acum, nu pot sa corelez realitatea cu imaginatia. Imi deschid ochii si privesc lumea intunecata din jurul meu. Ochii mi se acomodeaza cu greu pedelei negre. Apoi, incet-incet incep sa se contureze formele difuze ale copacilor cu ramurile lor care par ca se apleaca sa ma prinda, drumul care se intinde gri cat vad cu ochii, fata care imi atinteste privirea cu ura, urmarindu-ma. Poftim??? "O Doamne! M-a urmarit pana acasa! A venit sa isi termine treaba, sa ma omoare fara mila, sa-si satisfaca placerea!". Fug din fata geamului si ma ascund dupa peretele gros. Doua degete ma despart de fereastra, de omul care s-a intors sa ma omoare. Imi scot telefonul din buzunar si suna prima persoana care imi vine mai repede la mana.
- Alo! se auzi vocea calda a celui de la capatul firului.
Ma las sa alunec spre podea sprijindu-ma de perete. Ochii mi se incetoseaza si simt cum primele lacrimi imi cad calde pe obraji, gandilindu-ma sub barbie. Reusesc cu greu sa spun printre lacrimi:
- JD...am nevoie de tine!
