Ea e doar o fată orfană care a avut o copilărie urâtă, nu îi place să fie atinsă şi nu are încredere decât în apropiați.
El e pus de tatăl ei biologic să aibă grijă de ea şi devine obsedat de tot ce înseamnă ea.
Ce se întâmplă când aceştia se lasă...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
În urmă cu doi ani jumate
Milla
Totul a început când am fost anunțată că am primit o bursă la o școală privată. Şi partea bune e că Matteo, fratele meu a primit una. Practic nu e fratele meu biologic, dar îl consider şi îl iubesc ca pe un frate.
Treaba stă în felul următor: sunt orfană. Sau mai bine zis eram.
Am stat în orfelinat până la 14 ani, apoi am fugit. Am lucrat la un bar unde proprietarul a avut grijă de mine ca de fiica lui şi mi-a căutat rudele. A dat de nașa mea care a fost de acord să mă primească la ea cu brațele deschise.
Iar apoi un avocat a bătut la uşa noastră şi m-a anunțat că tatăl mamei mele a murit, iar toată averea lui mi-a rămas mie. Aparent era putred de bogat iar eu eram singura lui moştenitoare.
Am ieşit la o cafea cu soția lui, adică bunica mea, şi chiar s-a purtat frumos cu mine. A spus că dacă ştia că are o nepoată, i-ar fi plăcut să se ocupe de mine. Mi-a propus să mă mut cu ea dar am refuzat politicos.
-Doamne semeni atât de mult cu ea.. şopteşte atunci când mă vede.
Îmi vine să plâng, Marina avea poze cu mama din liceu, ele două au fost ca surorile. Iar mama mea? Era cu adevărat frumoasă. Sunt copia ei trasă la indigo, doar ochii sunt diferiți. Naşa îmi spune mereu că am ochii lui. Ochii tatălui meu.
* Mi-am îmbrăcat uniforma vişinie formată din cămaşă, fustă, cravată si sacou cu emblema şcolii. Măcar îl am pe Matteo cu mine. Atunci când cobor îl zăresc în bucătarie.
-Ce avem noi aici ? Acesta rânjeşte şi îmi ciufuleşte părul.
-Nu părul! Chițăi eu furioasă. Mă analizează.
-Fusta nu e prea scurtă ? Îi dau un pumn în umăr.
-Hermano! Încetează. Nu sunt un copil! Mă încrunt la el.
-Nu. Acum eşti o domnişoară şi trebuie să ies cu puşca după tine.
Îmi dau ochii peste cap amuzată, uneori poate fi un idiot şi o mare bătaie de cap. Marina intră în bucătărie târându-şi obosită picioarele.
-Neața, naşă! O sărut pe obraz. E asistentă la un spital pentru copii şi a avut tură de noapte.
-Neața, copii! Matteo, scumpule, ai cheile pe dulăpiorul de la uşă. Poţi te rog, nu, te descurci să mergi până la şcoală, fără să loveşti maşina?
Acesta scoate capul din frigider şi cu botul în cutia cu lapte ciripeşte indignat.
-Mama! Încep să râd. Măcar eu am permis. Îi arăt degetul mijlociu fără să mă vadă naşa.
