Ea e doar o fată orfană care a avut o copilărie urâtă, nu îi place să fie atinsă şi nu are încredere decât în apropiați.
El e pus de tatăl ei biologic să aibă grijă de ea şi devine obsedat de tot ce înseamnă ea.
Ce se întâmplă când aceştia se lasă...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
În urmă cu doi ani jumate. Milla.
Am fost paralelă cu tot ce se întâmpla în jurul meu. De parcă nici nu aş fi fost în clasă când profesorul m-a încolțit şi m-a atins. Eu la momentul ăla eram departe, într-un loc frumos şi cald, ascultând păsările şi simțind vântul cum îmi gâdilă fața. Am învățat trucul ăsta cu mult timp în urmă: să îmi debarasez mintea de trup. Fizic sunt acolo, mental sunt oriunde altundeva.
Nu ştiu dacă faptul că Mikael a trecut pe acolo, a fost noroc chior sau băiatul ăsta e îngerul meu păzitor, binecuvântarea mea.
M-am oprit din drum când lumea s-a strâns la uşa clasei ăleia şi am făcut cale întoarsă când Jayne a început să strige la Mikael. Am intrat în panica când l am văzut peste profesor şi singurul meu când a fost să ajung mai repede la el. Adrenalina a pus stăpânire pe mine şi i-am împins pe toți vrând să ajung cât mai repede la el.
-¡Es suficiente Mikael! Amor!
Abia dacă mă mai țineam pe picioare, aşa că m-am sprijinit de el. L-am lăsat să îşi înfăşoare protectiv şi tot odată posesiv, mâinile în jurul meu. Normal, corpul meu ar țipa la apropierea asta, dar eu ce fac? Îi inspir mirosul cu lăcomie. Ar trebuii să îl resping, să pun distanță şi să fug, în schimb îl las să mă apuce de ceafă şi să mă sărute în colțul buzelor. În fața tuturor.
Tocmai şi-a marcat teritoriul?
Cel mai probabil.
Îmi pasă?
Nici pe departe.
Am intrat la ora de franceza amețită, toată şcoala se holba la mine si starea mea de nervozitate se combina cu cea de lesin, deci nimic bun nu avea să iasă. Am trecut şi pe la cabinet fiindcă am refuzat să merg la spital.
Voiam să plec, să fug cât mai departe de toți ochii care erau ațintiți asupra mea. Mă simt dezbrăcată. Urăsc sentimentul ăsta.
Nu am fost afara să îi vad, dar îți puteai da seama destul de usor din sutele de barfe de pe hol ca Mikael îl bătuse rău pe acel profesor. Nu i-am mai vazut pe niciunul pe parcursul pauzei, dar din câte se pare acel om avea nevoie de o vizită la urgente, iar eu şi Mikael am ajuns în biroul directorului.
În mine se dădea o bătălie acum, o parte îi era recunoscătoare, pentru ca, până la urmă mă salvase de obsedatul ala. Ştiam că nu s-ar fi oprit, ar fi continuat cu avansurile. Potrivit bârfelor sunt o curvă şi nu am absolut nimic de spus în privința asta, părerea mea nu contează.
Am izbit cartea de banca înainte să mă aşez, bufnind nervoasa, prea multe contradictii pentru o zi. Profesoara evident că m-a văzut şi m-a trimis afară, a spus să mă întorc când mă liniştesc. Nu am mai intrat.
