Prolog

336 7 0
                                    


Mă plictiseam. M-am uitat la ceas.

Colegul meu Adam lovea cu piciorul în spatele scaunului meu, ca să-mi atragă atenția.

Am refuzat să mă întorc, deși simțeam intensitatea privirii lui.

- Adam, dacă tot te-ai hotărât să-l deranjezi pe Dominic, vino la tablă mai bine.

Niște ciocănituri în ușă au întrerupt bombănelile lui Adam și rânjetul meu superior față de karma care-și făcea treaba, în locul meu.

Norocul nu mă părăsea niciodată, la modul că al doilea meu nume putea să fie în mod previzibil Lucky.

Văzând-o pe doamna director în prag, colegii s-au potolit imediat. Ce căuta directoarea la noi, în clasă? Prezența ei era de rău-augur.

- Detectivi, mormăia Adam.

Am văzut cei doi polițiști așteptând pe hol.

- Dominic Castellano? făcu unul dintre polițiști, căutându-mă cu privirea prin clasă.

Vocea lui de bariton m-a făcut să-mi întăresc privirea surprinsă asupra chipului lui.

Făcu un pas înspre mine şi am simţit un nod în gât, datorită ochilor lui precauţi şi înţelegători. Uram acea privire. Era destinată celor din clasa mijlocie.

- Poţi să vii cu noi, te rog? Ia-ţi şi lucrurile.

De obicei, acesta era momentul în care clasa comenta despre necazul care a dat peste mine. Dar până şi colegii şi-au dat seama că de această dată era vorba de altceva.

Indiferent de vestea ce mă aştepta pe hol, sigur nu aveau să mă tachineze cu ea.

- Dominic...

Începusem deja să-mi strâng maxilarul de la încordare şi abia mai puteam auzi din cauza sângelui care îmi zvâcnea în urechi.

Oare se întâmplase ceva cu mama?

Nu ştiu de ce tocmai acesta mi-a fost primul gând. Poate pentru discuţia părinţilor mei de azi-noapte care îmi tot revine în minte.

Fără să mă uit la nimeni, m-am ridicat în picioare, scârţâind scaunul pe podeaua din lemn.

Şoaptele începuseră să şuiere prin clasă precum vântul ce adia prin crăpătura unei ferestre. Şi fără să-mi doresc să aflu ce mă aştepta, îmi doream să plec din încăpere.

Când am ieşit, am auzit uşa închizându-se în spatele meu.

N-am spus nimic şi m-am uitat la doamna director şi la cei doi detectivi, care mă priveau cu o compasiune reţinută.

Doamna director m-a luat uşor de braţ, iar eu m-am uitat la mâna ei sprijinită de bluza mea. Nu schimbaserăm nicio vorbă cu ea până atunci şi dintr-o dată mă atingea pe mână?

- Dominic, dumnealor sunt detectivii Hank şi Greg, iar dumneaei este doamna psiholog a şcolii, după cum bine ştii.

M-am uitat la ea nedumerit. Directoarea s-a albit la faţă. Doamna psiholog a şcolii?

Frica mi s-a cuibărit în piept.

- Dominic, îmi pare atât de rău că trebuie să-ţi dau această veste, dar... părinţii tăi au avut un accident de maşină.

Am aşteptat, simţind că mi se strânge pieptul.

- Din păcate, mama ta nu a supravieţuit... Îmi pare atât de rău.

Man or a MonsterUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum