Man or a Monster

Capitolul 11

Mia

Ziua asta a fost la fel de aproape ca o luptă şi nu mi-a plăcut. Nu am participat la înmormântare. Lucrurile erau departe de a fi normale şi eu nu eram Dominic care puteam preface orice stare, când încă simţeam tensiunea de bază.

Deznădejdea ameninţă să se instaleze în mine.
Stau în dormitorul meu şi mă uit în jur. Mă simt neliniştită. Nu vreau să stau închisă în acest dormitor. Decid să îmi reamintesc de ce e mai bine să stau la locul meu şi cobor.

În mod logic, ştiu că mersul înainte este alegerea potrivită. Dar atâţia ani de condiţionare câtre loialitatea absolută faţă de familia mea, combinate cu strânsoarea pe care Dominic încă o are asupra mea, evocându-mi protecţia la gândul că este în pericol real...

Uf.

Casa este liniştită când mă strecor prin uşa din spate, închizând-o cu un clic uşor. Arunc o privire spre dreapta, apoi spre stânga spre biroul lui Dominic.

Îl găsesc în biroul lui, singur.

Studiază nişte documente - probabil următoarele lui proiecte. Are atât de multe de făcut în fiecare zi cu taote eforturile lui variate, dar suportă totul ca şi cum nu ar fi nimic. S-a obişnuit.

Dominic se plimbă cu greutatea tuturor lumilor noastre echilibrată pe umerii lui capabili şi o poartă cumva de parcă i-ar da un plus de forţă în loc să îngreuneze. Ştiu că era doar un copil când mama lui a murit în mod tragic.

Mai ştiu că era toată lumea lui. Lăsat la dispoziţia lui Matteo Castellano, fără ca nimic care să semene nici pe departe cu o figură maternă care să-l ajute şi să-l ghideze.

S-ar putea să împărtăşim acelaşi tată monstruos, dar din moment ce nu i-a reuşit răzbunarea lui Matteo, am rămas doar o fată inutilă, nu mi s-a arătat aceeaşi atenţie şi nu am fost vânată aşa cum a fost el.

Şi totuşi, ştiu că este o capcană să simt simpatie faţă de fratele meu.

Îmi dau seama că mă simt prea empatică faţă de el. În loc să merg direct la scaunul din faţa biroului lui, merg la căruciorul cu alcool şi îmi torn un pahar:

- Vrei ceva?

- Sigur, răspunde el, amestecând hârtiile şi lăsându-le deoparte, pentru că nu sunt aici doar ca să salut.

Mă uit la lichidul chihlimbar în timp ce îl torn în pahare, problemele mele încă grele în minte. Cel mai nebunesc gând îmi trece prin minte - regret moartea tatei? Şi dacă i-aş împărtăşi asta lui Dominic?

Ar putea fi un fel de punte între noi. Numai că nu e. Dominic nu are niciun regret vizavi de moartea lui Mateo.

Acum mă îndrept spre biroul lui Dominic cu alcool, întinzându-i paharul şi luând loc în scaun.

- Noapte grea? întreabă.

Ridic din umeri, din moment cw nu pot să împărtăşesc şi iau o înghiţitură. Urăsc gustul băuturii, în special rahatul tare şi scump pe care îl pune în aceste decantoare, dar ce naiba?

- Ai lipsit azi, remarcă el.

Înţepături neliniştite. Călătorind pe şira spinării mele. Aceasta a fost o idee proastă. Trebuie să păşesc cu grijă. Întâlnindu-i privirea, dau din cap:

- Da, nu aveam o legătură cu... tata.

Privind cu atenţie teancul de hârtii de pe biroul lui, îi ofer un uşor zâmbet şi adaug:

- Desigur, ştii asta.

Zâmbind slab, dă din cap, aruncând o privire lungă pe peretele din faţa lui: