Man or a Monster

Capitolul 3

Selena

Nu ştiu ce se simte mai suprarealist.
Faptul că Mia are o teamă viscerală faţă de propriul frate, sau faptul că am auzit de atâtea ori numele acestui bărbat, cei mai apropiaţi încercând să invoce de fiecare dată pericolul pe care îl reprezintă, încât nu-mi pot imagina legenda lui Dominic Castellano având o prezenţă fizică.

El este mai mult un mit decât un om pentru mine, şi de câte ori şi-au exprimat temerile paranoice despre el, nu le-am experimentat niciodată.

Nu până când o văd pe Mia cum se micşorează, în timp ce bătaia moale a paşilor de-a lungul aleii mele se apropie.

Faptul că nu ştiu ce se întâmplă nu e deloc de ajutor. Mia îşi strânge telefonul, dându-se înapoi de uşa deschisă a maşinii, ca o mamă ursoaică cu puiul ei. Bărbatul se opreşte lângă maşină şi, timp de câteva secunde, nu cred că cineva îndrăzneşte să respire.

- Mergi acasă, Mia.

Vocea lui - lină, adâncă şi profundă, având încrederea exclusivă a unui bărbat căruia nimeni nu îi spune nu, îmi trimite mai multe semnale de alarmă. Mia înghite în sec.

Vreau să mă întorc să văd cum arată, dar simt că aş panica-o şi mai tare pe Mia.

- Nu pot să fac asta, Dominic, spune ea, deşi din vocea ei, ştiu că poate.

O să mă abandoneze aici cu el?

Poate că este o prietenă bună cu Sal şi cu mine, dar nu va face faţă acestui bărbat intimidant pentru a-mi salva gâtul - nu pentru mult timp.

Mi se blochează respiraţia când se apropie şi mă simt lipită de scaunul meu, de parcă picioarele mele nu s-ar putea mişca dacă ar vrea.

Deodată, vreau să cobor din maşină. Nu să fug - n-ar avea rost, ci să-l confrunt. El este aici şi să mă arunc la mila lui nu-mi pare o opţiune viabilă.

- Sal îmi aruncă în aer telefonul.

E o voce diferită, mai liniştită, nu ca a lui Dominic. Din nou, vreau să mă uit, dar mă simt mai în siguranţă dacă ştie că nu le-am văzut faţa.

Ştiu că logica nu e tocmai punctul meu forte în acest moment, dar sunt în modul de supravieţuire aici, încercând să găsesc o cale de ieşire din acest schimb care să nu se termine cu trupul meu aruncat într-un corp mare de apă.

- Sal este pe drum, spune Mia, fără să se mişte. El doar... trebuie să ajungă. Nu pot pleca până atunci.

- Sigur că poţi, răspunde Dominic lin.

- Nu o voi lăsa cu tine, stăruie ea.

- Ce eroic, spune el, fără să încerce să-şi ascundă amuzamentul.

E mai multă mişcare, dar tot nu mă uit. Capul meu poate fi la fel de bine lipit de tetieră, pentru toată mişcarea de care sunt capabilă acum.

Cineva apare în faţa maşinii. Este un bărbat înalt, cu părul castaniu şi ochii verzi. Simt că pieptul meu se va prăbuşi în timp ce se uită la mine prin parbriz. Nu se mişcă şi nu este suficient de calm ca să mă sperie. Eşti atât de calm doar dacă ştii că nu ai de ce să-ţi faci griji.

Acesta trebuie să fie Romeo.

Încerc să-mi găsesc cuvintele şi vocea, ştiind că trebuie să vorbesc pentru mine.

- Mia, dă-te la o parte, spun.

Ochii i se fac mari şi se uită la mine de parcă aş experimenta o criză psihotică.