Man or a Monster

Capitolul 4

Selena

Călătoria până la reşedinţa Castellano este tăcută şi scurtă. Cred că mă aşteptam ca Sal să cerceteze – să pună întrebări la care nu ştiam ce să răspund. El nu o face. Nici Mia. Şi nici Romeo. El doar ascultă muzică rock clasică şi conduce liniştit.

Când trecem pe lângă porţile negre din fier forjat, sunt uimită. Evident, ştiam că familia Castellano nu-şi face griji în privinţa banilor, dar edificiul ascuns în spatele porţilor este mai mult o sală de operă pariziană decât o casă.

Trei etaje de piatră albă stau în spatele drumului, drăguţe ca o poză cu un acoperiş albastru regal.

Zece trepte de piatră duc la uşa din faţă, coloane groase albe susţinând un balcon frumos deasupra capului.

În faţa casei enorme se află o alee circulară din cărămidă gri-albă şi o fântână mare în centru.

Casa lui Dominic a întărit şi mai mult chestia cu Frumoasa şi Bestia din capul meu:

Era ca un castel modern. Şi apoi omul lui m-a dus înăuntru, m-a dus în camera servitorilor şi mi-a dat un dormitor minunat, mai frumos decât cel pe care îl aveam acasă.

M-am aşezat pe pat, aşteptând să vină, dar nu a făcut-o. Nici nu am putut dormi în noaptea aceea şi încă aştept.

Dar nu a venit niciodată şi nu a fost niciodată rău cu mine, nici măcar puţin. Era un gentleman perfect şi...ei bine, cunoaştem restul poveştii.

Mia mă priveşte citindu-mă şi mă întreabă:

— Bine? întreabă ea, aşteptând un fel de reacţie.

— Ei bine, nu voi mai urmări niciodată Frumoasa şi Bestia, spun sec.

A chicotit nedumerită, dar nu a mai insistat. Escalada lui Dominic a oprit în faţa fântânii, iar Romeo a oprit în spatele ei.

În dreapta văd o terasă acoperită şi văd o piscină printre coloane. Am coborât, iar un alt şofer a preluat maşina, conducând-o într-n garaj subteran enorm.

Câteva zeci de vehicule de lux, în diverse modele şi culori,  se aliniază pe fiecare parte. Iluminatul de deasupra face ca maşinile şi podelele să strălucească. Este aproape ca un showroom.

—  Să mergem, a zis Sal, cu o mână pe spatele meu.

De îndată ce intrăm în casă, sunt din nou uluită. Cel mai mare candelabru pe care l-am văzut vreodată atârnă de la al doilea etaj, cu scări duble curbate. Pardoseala din gresie albă şi bronzată străluceşte şi simt că am păşit într-un pamflet imobiliar de lux.

— Pe aici, îmi spune Sal, în timp ce îmi şopteşte că îi pare rău pentru cele întâmplate şi că nu a putut evita întâlnirea.

Am dat din cap înţelegător.

Nu ajungem departe, în timp ce Romeo ne conduce la prima uşă de ştejar strălucitoare din partea dreaptă a holului mare.

Încă o cameră imensă, frumoasă, aceasta în mod clar locul de întâlniri. Din podea până în tavan, cu rafturi încorporate şi pline de cărţi legate în piele.

Sunt patru scaune din piele roşie care par să aparţină unui club de domni, flancând un covor în faţa şemineului, iar în extrema dreaptă, un birou impunător.

— Cum a fost călătoria? îl întreabă Dominic pe Romeo.

— Liniştită. Totuşi, când a văzut casa, a spus că nu va mai urmări vreodată Frumoasa şi Bestia.

Dacă aveam vreun dubiu la cine se refereau, acesta s-a risipit instant, mai ales atunci când am regăsit privirea lui Dominic asupra mea, iar eu mi-am ridicat privirea asupra celei a lui Sal.

Stomacul meu se simte ciudat la vederea lui. Nu cred că este înfăţişarea lui – ştiam deja că este frumos, dar acest bărbat are o prezenţă, o putere care iradiază din corpul lui. Cu fiecare lovitură moale a pantofului pe podeaua scumpă, inima îmi bate puţin mai repede.

Este îmbrăcat tot în negru – costum negru, cămaşă neagră, pantofi negri şi e ceva sinistru şi sexy în asta.

— Cât timp trebuie să stăm aici? am zis către Sal.

— Sunt multe aranjamente de făcut. Vei rămâne cel puţin la noapte, a zis el ş eu m-am cutremurat.

— Aranjamente?

— Selena, ştii de situaţia finanţelor familiei tale şi se pare că e puţin mai problematică situaţia decât credeam iniţial. Nu-ţi face griji, părinţii tăi vor fi şi ei aici astă-seară.

Privirea mea fulgeră spre el, dar el nu înţelege cu adevărat neliniştea mea, deoarece toată lumea pare ocupată să-mi hotărască soarta.

Sal întinde mâna şi mă trage într-o îmbrăţişare:

— Îmi pare rău că eşti amestecată în tot rahatul ăsta, dar va fi bine. Prefer să rămâi sub acelaşi acoperiş. Nu ai nicio apărare în faţa presei şi mulţimii interesate de vâlva creată de moartea unchiului.

În felul în care oferă toate aceste informaţii pare oarecum stupid să nu fiu înţelegătoare.