Imperfecta

Capitolul 1

Sunt obosita deoarece timp de 3 ore am stat cu ochii în cărți și caiete pentru a-mi termina temele. Sunt clasa a unsprezecea și trebuie să dau tot ce pot ca să fie mama mândră de mine. Mintea îmi e doar la patul meu moale și la somnul dulce pe care îl am de fiecare data.

Termin în cele din urmă temele și când vreau sa ma pun în pat îmi suna telefonul. Pe ecranul telefonului apare numele prietenei mele,Cora.

-De ce m-ai sunat la ora așa târzie? îi răspund obosita.

- Vrei sa vi la petrecerea lui John? E foarte tare aici, iar dacă ai veni și tu atmosfera ar fi mai frumoasă.

-Nu m-ar lasă mama, oricum sunt obosită și îmi doresc doar sa dorm.

-Hai, te rog! O sa fie minunat dacă o sa vi și tu. În plus n-o să-i zici mamei tale, fugi și tu de acasă.

- Nu vreau, ți-am zis. Oricum poate afla mama și nu vreau sa se supere pe mine.

-L-am trimis pe Alan sa te ia, vine în 25 de minute. zice entuziasmata.

-Serios?! Uite, eu nu vreau sa îmi fac probleme cu mama și în plus sunt obosita după atâta învățat.

-Mereu bagi scuza cu maica-ta, crezi ca mama știe ca sunt aici? Ghici ce, nu știe. Dar uite-mă aici distrându-mă, bucurându-mă de viață. Iar tu stai în casa învățând și făcând planuri cum să-ți faci mama mândră, având în vedere ca nici măcar nu e mulțumită de tot efortul pe care îl depui.

-Sună-l pe băiatul ala sa nu vina după mine, nu are rost.

- Bine acum îl sun. Noapte bună!

-Bine, distracție plăcută!

Închei apelul cu Cora și ma gândesc la ce a spus. Poate avea dreptate în privința mea, dar tot ce vreau e sa fie mama mândră de mine și n-o sa ma opresc până când nu voi primi acele cuvinte valoroase. O voi face într-o zi mândră și atunci voi fi cea mai fericita persoana din întreaga lume. În cele din urmă adorm gândindu-mă la ce a spus Cora.
    
                                  ......

Dimineața ma trezesc și ma duc în baie să-mi fac rutina zilnica, apoi cobor jos în bucătărie să-mi fac micul de jun singura deoarece mama e plecata la muncă. Dupa ce termin de mâncat, ma apuc sa fac curățenie la mine în camera. Umblu în dulap și îmi iau un tricou alb și niște blugi negri. Parul meu brunet mi-l prind într-o coada și cobor jos unde ma încalț cu niște teniși.

La întrarea școlii sunt adunați o mulțime de adolescenți care striga în cor ,,Bătaie!",,Bătaie!". Uneori îmi doresc sa înțeleg de ce uni oameni își rezolva problemele prin agresivitate. Ma uit mai bine la adolescenți care se împingeau sa vadă mai bine bătaia celor doi băieți, iar printre ei o vad pe Cora. Încerc sa ajung la Cora ca sa o întreb de ce sta și se uită la ei. Cora dispare din vizorul meu, iar eu presupun ca a putut ajunge mai aproape de bătaia celor doi. Ajung printr-o minune fix unde se întâmplă bătaia și ma uit de Cora, dar nu e nicăieri. Îmi dau seama ca ea deja plecase de acolo și încerc să ies din locul ăla blestemat, dar nu pot din cauza adolescenților ce se îmbulzeau. Rămână acolo și singurul lucru pe care îl mai puteam face era sa mai uit la cei doi băieți.

Băiatul de jos care primea pumnii era blond, iar celălalt care dădea pumnii era șaten și îl cheamă Max. Nu știu cum îl cheamă pe cel blond, dar știu ca Max era destul de popular având în vedere ca toată lumea strigau ,,Max!".

Îmi era mila de băiatul blond , dar nu știam cum să-l ajut. Încercam sa găsesc o soluție cum să-l scap, dar când vad ca începe sa îi curgă sânge din nas ma năpustesc spre Max, îi dau doi pumni și îl împing. Îl ridic pe blond de pe jos și merg cu el până la o bancă unde îl așez.