Imperfecta

Capitolul 21

Mi-am făcut bagajele și mi-am luat la revedere de la mama Corei, apoi am așteptat-o pe mama la ușă. Mama în cinci minute era la ușă, m-am urcat în mașină, iar drumul până acasă a fost unul destul de liniștitor, însă cum s-ar zice asta e liniștea înainte de furtună.

Când am întrat în casă, mama s-a uitat la mine dur și m-a trimis în camera mea să-mi despachetez lucrurile, apoi să vin în sufragerie ca să avem o discuție. Știam că nu era de bine, cel mai probabil a aflat de nota mea, iar acum am să mă aleg cu cele mai dureroase cuvinte.

Am întrat intrat în sufragerie, iar mama stătea pe fotoliu picior peste picior. Avea o postură dura și rece ce-mi provoca frică, m-am așezat pe canapea cu teamă și mi-am lăsat capul în jos.

-Bun, cum ți-am zis am discutat cu profesorii despre notele tale și am rămas profund dezamăgită când am auzit că ai luat un 8 la chimie. Spune-mi ce s-a întâmplat în acestă săptămână de nu te-a lăsat să te concentrezi pe studii?

-Nu am fost atentă la test, zic prin suspine, mai aveam puțin și plângeam în hohote, nu puteam să suport faptul că mama mea este dezamăgită de mine.

-Tu nu înțelegi! Eu depun extrem de mult efort să te cresc și să te fac cineva în viața asta, iar tu așa mă răsplătești?

Tăceam din gură și mă uităm la pantaloni mei albaștri pe care mai picau din când în când câte o lacrimă.

-Deci nu vrei să vorbești?! Ești la fel ca taică-tu, doi egoiști, niciodată nu te gândești la mine, la cât muncesc eu pentru tine. Bai fato, eu investesc bani în tine, iar tu ce naiba faci?

-Sunt o investiție pentru tine? Când  aud ultima parte pe buze îmi scapă un suspin și rostesc destul de încet, dar mama mă aude.

-Da, ce naiba ai putea fi? Eu bag bani în tine fetițo, bag bani în studiile tale, iar tu vi la mine cu notele astea tâmpite? Ce mă crezi pe mine sclava ta, eu muncesc și tu îți bați joc de mine.

-Dar...

-Niciun dar! Ești o egoistă și o nesimțită care își bate joc de mine. Toți spun ,,ce copil perfect ai", da, pe naiba! Ești doar o copilă care crede că este perfectă doar pentru că i s-a spus de mică lucrurile astea, dar nu ești nici pe departe. Ești atât de imperfectă, încât nu mă pot uita la tine.

Mama se ridică de pe fotoliu și se duce la geam uitându-se pe acesta cu mâinile la spate. Se întoarce spre mine și spune:

-Pleacă în camera ta, nu vreau să te mai văd pana la prânz. Astăzi te-am învoit de la școală, deci vreau să rămâi în camera ta. Hai dispări cât mai repede, sper că-ți pare rău pentru ce ai făcut, iar data viitoare să-mi aduci cea mai bună notă.

Am plecat în grabă în camera mea și mi-am văzut telefonul plin de notificări. Erau de la Blake...

Blake: Iartă-mă! A fost de vină alcoolul, știi bine că nu aș vrea să fac asta relației nostre. Te rog iartă-mă! Poate ne întâlnim și discutăm despre situație, sună-mă când poți.

Acesta m-a sunat de 17 ori și sincer vorbind nu i-aș fi răspuns la mesaj, însă apăruse și al optsprezecelea apel, așa că m-am gândit să-i răspund la mesaj.

Mabel: Nu te iert, iar noi doi nu mai avem ce discuta. Între noi totul s-a încheiat și sper să-ți între în cap.

Nu am mai vrut să primesc mesaje și apeluri, așa că l-am blocat pe toate rețele de socializare.

M-am pus în pat și m-am gândit al tot ce a spus aceasta și mi-am dat seama că eu pentru mama nu însemn nimic. Mă folosește ca pe un  șervețel, când vede că nu mă sunt folositor mă aruncă. Iar eu de fiecare dată nu am nimic împotrivă.

Niciodată nu i-am comentat mamei, de fiecare dată îmi lăsam capul aplecat și nu spuneam nimic. Nu puteam s-o privesc în ochi, îmi era atât de greu și niciodată nu am ieșit din cuvântul ei. Propria mea mamă nu mă consideră destul de bună că să-i stau în fața, iar ea mă numește arogantă și egoistă.

Încep să plâng cu fața în pernă, nu mai gândeam limpede, am umblat în sertarul cu medicament și am luat 5 pastile, una după alta. În momentul respectiv nu mai gândeam și îmi doream să dispar cât mai repede, voiam să o las pe mama să trăiască în pace, fără mine. Poate așa era mai bine pentru ea să scape de mine.

                            ................

Mă simțeam destul de amețită când am vrut să cobor scările, îmi era foarte cald și aveam privirea încețoșată, era de la pastile...

Ajung până în bucătărie cu chiu și vai, când am vrut să mă așez pe scaun de la amețeală am căzut pe jos și mama a venit la mine.

-Ce naiba faci? Așează-te, ca să mâncăm.

Eu nu zic nimic și încerc să mă așez pe scaun, reușesc și încerc cât pot de bine să par cât mai normală. Nu vreau să o îngrijorez pe mama. Încerc să mănânc, dar nu am nicio poftă de mâncare, mama observă și mă trimite la mine în cameră.

Înainte să plec mă duc la frigider și fără să-i mai ascult regulile mamei, beau direct din cutia de lapte. Mama se uită urât la mine și când vrea să-și deschidă gura, spun:

-Amm..îmi iaau cutia cu...mine în cameră...

Mama rămâne surprinsă de neglijența mea la regulile impuse de ea, dar nu ripostează. Nu mai bag de seamă ticurile nervoase și plec în camera mea sprijinindu-mă de pereți în încercarea să nu cad.

Ajung în camera mea ca printr-o minune și încep să beau din cutia de lapte ca nebuna. Telefonul mă suna, dar eu nu-i dădeam importanță. Mă încui în cameră și mă uit pe geam, vederea îmi era neclară și tot ce vedeam erau niște culori șterse. Capul îmi bubuia, iar eu îmi doream doar să dorm. Mă pun în pat și îmi închid ochii și adorm.