Imperfecta

Capitolul 27

Max

Mabel uneori mă poate scoate din sărite atât de mult. Evită subiectul pentru că știe că n-o să facă față, ori sunt eu prost și fac ceva greșit.

Dacă aș ști ce o deranjează poate aș putea rezolva problema. Dar e atât de orgolioasa încât nu vrea să-și exprime sentimentele față de mine.

Poate crede că sunt la fel de cretin ca înainte să ne cunoaștem și crede că-mi voi bate joc de ea, dar asta nu se va întâmpla niciodată. Ea pentru mine e totul, nu aș putea s-o rănesc în vreun fel.

Dacă ea vrea să fim doar prieteni, atunci asta vom fi. Sper doar să se răzgândească!

                          .................

Ajungem la școală, mă duc în spatele școlii unde îl găsesc de obicei pe Carter când fumează. Îl găsesc într-un colț certându-se cu niște boboci. Îl iau de acolo, ajungem la copacul bătrân și ne așezăm pe bancă.

-Deci cum mai e pe la tine cu ea, zice Carter cu un zâmbet malefic.

-Nașpa, de fiecare dată când ne sărutam se îndepărtează și totul se duce de râpă. Azi ne-am sărutat și am întrebat-o dacă e ceva între noi și mi-a zis că suntem prieteni.

-Dacă eram în locul tău nu suportam așa ceva, zice uitându-se urât la boboci cu care s-a certat.

-Dacă asta vrea, așa să fie. Sper doar să se răzgândească. Îmi bag privirea în pământ când simt că mi se înroșesc obrajii.

-Da, chiar nu știu. Situația voastră e destul de complicată, deci nu aș vrea să mă bag.

-Hai să mergem la oră, zic plictisit.

-De ce? Mai bine, hai să chiulim.

-Nu, lasă. Trebuie să ne pun note, ca nu avem destule.

-Apropo, mâine e meci de fotbal, iar dacă câștiga echipa școlii, Conrad a spus că va da o petrecere, deci vi?

-Nu știu, poate vine și Mabel.

-Întreab-o și după mă anunți.

-Bine, zic și plec spre oră de biologie unde știu ca se află și Mabel.

------------------------------------------------------------

Mabel

Stau în bancă, iar doamna de biologie predă, însă nu mă pot concentra la ce spune aceasta. Gândul îmi este doar la acel sărut frumos pe care l-am avut cu Max. Sunt o proastă că i-am zis că suntem doar prieteni, dar nu cred că pot să am încredere în el pe deplin, adică mă simt minunat în jurul lui, însă cred că e ceva greșit la mine.

Ușa se deschide, iar pe ea întra Max, ochii îmi rămân lipiți pe siluetă lui, iar în jurul meu nu mai există nimic. Singurul loc gol era lângă mine, așa că s-a așezat lângă mine. Am crezut că va vorbi cu mine, însă acesta nu scotea niciun sunet. Mi s-a părut destul de bizar, dar am zis că mai bine o las așa.

Într-un final am reușit să mă concentrez pe lecția pe care ne-o preda profesoara și am reușit să înțeleg câte ceva. La finalul orei, profesoara ne-a dat un proiect despre corpul uman, ne-a pus pe echipe, iar eu am picat cu Max.

În sinea mea m-am bucurat nespus de mult, însă am reținut în mine acea bucurie deoarece nu mi-am dorit să o cunoască și el. Mai bine mă consideră o persoana rece și dură decât să-mi cunoască partea sensibilă și caldă.

         
                             ..............

Mâncăm în liniște, până când a venit peste mine Cora ca un uragan. Era atât de agitată și fericită, iar eu încercăm să descifrez ce încearcă să spună prin țipetele și râsetele făcute.

-Doamne, liniște-te și spune-mi ce s-a întâmplat, zic obosită.

-Deci, ahhhhh, Doamne, am un iubit, zice într-un final.

-Ce? Doamne, ce bine îmi pare pentru tine.

-E căpitanul echipei de fotbal și mâine are meci, așa că o să mergem împreună. După dacă câștiga da o petrecere, abia aștept...

-Și cum îl cheamă pe norocos? Mă uit la ea cu un zâmbet mare.

-Conrad, spune cu zâmbetul pana la urechi și cu ochii plini de bucurie.

Mă uit la ea zâmbind, iar pe umăr îi simt mână lui Max și în stomac simt cu se zbate mii de fluturi ce vor să iasă.

-De ce râdeți, fetelor? Se așeza lângă mine.

-Dacă încă nu ai auzit, eu sunt împreună cu Conrad, zice Cora fericită.

-Ohh, super! Din câte am înțeles mâine are meci, Mabel nu vrei să mergem împreună?

Când îl aud simt cum îmi bubuie inima, mă simt super ciudat, dar în același timp mă simt atât de bine. E o durere plăcută de care nu aș vrea să scap niciodată.

-Nu știu ce sa zic, încerc să nu-mi arăt entuziasmul.

-Haide, Mab, vreau să fi și tu acolo, zice Cora milogindu-se.

-Bine, zic într-un final.

-Perfect, te iau mâine de la 12. Când vrea să plece, îmi aduc aminte că mama mi-a spus să-i zic să vină diseară, așa că îl apuc de mână.

-Amm...a zis mama să vi diseară, bineînțeles dacă poți, zic timid cu capul în jos.

-Da, voi veni, ne mai vedem.

-Da, ne mai vedem. Cora începe și râde, iar eu mă uit la ea confuză. Ce s-a întâmplat?

-,,Amm...a zis mama să vi diseară", ohh...da las-o pe aia, ,,bineînțeles dacă poți" se vede de la o poștă că-l placi, niciodată nu ești timidă când vorbești cu o persoană, doar dacă îți place de ea.

-Offf, mai termina! Lasă asta, cum te înțelegi cu el? Se comportă frumos?

-Totul e minunat, se comportă extrem de frumos cu mine și îmi dă multă atenție.

-Unde e?

-Are antrenament la fotbal, azi nu a venit la școală.

-Aha...apropo de ce i-ai zis mamei mele despre faza cu mașina.

-Pentru că o cunoști și tu pe mama ta, te seacă de energie și te face cumva să scoți totul pe gură. Am aflat tot de la ea că ați dormit împreună, cum a fost? Râde pervers.

-Nu te gândi la prosti, nu s-a întâmplat nimic de genul, doar faza de azi dimineață pe care nu mi-o pot scoate din minte.

-Spune-o, varsă tot, spune curioasă.

-Ce, ne-am trezit și ne-am sărutat...mult. Iar el m-a întrebat dacă suntem împreună și i-am zis ca suntem prieteni.

-Offf, fato ești atât de proastă uneori, zice lovindu-se cu palma în cap.

-E mai bine așa, zic dezamăgită.

-De ce, dacă tu îl placi? Spun nervoasă pe mine.

-Offf...hai să închidem subiectul.