Imperfecta

Capitolul 17

Mabel

Mă îndrept spre cantină și mă așez la masa unde stau de obicei cu Cora.

                             ............

Îl plac pe Blake, dar ce o să zică mama și știu că relația dintre noi nu va merge din cauza lui Max, v-a face cumva să mă despartă de el.

-Hei, ce ai pățit? Mă întreabă Cora, uitându-se ciudat la salata pe care am ciopârțit-o cu furculița.

-Mă gândeam...zic oftând.

-La ce?

-La toată situația asta, adică îl plac pe Blake, dar mai e Max care strică tot și mama care nu știe absolut nimic.

-Da, e complicat, dar o s-o scoți până la capăt. Zice cu toată încrederea.

-Max face tot ce poate să-mi strice momentele cu Blake, astăzi eram să ne sărutam și a venit la mine. Spunea ca mă cheamă directorul și ce să vezi nu era niciun director. Oricum l-am sărutat pe Blake, de față cu el.

-Picant. Dacă aș fi în locul tău l-aș alege pe cel mai gelos.

-Picant?! L-ai alege pe Max?! Ma încrunt la ea și fac o față pe care nici mie nu mi-o pot descrie.

-Da, îmi plac băieți geloși, mai ales când au atâția mușchi. Serios, trebuia să-l vezi la petrecerea de la piscină, doamne ce pătrățele avea! Zice topită.

-Vai, doamne. Mai lăsa mușchii și spune-mi cum ești cu Alan.

-Ne-am despărțit, oricum mă plictisisem de el.

-Serios, trebuie neapărat să-ți faci o relație sănătoasă.

-Da, dar făt frumos al meu, încă nu a apărut pe calul lui alb.

-Poate pentru că nu știe să călărească.

-Atunci să vină pe jos. Încep să râd la spusele Corei.

-Lasă asta, dar trebuie să-ți arăt pătrățele lui Max, arată fabulos.

-Poți să le păstrezi pentru tine. Zic scârbită.

-Normal, ca nu ai nevoie de niște poze când poți să le atingi. Zice Max punându-se lângă mine.

-Nu, e grețos. Du-te la masa ta, n-ai ce căuta aici. Zic tăios.

-Ești împreună cu Blake? Mă întreabă fără să bage de seamă tot ce i-am spus înainte.

-De ce te interesează? E treaba mea și a lui.

-Nu sunt. Zice Cora.

-Mersi! Spune cu zâmbetul pe buze Max.

-De ce zâmbești așa? Zic nervoasă. Se apropie de urechea mea și îmi șoptește ceva.

-Pentru că pot să te sărut, de față cu toată lumea.

Mă uit la el uimită și mă dau puțin mai departe de el. Acesta se apropie tot mai mult de mine și nu mai am unde să mă așez. Mă apropie de el, crezând că se va îndepărta, dar acesta nici nu se mișcă. Îl împing și mă așez mai bine pe bancă.

-Poți te rog să pleci? Zic cu un ton răstit.

-De vrei să plec? Se uită la mine cu ochi mari, încercând să pară o căprioară inocență.

-Vai, ce drăguți sunteți! Se trezește și Cora să vorbească.

-Mersi! Zice Max cu un zâmbet mare și cu ochii de un căprui mai deschis.